E greu să scrii despre drama unei familii căreia i-au fost confiscaţi cinci copii de către autoritatea de protecţie a minorilor.
Mai ales că e vorba despre o familie cum sunt atâtea altele în România. Problema domnului Bodnariu e că se afla în Norvegia, iar acolo, s-a comportat cu propriii copii la fel ca aici, în ţară.
Este o diferenţă majoră între modul cum ne raportăm noi la cei mici şi cum se raportează părinţii din ţările nordice. Chiar şi cel mai liberal adult din ţara noastră consideră educaţia celor mici un amestec ideal între dragoste şi severitate. Nu ne referim, neapărat la bătaie, dar o ridicare a tonului vocii, o corecţie verbală, o critică serioasă a unui mod de comportament sunt locuri comune în cadrul familiei din România. Dar, în Norvegia, nici măcar asta nu există. O ceartă între un părinte şi un copil e considerată agresiune. Acolo, copiii sunt trataţi ca membri cu drepturi depline ai societăţii, aşa că, în acelaşi mod în care nu poţi să strigi la un om pe stradă, nu poţi să te iei de el, e interzis să ridici vocea la propriul copil sau să-l cerţi. Vă imaginaţi cum e percepută bătaia în societatea norvegiană?
Drama familiei Bodnariu. În Norvegia, bătaia nu e ruptă din Rai. E infracţiune!
Rămaşi fără cei cinci copii, confiscaţi de autorităţi, un cuplu din România pune în discuţie legile de protecţie a minorilor din ţara nordică