Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi cele două angajate din primăria de sector, arestaţi sâmbătă, vor fi puşi în libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a admis contestaţiile. Decizia, care este definitivă, a fost luată de judecătorul Luchian Constantin Constantinescu.
Acesta a admis contestaţiile celor trei inculpaţi la măsura arestului preventiv dispusă în 7 noiembrie de Tribunalul Bucureşti.
Decizia este definitivă, astfel că Piedone, Luminiţa Larisa Ganea şi Aurelia Iofciu vor fi puşi în libertate.
Piedone este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, privind emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv, unde un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie, ducând la decesul a 50 de persoane şi rănirea a peste 150, conform Mediafax.
Această decizie a neliniştit opinia publică, zeci de mesaje fiind postate pe reţelele de socializare.
Drama din Colectiv. Un judecător de la Curtea de Apel îl salvează pe Piedone!
Fostul primar a fost eliberat după patru nopţi petrecute în arestul Capitalei. Decizia este definitivă, procurorii nemaiavând la dispoziţie nicio cale de atac
De Mediafax