Drama din Colectiv. Cât durează vindecarea arsurilor grave?

Costul tratamentului este unul foarte mare, iar durata pe care se întinde poate să urce până la trei luni, potrivit medicilor.

Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 şi un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului ”Floreasca”, Ioan Lascăr, citat de Mediafax.

În urma incendiului din clubul Colectiv foarte mulţi dintre răniţi prezintă arsuri grave pe o suprafaţă întinsă din corp, lucru care face ca refacerea să fie una foarte anevoioasă şi de lungă durată, după cum au precizat medicii specialişti. În plus, pentru tratarea cicatricilor pot să fie necesare chiar şi 24 de luni, avertizează dr. Dorina Giurcăneanu, medic primar dermatolog în cadrul clinicilor Biomedica şi Bioderm din Bucureşti.


Sfatul medicului dermatolog: Laserele de ultimă generaţie contribuie la o cicatrizare estetică


Medicul are întotdeauna grijă să vindece o arsură cu o cicatrice minimă. Cicatricea depinde de profunzimea arsurii, dar şi de „moştenirea” unui teren predispus la fibroză. „Vindecarea durează de la 10 zile, în cazuri superficiale, până la 1-2 luni (sau mai mult), în cazul leziunilor adânci. În plus, se cunoaşte faptul că o cicatrice se definitivează lent, în 2, 6 sau chiar 24 luni (deşi închiderea rănii este de mult timp terminată)”, adaugă medicul dermatolog Dorina Giurcăneanu.

Modul în care se formează o cicatrice poate să fie dirijat de către medic prin pansamente speciale, creme, fizioterapie sau terapii cu lasere de ultimă generaţie.

„Pentru cicatricile mai groase, există lasere folosite etapizat care subţiază stratul gros cicatriceal, lăsându-l acceptabil din punct de vedere cosmetic şi funcţional. Se evită astfel neplăcerile legate de cicatrici inextensibile. Unde este posibil, excizia cicatricilor hipertrofice se poate face în servicii de chirurgie plastică”,
adaugă dermatologul.