Din cauza unei greşeli medicale, survenită în timpul operaţiei în care şi-a pus silicoane, țesutul i s-a necrozat, iar acum actrița trebuie să decidă dacă renunță la sâni pentru a evita orice pericol.
"Decizia va trebui să o iau la un moment dat, încă nu m-am hotărât. Nu am rezerve în ceea ce priveşte medicii din România. Nu am mai avut confortul psihic să mai trec prin aşa ceva. Nu mi se dădea siguranţa că totul va ieşi bine", a spus Eugenia.
Medicul Kasem i-a oferit câteva sfaturi, în speranța că actriței îi va fi mai uşor să se decidă, relatează Kanal D.
"Complicaţia trebuia tratată la momentul respectiv şi nu mai erau probleme. Acum nu mai e necroză, e un ţesut fibros. E un ţesut şi atât, nici normal, nici anormal. Acesta se poate transformă în orice. Varianta pesimistă este cancerul. Deocamdată este în afara oricărui pericol, dar nu ştim ce se poate întâmpla. Corpul ei a avut puterea să se vindece", a spus doctorul la Kanal D.
"Confortul psihic e foarte important. Orice pacient trebuie să fie decis, să treacă un anumit prag, să treacă peste teamă. Trebuie să îl luăm de mână şi, fără grabă, să îl asigurăm că va fi bine. Asta nu e un lucru uşor", a precizat medicul.
© Copyright: MEDIAFAX
Drama actriței Eugenia Şerban: riscă să rămână fără sâni
Actriţa trebuie să ia o decizie importantă pentru sănătatea ei. O operație estetică nereușită a adus-o într-un punct critic.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu