Două tinere, interceptate de autoritățile române după ce au plecat spre Siria ca să se mărite cu jihadiști

Două adolescente din Austria au fost arestate după ce, la sfârşitul lunii decembrie, au încercat să plece în Siria pentru a se căsători cu luptători din gruparea Stat Islamic (SI), dar au fost interceptate de autorităţile române şi trimise înapoi în ţara lor, relatează site-ul TheLocal.at, citat de Mediafax.

Fetele, cu vârste de 16 şi respectiv 17 ani, au fost arestate la domiciliu sâmbătă, pentru tentativă de a se alătura unei grupări teroriste. Potrivit procurorului din Sallzburg, ele se oferiseră să se căsătorească cu luptători din cadrul SI.

Ele au părăsit Austria la sfârşitul lui 2014, dar au fost interceptate de autorităţile române la 30 decembrie într-un tren, în timp ce călătoreau spre Siria, potrivit agenţiei austriece APA, care precizează că cele două sunt de origine cecenă şi respectiv bosniacă.

Părinţii fetei de 16 ani, de origine cecenă, au dat telefonul acesteia Ministerului de Interne, după ce a dispărut în decembrie.

Anchetatorii au descoperit conversaţii într-o aplicaţie rusească, dovedind că cele două adolescente plănuiseră să plece în Siria pentru a se căsători cu luptători din SI, a declarat Marcus Neher, de la Parchetul din Salzburg.

Tânăra de 16 ani avea contacte cu jihadişti din Siria de mai mult timp şi ea ar fi recrutat-o şi pe fata de 17 ani. Ele au declarat că erau deja promise spre căsătorie unor jihadişti.

Autorităţile estimează că peste 170 de persoane, multe dintre ele originare din estul Europei, au călătorit în Orientul Mijlociu pornind din Austria, pentru a se alătura grupărilor islamiste, notează Mediafax.