Alte 32 de persoane sunt urmărite penal în acest dosar, în care prejudiciul se ridică la 15 milioane de lei.
Printre cei reţinuţi se află fosta directoare economică a trustului, un fost manager al platourilor din Buftea, dar şi actualul director general al studiourilor MediaPro.
Potrivit digi24.ro, cei 11 angajaţi reţinuţi pentru 24 de ore de procurori vor fi trimişi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
Printre aceştia s-a aflat şi Andrei Boncea, soţul Loredanei Groza, cel care a fost directorul trustului timp de mai mulţi ani. Boncea a fost lăsat însă în libertate, arată sursa citată.
Procurorii Parchetului Capitalei şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat joi 41 de percheziţii în Bucureşti, judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Argeş şi Brăila, în dosarul de evaziune fiscală în care este vizat trustul Mediapro. Percheziţiile au avut loc la societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane care au legătură cu dosarul Mediapro.
În acest dosar, pe 9 iulie au fost arestate 11 persoane, după ce, cu o zi înainte, fuseseră reţinute în urma percheziţiilor care au avut loc la mai multe adrese din Bucureşti şi din Ilfov, inclusiv la studiourile MediaPro din Buftea, notează ziarul Adevarul.
Tudorel Bilciurescu, Valentin Şoachete, Silviu Ştefan Dorobanţu, Roxana Petchi, Ion Tudor, Mihai Vişinescu, Dan Cristian Răileanu, Răzvan Adrian Răduţiu, Vlad Ioan Panaitescu, Elena Calapereanu şi Puiu Prescure au primit atunci mandate de arestare pentru 30 de zile de la judecătorii Tribunalului Bucureşti.