Din cele 298 de victime ale cursei MH17, 193 erau olandezi, astfel că tragedia a provocat o emoție puternică în această țară. "Maria Putin ar putea să nu aibă legătură cu asta. Totuşi, tatăl ei este foarte puternic şi cred că ar fi putut să trimită forţe militare ruse la locul prăbuşirii pentru a păzi trupurile victimelor în ultimele zile. Totuşi, a decis să nu o facă", a declarat tatăl unei adolescente olandeze care a murit în această tragedie. "Am motive să cred că Putin sau altă parte implicată este ucigaşul fiicei mele. Poate indirect, poate nu asta a fost intenţia. Dar separatiştii au putut obţine aceste arme şi acesta a fost rezultatul", a adăugat el.
Activişti anti-Putin din toată lumea au postat adresa Mariei Putin pe Twitter şi au cerut poporului olandez să protesteze în faţa locuinţei sale. "Drag popor olandez! Dacă vreţi să o vizitaţi pe fiica lui Putin, (aceasta este) adresa", a scris un activist. "Poporul olandez îşi poate exprima sentimentele despre cursa MH17. Întrebaţi de Maria Putin (Faassen)", a scris altul.
Posteaza comentariu