Nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu a murit de meningită, duminică, în mai puţin de o oră după ce a fost dusă, în stare gravă, la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.
Fata, în vârstă de 11 ani, a fost, săptămâna trecută, într-o tabără la Capidava, în judeţul Constanţa, în cadrul programului "Atlantykron", unde printre invitaţi a fost şi bunicul său, Dumitru Prunariu.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, fata s-a simţit foarte rău, iar părinţii au chemat o ambulanţă privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită şi enterocolită şi i-ar fi dat tratament pentru aceste boli.
Aproximativ o sută de copii care au intrat în contact cu nepoata lui Dumitru Prunariu au fost consultaţi la Institutul "Matei Balş", nefiind depistat niciun alt caz de meningită. Cei aproximativ o sută de copii sunt ţinuţi sub observaţie şi li s-a administrat tratament preventiv.
"Nepoţica noastră Arina s-a făcut îngeraş. O meningită fulminantă ne-a răpit-o în câteva ore", a scris Dumitru Prunariu pe pagina sa de Facebook.
Dumitru Prunariu spunea, într-un interviu pentru Gândul, în 2011, că nepoata sa a zburat pentru prima dată cu un planor la doi ani şi jumătate.
Dumitru Prunariu a participat, în 14 mai 1981, la primul zbor cosmic româno-sovietic, devenind primul cosmonaut român, şi a decolat în spaţiu la bordul navei "Soiuz 40". El a stat în spaţiu opt zile, alături de cosmonautul rus Leonid Popov, şi a revenit pe Pământ în 22 mai 1981.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu