"Recuperarea lui Michael va continua acasă. În ultimele săptămâni şi luni, el a făcut progrese având în vedere gravitatea rănilor sale, dar mai este de parcurs un drum lung şi dificil", se arată într-un comunicat al familiei lui Schumacher.
La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală.
Până la 16 iunie, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne. În unitatea respectivă, pentru Michael Schumacher a început o fază de neuroreabilitare care poate dura între trei luni şi doi ani.
Foto: AFP/Mediafax
Din nou acasă: Michael Schumacher a fost externat din spital
Fostul pilot de Formula 1 a fost externat din spitalul de la Lausanne şi va fi tratat în continuare la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, a anunţat familia germanului, citată de cotidianul francez L'Equipe.