Delicatese, vedete și mult entuziasm la inaugurarea Laboratorului de Gusturi și Fapte Bune de la Mogoșoaia

Preparate delicioase, vedete și mult entuziasm cu ocazia lansării oficiale a Laboratorului de Gusturi și Fapte Bune care a avut loc ieri, 22 octombrie 2015 la Mogoșoaia .

Laboratorul de Gusturi şi Fapte Bune este un concept original de întreprindere socială dezvoltată de Fundația Tinerețe Fără Bătrânețe care vine în întâmpinarea iubitorilor de gusturi bune prin produse și servicii de catering definite prin excelență și calitate. Întreprinderea socială a creat aici opt locuri de muncă pentru persoane din grupurile vulnerabile, fie provenind din familii monoparentale, fie fiind victime ale violenței în familie ori persoane cu dizabilități.

Inițiativa a fost dezvoltată  în cadrul Programului „Şanse egale la angajare pentru persoanele vulnerabile", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.


“ Un proiect și de economie socială este pentru noi un VIP, un Very Important Project “- spune Gianina Corondan, redactor șef al revistei VIP, prezentă la eveniment. “ Nu este prima dată când suntem alături de Fundația Tinerețe Fără Bătrânețe și  vom sprijini în măsura în care putem alte structuri de economie socială create de aceste ONG-uri .

Vom fi prezenți și săptămâna viitoare la  hotelul pentru animale Hello, Pet! care se va deschide la Balotești cu Marea PETrecere de Halloween a Animăluțelor Răsfățate.   Este tot o întreprindere socială, adică un loc unde pe primul loc sunt oamenii și comunitatea și abia pe urmă profitul și  unde fiecare animal de companie este tratat ca un VIP, adică un Very Important Pet. ” – adaugă cunoscuta actriță, jurnalist și  vedetă de televiziune.


“În afaceri, ca și la raliu, trebuie să ai  instincte ascuțite, adaptabilitate și viteză de reacție.” – spune Bogdan Talașman, campionul național 2015 la raliul "Cupa Daciei, prezent la eveniment. Bogdan Talașman este susținătorul spălătoriei auto Car Care, inca de la lansare întreprinderii sociale înființate în cadrul acestui proiect.

Laboratorul de Gusturi şi Fapte Bune ofera servicii complete de catering, de la planificarea meniului la preparare, livrare, set-up, desfacere şi infrastructura necesară (personal, mese şi veselă profesională).