Această decizie va însemna că zona care adăpostește în acest moment peste 97 de specii protejate va avea instituit regimul de protecţie şi de conservare. Parcul Natural Văcărești va deveni, astfel, cel mai mare parc natural urban din Europa.
Organizațiile implicate în acest demers sunt: Asociația Parcul Natural Văcărești, Asociația "Salvaţi Dunărea și Delta" şi "Let`s Do It, Romania!".
Echipa "Let’s Do It, Romania!" a organizat 4 acţiuni de curățenie în Parcului Natural Văcărești, în cadrul cărora au participat 1050 voluntari, care au colectat 40 de tone de deșeuri menajere. De asemenea, au fost montate aproximativ 90 adăposturi şi cuiburi de păsări.
În urmatoarea perioadă, Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor va selecta un administrator al zonei în baza unui proiect de amenajare a spațiului. Este pentru prima dată, începând din anul 2012, când Ministerul Mediului Apelor si Padurilor ia decizia de a-și asuma în mod oficial acest proiect.
Parcul Natural Văcărești include 190 de hectare de spaţiu verde și este casa a 97 de specii de păsări (45 specii aflate în diferite faze de protecție) și mamifere ca: vidra (specie protejată), vulpe, nevăstuică, enot. De asemenea, aici se găsesc și alte specii precum țestoasa de uscat și țestoasa de apă.
© Copyright:
Decizie istorică pentru București: va fi înființat Parcul Natural Văcărești
După mai bine de cinci ani de lobby din partea asociațiilor pentru protecția mediului, Guvernul României, prin Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a dat astăzi avizul de înființare a Parcului Natural Văcărești.
Posteaza comentariu