De la regina inimii lui Charles la Regina Consoartă a Angliei: povestea de iubire care a zguduit Casa Regală

Regele Charles al III-lea și Camilla s-au întâlnit pentru prima dată în 1970, când el avea 22 de ani, iar ea 24. Charles și Camilla au fost prezentați de Lucia Santa Cruz, o prietenă comună, de care el fusese, inițial, interesat, din punct de vedere amoros, după ce se întâlniseră la Universitatea Cambridge. Iată cronologia celor mai importante evenimente din viața lor.
Înainte ca Prințul Charles să se căsătorească cu Prințesa Diana (pe atunci Diana Spencer), în 1981, se pare că el era deja îndrăgostit de fosta sa iubită Camilla Parker Bowles (pe atunci Camilla Shand). Practic, între Charles și Camila este o iubire veche și constantă, încă din tinerețe.

După o curte extinsă, Charles și Camilla s-au căsătorit în cele din urmă în aprilie 2005 – iar povestea lor de dragoste, acum bine documentată, de 17 ani, este detaliată în cel de-al cincilea sezon al lui The Crown.
 
Iată cum arată întreaga poveste de dragoste dintre actualul rege al Angliei și regina consoartă – de la primele lor întâlniri și încurcături, de-a lungul căsătoriei dintre Charles și regretata prințesă Diana, până la viața lor fericită de familie de acum.
 

 
S-au întâlnit prima oară în 1970

 
 
Datele despre prima întâlnire a cuplului variază ușor, dar se crede că prințul Charles a întâlnit-o pe Camilla Shand la un meci de polo din Windsor Great Park, în 1970, conform BBC.
 
Totuși, potrivit People, perechea s-ar fi întâlnit la o petrecere, mai târziu, în 1972. „Când l-a întâlnit pe Prinț, la o petrecere în 1972, Camilla Shand, pe atunci o tânără de 25 de ani, care locuia la Londra, i-a spus, în glumă: Străbunica mea a fost amanta stră-stră-străbunicului tău. Simt că avem ceva în comun", scria presa. Indiferent care versiune a evenimentului este adevărată, cu siguranță a existat o scânteie.
 
 
 
Charles s-a alăturat Marinei Regale în 1971 și, în ciuda faptului că a început să se întâlnească cu Camilla, relația aparent s-a răcit când prințul a revenit la serviciu. Zvonurile spun că, deși prințul a curtat-o timp de șase luni, el nu a reușit să o ceară în căsătorie înainte de a se întoarce pe mare, în februarie 1973.

 
1973: Camilla se căsătorește cu Andrew Parker Bowles

 
 
După ce Charles pleacă pentru serviciul naval, Camilla reaprinde o relație mai veche cu Andrew Parker Bowles, pe care l-a întâlnit pentru prima dată la o petrecere în 1965, iar cei doi se căsătoresc, în cele din urmă, pe 4 iulie 1973.
 
Potrivit lui Penny Junor, autoarea cărții “The Duchess: Camilla Parker Bowles and the Love Affair That Rocked the Crown”, despărțirea anterioară a Camillei de Andrew a survenit după ce Andrew a început o aventură cu Prințesa Anne - și, potrivit lui Junor, Camilla poate că nici măcar nu s-a întâlnit cu Prințul Charles. Însă s-a dovedit că Andrew nu a fost chiar așa de interesat de Anne, așa că relația nu a durat.
 
Camilla și Andrew au avut ulterior doi copii împreună, o fiică - Laura Parker Bowles și un fiu - Tom Parker Bowles. Surprinzător, Charles este chiar nașul lui Tom.

 
1977: Charles și Diana se întâlnesc pentru prima dată

 
 
Când Lady Diana l-a întâlnit prima dată pe Charles, acesta se întâlnea cu sora ei, Lady Sarah (născută Spencer, acum McCorquodale).
Diana avea doar 16 ani pe atunci. 
The Guardian a descris-o pe Sarah McCorquodale drept „o fostă iubită a Prințului Charles” și a citat-o cu următoarea afirmație, referitoare la Diana și Charles: „Eu le-am făcut cunoștință. Sunt Cupidon”.
 
Într-un interviu TV, după logodna ei cu Charles, în 1981, Diana a povestit despre acea primă întâlnire: „Era în 1977, Charles a venit pentru o vânătoare. Era un prieten al surorii mele, Sarah. Deci, noi, oarecum, pot spune că ne-am întâlnit într-un câmp arat.”

Logodna Dianei cu Charles a fost anunțată pe 24 februarie 1981 și s-au căsătorit doar câteva luni mai târziu, pe 29 iulie. Diana tocmai împlinise 20 de ani, în timp ce Prințul Charles avea 32 de ani.
 
 
În 1991, Diana i-a dezvăluit biografului Andrew Morton că la nunta ei a căutat-o pe Camilla printre invitați. Ea a dezvăluit (pentru Good Housekeeping): „Știam că este acolo, desigur. Am căutat-o. Așa că mergând pe culoar, am zărit-o pe Camilla, o pălărie gri pal, cu voal”. 
 
 
Charles și Diana au avut doi copii: William, născut în 1982 și Harry, născut în 1984.
 
 
 

Citește și:

Lovitura insuportabilă pe care Prințesa Diana a primit-o cu o seară înainte de nunta ei: Charles i-a spus că nu o iubește
 

 
1986: Charles reîncepe o aventură cu Camilla

 
 
După ce se presupune că au avut o conexiune în toți anii precedenți, între Charles și Camilla s-ar fi reaprins flacăra iubirii, iar cei doi și-ar fi reluat relația și fizic, nu doar sentimental, în 1986, în ciuda faptului că ambii erau căsătoriți și aveau copii.
 
 
 
Într-un interviu din 1995 pentru BBC One's Panorama, Diana a făcut o declarație care a rămas celebră: „Noi eram trei în această căsnicie, așa că era puțin aglomerat”. 
 
 
Mai mult, Diana i-a mărturisit biografului Andrew Morton că ea a confruntat-o pe Camilla, cu privire la aventura cu Charles, dar fără niciun folos.

 
Camilla, evadarea lui Charles de la îndatoririle regale

 
 
Apropiații lui Charles afirmă că ea a fost mereu, pentru acesta, ca o evadare din îndatoririle sale regale stricte și din rădăcinile palatului, așa cum nimeni altcineva nu o mai făcuse.
 
„Fără îndoială că s-au iubit: în Camilla Parker Bowles, prințul a găsit căldura, înțelegerea și statornicia după care a tânjit mereu și pe care nu le-a putut găsi niciodată cu nicio altă persoană”, a scris scriitorul, istoricul și omul de televiziune Jonathan Dimbleby, în biografia sa autorizată.
 
„Relația lor... urma să fie descrisă mai târziu doar ca o afacere neplăcută.
Pentru prinț, totuși, a fost o sursă vitală de forță pentru un om care fusese întristat dincolo de cuvinte de un eșec pentru care se învinovățea invariabil”, a mai spus Dimbleby. 

 
1993: Înregistrările conversațiilor private dintre Camilla și Charles scapă în spațiul public

 

La începutul anului 1993, s-a scurs în spațiul public o conversație intimă între Camilla și Charles, confirmând relația extraconjugală a cuplului. Înregistrată în 1989, lansarea casetelor a provocat un scandal imens pentru familia regală.
 
 
 
The Mirror a publicat o transcriere a conversației, fapt ce a dus, în cele din urmă, la dizolvarea căsătoriei lui Charles cu Diana, dar  și a căsătoriei Camillei cu Andrew. Camilla a cerut divorțul în ianuarie 1995, în timp ce Charles și Diana și-au finalizat divorțul în august 1996.
 

 
Mesajele care au cutremurat Casa Regală

 
 
“Aş vrea să fiu deasupra ta, jos şi sus, în şi afară. În mod special, înăuntru şi afară. (…) Am nevoie de mai multe ori pe săptămână. Aş vrea să trăiesc în pantalonii tăi sau ceva. Mi-ar fi mult mai uşor. Să mă transform într-un Tampax (tampon)”, i-ar fi zis Charles.
 
Camilla Parker a replicat:”Oh, Charles eşti un idiot. Ce idee minunată!”
 
Conversatia a ajuns la urechile Prințesei Diana: ”Este pur şi simplu bolnav”, a spus ea despre Charles.
 
 

Citește și:

Cea mai mare suferință a Reginei Elisabeta este că trei din cei patru copii ai săi au divorțat, potrivit unei noi biografii
  


1994: Charles o numește pe Camilla „un mare prieten de-al meu”

 
 
Într-un documentar TV difuzat în 1994, Charles a recunoscut relația cu Camilla (potrivit The New York Times) și a numit-o „o mare prietenă de-a mea”. El a continuat: „Ea este o prietenă de foarte mult timp – și va continua să fie o prietenă pentru foarte mult timp”.
 


1997: Moartea Prințesei Diana zguduie lumea

 
 
Diana a murit tragic, la 31 august 1997, în urma unui accident rutier,  la Paris. Avea 36 de ani, iar accidentul a luat și viața partenerului ei, omul de afaceri Dodi Fayed, și a șoferului, Henri Paul.
 

 
1998: Charles o prezintă pe Camilla fiilor săi

 
 
Potrivit The Guardian, în 1998, „asistenții regali au confirmat că Prințul William a cunoscut-o, pentru prima data, pe iubita tatălui său, Camilla Parker Bowles”. Potrivit publicației, „o campanie transparentă de introducere a doamnei Parker Bowles în viața publică a început după divorțul lui Charles. Dar a fost abandonată după moartea Dianei, Prințesa de Wales”. 
 
Prințul Harry ar fi cunoscut-o pe Camilla la o dată ulterioară.
 
Cu toate acestea, nu toată lumea din familia regală a aprobat relația publică a lui Charles cu Camilla. Los Angeles Times a dezvăluit că, atunci când a venit vorba de petrecerea de 50 de ani a lui Charles, Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au dezaprobat relația, odată adulteră, a fiului lor cu Parker Bowles.
 

 
1999: Charles și Camilla apar în public împreună, ca un cuplu, pentru prima dată

 
 
Camilla și Charles sunt fotografiați împreună, pentru prima data, ca un cuplu, la Ritz, din Londra, la petrecerea de naștere a surorii Camillei, Annabel Elliot.

  
2000: Regina acceptă, în sfârșit, să o întâlnească pe Camilla

 
 
Potrivit BBC, regina Elisabeta a refuzat să o întâlnească pe Camilla pentru o lungă perioadă de timp, în ciuda faptului că Charles era serios în privința relației.
Totuși, totul s-a schimbat când regina a acceptat o invitație la petrecerea de 60 de ani a regelui Constantin al Greciei, la reședința lui Charles, Highgrove.
 
 
 
Acceptarea reginei Elisabeta de a se întâlni, în sfârșit, cu partenera fiului ei a fost, aparent, un mare pas înainte pentru familia regală și pentru relațiile publice. 

 
2001: Charles și Camilla se sărută în public
 

 
La un eveniment pentru Societatea Națională de Osteoporoză, de la Somerset House din Londra, Charles și Camilla au fost fotografiați îmbrățișându-se și sărutându-se, dovedind că relația lor devenea din ce în ce mai serioasă.

 
2005: Charles se căsătorește cu Camilla. De ce nu a participat Regina Elisabeta a II-a la ceremonie
 

 
Charles și-a anunțat logodna cu Camilla în februarie 2005, după ce a locuit cu ea la Clarence House din 2003.
 
Pe 9 aprilie 2005, Charles și Camilla s-au căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile la Windsor Guildhall. Ceremonia a fost urmată de o binecuvântare oficială din partea Arhiepiscopului de Canterbury, la Capela Sf. George din Castelul Windsor.
 
Regina Angliei era întotdeauna cea mai așteptată prezență de la fiecare eveniment major al Familiei Regale Britanice. Totuși, Regina Elisabeta a II-a a lipsit de la nunta Prințului Charles și a Camillei, în 2005. Motivul din spatele deciziei sale controversate este uimitor.
 
Regina Angliei lua toate deciziile importante de la Palatul Buckingham. Niciun membru care aparține Familiei Regale nu se poate căsători în lipsa consimțământului din partea Reginei. Nunta Prințului Charles și a Camillei Parker-Bowles nu face excepție.

Dacă Regina Elisabeta a II-a nu ar fi fost de acord ca cei doi să își unească destinele, o simplă semnătură ar fi fost de ajuns să împiedice mariajul lor, însă ea și-a dat consimțământul.
 
Absența ei de la acest eveniment a generat speculații însă, ulterior, suverana le-a făcut o primire călduroasă, după nuntă, și a ținut un discurs în care s-a arătat mândră de statornicia cuplului: "Au trecut peste toate, sunt foarte mândră și le urez numai bine". 
 
Se pare că Regina Elisabeta nu a participat la nunta lui Charles și a Camillei din cauza poziției sale de lider al Bisericii Angliei. Cei doi erau persone divorțate, iar biserica vede căsătoria ca pe un angajament pe viață și descurajează divorțul.
 


2020: Charles și Camilla își sărbătoresc cea de-a 15-a aniversare a nunții

 
 
Charles și Camilla au petrecut perioada de carantină, din pandemia COVID, la Birkhall. Ulterior, ambii au fost forțați să se autoizoleze după ce Charles a contractat coronavirus.
 
Ducele și ducesa de Cornwall au sărbătorit 17 ani de căsnicie în aprilie 2022, dovedind că toți negativiștii, care nu priveau cu ochi buni relația lor, au greșit.
Pentru cea de-a 15-a aniversare în 2020, cuplul a distribuit o fotografie pe Instagram pentru această ocazie, pozând la moșia lor din Scoția, Birkhall, cu cei doi câini ai lor.

„Înainte de aniversarea a 15 ani de căsătorie a Prințului de Wales și a Ducesei de Cornwall, împărtășim această fotografie a Altețelor Lor Regale cu câinii Ducesei Bluebell și Beth”, scria atunci pe Instagram, lângă fotografia cu pricina.

 
 
2022: Camilla este numită Regina Consoartă a Regatului Unit

 
 
În timpul jubileului de platină, regina Elisabeta a II-a a împărtășit într-o declarație că este „dorința ei sinceră” ca, atunci când Charles va prelua tronul, Camilla să fie numită regina consoartă. Potrivit unui purtător de cuvânt al Clarence House, Charles și Camilla au fost „emoționați și onorați” de cuvintele suveranei.
 

După moartea Majestății Sale, Camilla, cu binecuvântarea regretatei Regine, a fost numită oficial Regina Consoartă a Regatului Unit, alături de regele Charles al III-lea, în septembrie.
 
 
 
Încoronarea perechii Charles și Camilla este programată să aibă loc în mai 2023 la Westminster Abbey, în cadrul unei ceremonii istorice.
8 Decembrie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod