David Bowie a murit


David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură. El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice "Space Oddity" (1969), "Ziggy Stardust" (1972), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997).

Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.

Pe 8 ianuarie 2016, ziua în care a împlinit vârsta de 69 de ani, David Bowie a lansat un nou album de studio - al 28-lea din carieră -, intitulat "Blackstar".
Potrivit presei internaţionale, noul material discografic - care include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil - i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi a reflectat pe deplin dorinţa artistului britanic de a explora noi tendinţe muzicale.

Înainte de lansarea "Blackstar", cel mai recent album al starului britanic a fost "The Next Day", un material discografic lansat de legendarul artist britanic după o pauză de 10 ani şi care a ajuns în magazine în 2013.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod