Trupa Taxi a lansat la începutul weekendului o melodie care a provocat o adevărată furtună pe Facebook şi în societate. Controversa e cu atât mai ciudată, cu cât piesa se numeşte ”Despre smerenie”, iar referenul spune: ”Dumnezeu iubeşte lemnul şi spaţiile mici”.
Dar, se pare că reprezentanţi ai clerului din România s-au simţit criticaţi pentru construcţia uriaşă ce poartă numele de ”Catedrala Mântuirii Neamului”.
Această biserică e ridicată cu bani de la buget, în mare parte, şi a fost un proiect care nu are susţinerea tuturor cetăţenilor. Patriarhia îşi doreşte acest lăcaş de foarte multă vreme, iar reprezentanţii bisericii fac un lobby puternic pentru continuarea finanţării şi încheierea lucrărilor.
În clipul melodiei apar 33 de personalităţi culturale, artistice şi din mass-media care repeteă refrenul piesei. Această promovare a smereniei e posibil să fi deranjat o parte a preoţilor din România, adeseori criticaţi pentru faptul că nu plătesc taxe şi trăiesc în lux.
La aceasta s-a adăugat şi o reacţie radicală a unor grupuri extremiste, totul culminând cu arderea unui volum scris de Mircea Cărtărescu, scriitor ce apare în clipul trupei Taxi.
Oana Pellea, celebra actriţă, spune că îşi asumă apariţia şi a declarat că: ”Dumnezeu nu are nicio legătură cu megalomania”.
Cu Taxi despre smerenie. O melodie generează un scandal naţional în jurul Catedralei Mântuirii Neamului
33 de celebrităţi apar într-un clip contestat de radicalii creştini pe reţelele de socializare, în timp ce reprezentantul Patriarhiei propune un dialog despre controversata construcţie.