Cristina Stamate, operată pe cord deschis de 10 doctori

Actriţa în vârstă de 68 de ani se simte bine după intervenţia care a durat şase ore, dar va rămâne în continuare sub supravegherea medicilor.

Actrița a fost internată, săptămâna trecută, la o clinică privată din Capitală. Ea a trecut prin trei operaţii de by-pass aorto-coronarian şi i s-a montat o proteză la valva mitrală.

În urmă cu o lună, medicii cardiologi i-au pus diagnosticul de insuficienţă mitrală şi au stabilit împreună cu ea o dată la care va fi supusă intervenţiei chirurgicale pe cord deschis, scrie cotidianul Click!.

"Pacienta a suferit trei by-pass-uri aorto-coronariene ( n.r. constă în tratamentul chirurgical al leziunilor, îngustărilor, arterelor coronare responsabile de apariţia anginei pectorale şi a infarctului miocardic acut) şi s-a ajuns la protezarea valvei mitrale.

Doamna avea o suferinţă veche, de cinci ani, însă în urmă cu o lună i s-a stabilit diagnosticul şi a fost necesară operaţia. Intervenţia a fost un succes. A durat şase ore, iar în sală s-au aflat nu mai puţin de zece cadre medicale, medici chirurgi, asistente şi tehnicieni", a declarat pentru Click! medicul cardiolog Horaţiu Moldovan, cel care a condus echipa de specialişti.

Actriţa se află încă internată la secţia de Anestezie Terapie Intensivă și se simte bine după intervenţia suferită, însă va rămâne în continuare cel puţin o săptămână sub atenta monitorizare a medicilor, scrie ziarul citat.


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod