Cristina Rus şi-a donat banii de la un concert pentru bolnavii de inimă! “Andreea Marin este un bun exemplu pentru mine şi pentru români!"

Cristina Rus şi-a donat onorariul celui mai recent concert al său pentru a ajuta la utilarea secţiei de cardiologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea. Prin contribuția ei și a altor oameni cu suflet mare, bolnavii de inimă, copii și adulți din județul Tulcea, vor putea beneficia în curând de tratamente de ultimă generație.
Cristina Rus, artista care a revenit în showbiz cu un nou videoclip, „În doi”, a fost cap de afiș al unei acțiuni caritabile, la care s-au alăturat și Amna și Andrei Leonte, câștigătorul primei ediții X Factor.

"Dacă pot ajuta prin muzica mea, o fac fără să stau pe gânduri. Am răspuns acestei invitaţii fiind impresionată de situaţia tristă cu care se confruntă multe unităţi medicale din ţara noastră.
Este o tragedie să ai un copil bolnav şi să nu ai un spital dotat cu toate aparatele necesare pentru un diagnostic rapid şi corect"
, declară Cristina Rus.
 
 
 
 

De când a devenit mamă, Cristina Rus este mult mai atentă la soarta copiilor defavorizați și intenţionează ca o parte din veniturile câştigate din cariera ei muzicală să fie redirecţionate pe viitor în scopuri sociale.
 
 
 
"Un exemplu de suflet mare, care luptă pentru cauze nobile este Andreea Marin.
Această femeie a salvat vieţi si a schimbat destine. Pentru mine este un exemplu de urmat. Cred că fiecare român trebuie să ajute cu atât cu cât poate şi, împreună, să fim fericiţi şi mai buni. Aşa ştiu eu că sunt românii. Oameni cu inimă mare! Să nu uităm asta. Am umblat timp de 10 ani prin Romania şi am cumoscut mii de oameni. Toţi aveau ceva în comun: frica de Dumnezeu, dragostea de aproape şi bucuria în inimă...
Nimeni nu poate schimba asta. Aşa e neamul românesc. O mână întinsă unor persoane aflate la nevoie poate face minuni. Mă rog lui Dumnezeu să pot ajuta cât mai multe persoane şi, în acelaşi timp, îi rog şi pe alţii să facă acest lucru"
, menționează Cristina Rus.