La începutul relației lor, Ricky Martin a simțit, rapid, o afinitate cu Jwan Yosef. Cei doi s-au cunoscut pe Instagram și, după șase luni, s-au întâlnit.
Iată cine este și cu ce se ocupă soțul lui Ricky Martin
Superstarul portorican și artistul siriano-suedez s-au cunoscut pe Instagram, în 2015, și au început să se întâlnească șase luni mai târziu, după ce s-au întâlnit in real life, pentru prima dată, la Londra. S-au căsătorit în 2017 și au împreună patru copii.
„L-am văzut și mi-am spus: Doamne. Mă căsătoresc cu el!”, și-a amintit Martin despre prima sa întâlnire cu Yosef, adăugând despre soțul său: „este cel mai romantic bărbat pe care l-am întâlnit vreodată”.
Ricky vrea ca lumea să-i înțeleagă familia
Cântărețul care a lansat hit-ul „Livin’ La Vida Loca” speră că povestea sa de dragoste cu Yosef îi va inspira pe alții din comunitatea LGBTQ+.
„De fiecare dată când am ocazia, vorbesc despre familia mea și spun lumii că suntem oameni buni, spun cum ne simțim și cum ne iubim – vreau doar să normalizez existența unor familii ca a mea”, a spus Martin, în 2021, când a apărut pe coperta People's Pride Issue.
De-a lungul anilor, Martin și Yosef au împărtășit o mulțime de momente frumoase, inclusiv cu cei patru copii ai lor, iar Yosef l-a însoțit pe Martin la mai multe evenimente pe covorul roșu în sprijinul carierei sale.
Soțul lui Ricky s-a născut în Siria și a crescut în Suedia
Deși a crescut la Stockholm, Yosef s-a născut în Siria și se identifică, în primul rând, drept arab.
„Există acest impuls extrem de a-mi forma un sentiment de identitate în jurul moștenirii mele. Sunt în multe feluri o persoană suedeză, dar în nucleul meu, mă întorc mereu la a fi arab. Este ceva ce nu mi-am dorit sau nu am încercat să evit niciodată„ a spus el pentru My Kali, o revistă panarabă axată pe povești LGBTQ, în 2021.
El a simțit că trecutul său face parte din ceea ce l-a atras pe Martin la el, în primul rând. "Cred că soțul meu s-a căsătorit cu mine pentru că sunt un bărbat arab. Cel mai puternic atribut al meu este că sunt cine sunt", a spus el.
A studiat arta la Stockholm și Londra
După ce a studiat la Pernby School of Painting din Stockholm, Yosef a obținut o licență în artă plastică la Universitatea Konstfack, în 2009.
Apoi și-a obținut masterul în arte plastice, în 2011, de la Central Saint Martins din Londra, potrivit site-ului său.Artistul a lucrat în acele orașe de atunci, călătorind frecvent între Europa și Los Angeles. Yosef a început să lucreze în SUA în 2018, prima sa expoziție personală din ceastă țară având loc la Dallas.
Este un artist conceptual multimedia
Yosef este un pictor desăvârșit și un artist conceptual care lucrează cu materiale precum plastic și bandă adezivă. Din 2007 a participat la expoziții de grup și individuale. Prima sa expoziție personală, „High Notes”, a avut loc la Galleri Anna Thulin, din Stockholm în 2013.
De atunci, a fost recunoscut și a câștigat diverse premii pentru munca sa. În 2013, a luat acasă Premiul Threadneedle pentru artiști expuși la Londra și Premiul Beers Contemporary for Emerging Art din Londra, potrivit Vogue Arabia. În 2020, Yosef a câștigat premiul Archiproducts Design Award, pentru o serie de covoare pe care le-a proiectat, inspirat de munca sa cu bandă adezivă.
În noiembrie 2022, Yosef a colaborat cu Art D'Égypte pentru a monta o expoziție temporară numită „Forever Is Now .02” în Egipt, care a prezentat trei sculpturi enorme, din calcar, ce ieșeau din nisipul de lângă Piramidele din Giza. Până la 17 decembrie 2022, instalația a avut deja peste 850.000 de vizitatori, după cum a dezvăluit Yosef pe rețelele sociale.
Yosef a deschis un nou studio în Los Angeles, la începutul anului 2023, și le-a oferit urmăritorilor săi un scurt tur al spațiului de pe Instagram.
A fost crescut într-o familie „neconvențională” și „deschisă la minte”
În interviul său cu My Kali, Yosef a vorbit despre creșterea sa într-o familie religioasă.
„Mă uit cu drag la copilăria mea. M-am născut în Siria și am emigrat cu familia în Suedia în anii 1980, când aveam 2 ani. Căsnicia părinților mei a fost una neconvențională acasă, în Siria, mama mea fiind creștină și tatăl meu fiind musulman”, a dezvăluit el, remarcând că relația lor „a dat tonul pentru o educație destul de deschisă la minte și neobișnuită, în Suedia”.
De-a lungul copilăriei, Yosef s-a simțit sprijinit și iubit de familia sa, în ciuda unor tachinări la școală.
„Ca un copil ciudat, aveam un spațiu foarte sigur cu familia, prietenii și la școală”, a adăugat el.
„Eram mai feminin și am fost tachinat, ocazional, de către alți copii, dar, în general, am fost susținut și nu am fost criticat pentru că sunt ciudat. Părinții mei au fost foarte deschiși la minte și s-au jucat cu mine în timp ce eu mă jucam cu păpușile mele, fără să mă facă, niciodată, să mă simt exclus sau ciudat”.El și Martin s-au conectat pentru prima dată pe Instagram
Relația cuplului a început pe rețelele de socializare, respectiv pe Instagram, unde s-au conectat pentru prima dată în 2015. Martin, un pasionat colecționar de artă, a fost fascinat de munca lui Yosef și destul de curând, de artistul însuși.
„Eram pe internet și văd o piesă de artă frumoasă și îmi zic: Uau, ce tare! Cine este acesta? Apoi încep să verific și dintr-o dată îmi zic: „Ooh, ooh”, a dezvăluit Martin la Radio Andy în 2017, „Și apoi i-am scris”.
Cântărețul a mai adăugat că relația lor a început încet, menționând că s-au cunoscut la distanță înainte de a se întâlni personal.
„Atunci am vorbit timp de șase luni fără ca eu să-i aud vocea”, a spus Martin gazdei sale, Andy Cohen. "Am vorbit despre artă - nimic sexy... Jur, nimic sexy. Totul era despre artă și despre viață în general. În perioada aceea locuia la Londra, deci m-am dus la Londra și l-am cunoscut", a continuat Ricky.
De atunci, cei doi au început să se întâlnească.
El și Martin și-au făcut debutul pe covorul roșu în aprilie 2016
La scurt timp după ce au început să se întâlnească, cei doi și-au oficializat relația apărând împreună pe covorul roșu la Gala de inspirație amFAR 2016. Evenimentul a avut loc în São Paulo, Brazilia, unde Martin și Yosef au luat ochii tuturor în timp ce pozau pentru fotografi și se țineau de mână. Cei doi au fost îmbrăcați în smokinguri negre pentru această ocazie, care a marcat prima lor ieșire oficială de cuplu.
Martin și-a confirmat dragostea cu o postare pe Instagram: „Da”. Yosef a postat și el o fotografie de la eveniment, scriind sub ea că „au arătat bine”.
Yosef și Ricky s-au căsătorit în 2017
Cuplul s-a căsătorit, în secret, în 2017, după ce și-a anunțat logodna cu un an înainte.
Martin a împărtășit vestea despre căsătoria lor în timpul unui interviu cu E! News, din ianuarie 2018.„Sunt deja soț, dar facem o petrecere mare în câteva luni”, a spus el pentru presă. „Am făcut schimb de jurăminte și și am semnat toate actele pe care aveam nevoie să le semnăm, prenupțiale și tot”, a mărturisit, atunci, Ricky.
El a adăugat, referitor la Yosef: "Se simte uimitor! Nu pot să-l prezint ca logodnicul meu. Nu pot. El este soțul meu. El este bărbatul meu."
Yosef sprijină cariera lui Ricky
De când și-a făcut debutul pe covorul roșu, Yosef a fost alături de Martin la mai multe evenimente, semn că sprijină cariera vedetei. Pentru a sărbători rolul lui Martin din serialul FX The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story, Yosef s-a alăturat soțului său pe covorul roșu, pentru premieră. Ulterior, el a distribuit pe Instagram o fotografie de la eveniment și câteva cuvinte de susținere pentru Ricky
„Mândru dincolo de cuvinte”, a scris el alături de o fotografie cu ei doi, iar Martin a răspuns în comentarii: „Te iubesc, papi”.
Mai târziu, Martin a câștigat prima sa nominalizare la Emmy pentru rol, iar Yosef a participat împreună cu el la ceremonia de premiere.
Yosef și Ricky au, împreună, patru copii
Martin și Yosef sunt părinți mândri a patru copii: gemenii Matteo și Valentino, născuți în 2008, plus fiica Lucia, născută în 2018 și fiul Renn, născut în 2019.
„Copiii mei mă întreabă dacă au doi tați și le spun că facem parte dintr-o familie modernă”, a declarat Martin, pentru revista Out, despre familia lor, în 2018. „Acesta este un frumos sentiment de libertate”, a mai adăugat el.
De-a lungul anilor, Yosef a împărtășit mai multe fotografii cu micuții și cu Ricky, pe rețelele de socializare. Într-un clip din 2019, el dansează pentru bebelușa Lucia.
Yosef și Ricky își cresc copiii pentru a fi multilingvi
Cuplul, în care care ambii parteneri vorbesc mai multe limbi, este hotărât să-și transmită flexibilitatea lingvistică celor patru copii.
„Noi vorbim spaniolă acasă, dar ei vorbesc și engleză și franceză”, a spus Martin, în timpul unei apariții din 2013 la The Ellen DeGeneres Show, menționând că fiii săi gemeni au fost înscriși la o școală franceză.
„Vreau să fie expuși la toate”.Yosef, între timp, îi învață și pe cei doi copii cei mai mici ai lor arabă. „Modul în care îmi cresc copiii este că mă concentrez mai degrabă pe arabă decât pe engleză sau suedeză”, a spus el pentru My Kali. „Mi-am învățat copilul cum să numere până la 10 în arabă și ea are doar 2 ani, ceea ce este minunat.”, a mai afirmat Yosef.
Yosef l-a susținut pe Ricky în perioada în care era acuzat de abuz sexual
În iulie 2022, Martin a fost acuzat de abuz domestic și a fost emis un ordin de restricție împotriva sa, în conformitate cu Legea 54 din Puerto Rico, cunoscută sub numele de Actul de prevenire și intervenție a abuzului domestic. Legea protejează anonimatul petiționarului împotriva eliberării de către autorități, dar publicația spaniolă Marca a raportat, ulterior, că nepotul său a depus plângerea.
Martin a negat acuzațiile, iar acuzatorul vedetei a cerut, ulterior, să se renunțe la caz. Ordinul de restricție a fost respins de un judecător din Puerto Rico, în aceeași lună.
La scurt timp după ce cazul a fost închis, Yosef și-a arătat, rapid, sprijinul pentru soțul său într-o postare pe Instagram, ștearsă încă de atunci. „Truth Prevails ❤️”, a scris el alături de un selfie al cuplului.
Martin a vorbit, de asemenea, public despre acuzații, spunând într-o declarație: „Mulțumesc lui Dumnezeu, aceste afirmații s-au dovedit a fi false, dar am să vă spun adevărul. A fost atât de dureros. A fost devastator pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei. Nu doresc asta nimănui."
Surse foto: Hepta și Instagram