Conducerea Poliţiei Judeţene Vaslui a dispus, marţi, ca tinerii din localitatea Văleni acuzaţi că au sechestrat şi violat o elevă timp de mai multe ore să se prezinte zilnic la postul comunal de poliţie pentru a semna într-un registru, informează Mediafax.
”Până acum, cele şapte persoane aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. - marţi), trebuie să semneze zilnic o foaie de prezenţă. Nimeni nu lipseşte, toţi cei şapte sunt acasă, deşi se inducea ideea că doi ar fi plecat de la domiciliu. Dacă nu respectă măsurile, atunci propunem schimbarea măsurii preventive”, a declarat, marţi, şeful Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihai Carp.
Potrivit acestuia, poliţiştii vasluieni ”şi-au făcut datoria” în cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol.
”Nu ne face cinste şi onoare acest caz pentru că iarăşi apărem pe prima pagină a ziarelor. Sunt cu conştiinţa împăcată că noi, ca Poliţie, ne-am făcut datoria. Restul, fiecare instituţie să-şi facă treaba profesionist”, a mai spus Mihai Carp.