Britney Spears are din nou probleme. Ea îi acuză pe fostul soț și pe fiul lor cel mare că spun lucruri neadevărate

Britney Spears spune că „inima ei este frântă” și îi acuză pe fiul ei, Preston, în vârstă de 17 ani, și pe fostul soț, Kevin Federline, că „spun lucruri care nu sunt adevărate”.
Reacția lui Britney vine după ce membrii familiei s-au arătat „îngroziți” și susțin că ea ia metamfetamină și că va muri la fel ca artista Amy Winehouse, dacă nu primește ajutor.
 

 
Cântăreața își acuză copiii că spun lucruri neadevărate



Britney Spears și-a acuzat copiii că „inventează povești”, în urma afirmațiilor acestora că ea și-ar fi reluat consumul de droguri și că este dependentă de metamfetamină cristalină, un drog din clasa A.

Vedeta pop a rupt, duminică, tăcerea pe rețelele de socializare, după ce fiul ei cel mare Preston, în vârstă de 17 ani, și fostul ei soț Kevin Federline - tatăl celor doi băieți ai lui Britney - au îndemnat-o public să obțină ajutor „înainte de a fi prea târziu”.

Într-un interviu acordat lui Daphne Barak, pentru Mail On Sunday, Federline a dezvăluit că era „îngrozit” de starea cântăreței, în timp ce Preston și fratele mai mic Jayden, în vârstă de 16 ani, spun că refuză să petreacă timp în casa mamei lor după ce, se presupune, au văzut medicamente livrate la proprietatea acesteia.
 


Britney se apără pe Instagram
 

 
Britney, în vârstă de 41 de ani, a răspuns acuzelor aduse de familia ei, într-o postare lungă, pe Instagram, duminică seara, susținând că acuzațiile „nu au sens”.

Ea a scris: „Faptul că oamenii susțin lucruri care nu sunt adevărate este atât de trist... S-ar putea să nu fie ei cei care spun astfel de lucruri, pentru că nu are sens pentru mine să spună că... Preston spunând <<Trebuie să ne asculte înainte de a fi prea târziu>>… Îți amintești de fiecare vizită pe care ai făcut-o la mine acasă, ai intrat în camera ta și ai încuiat ușa??? Nu v-am văzut niciodată... Jayden a cântat la pian, am făcut muzică împreună... Dar în ziua în care i-am spus că vreau să vă văd mai mult, nu v-am mai văzut niciodată. Mă întristează pentru că m-am străduit atât de mult să fac lucrurile frumoase pentru tine și nu am fost niciodată suficient de bună.
Așa că, băieți, mergeți în spatele meu și vorbiți despre mine... îmi frângeți inima... întotdeauna am simțit că știrile mă hărțuiesc... Este trist pentru că toată lumea se poartă de parcă ar fi în regulă să inventezi minciuni... Sper că sunt doar știri negative și că nici Kevin și nici Preston nu au spus vreunul dintre aceste lucruri!!!”.
 


Postări emoționante, bizare, multe dintre ele cam fără conținut

 

Din noiembrie 2021, când tutela asupra ei, care a durat 13 ani, prin care tatăl ei i-a controlat afacerile financiare și personale, a fost ridicată, Britney și-a arătat libertatea printr-un torent de mesaje de socializare extrem de emoționante, multe dintre ele semi-goale.
 
Postările ei adesea bizare au generat temeri că artista este fragilă, afectată de anii în care alții i-au controlat viața și poate încă afectată de vechile ei probleme de sănătate mintală.

 
Familia susține că artista se droghează și riscă să moară ca Amy Winehouse



Unii membri din familia ei susțin că acum artista ia metamfetamină, derivatul de cocaină care generează dependență.
„Mă tem că ia metamfetamină – m-am rugat ca cineva să facă publică această știre și ea să se trezească. Este terifiant. Ea este mama copiilor mei”, a explicat Kevin Federline, fostul ei soț și tatăl celor doi fii ai lor. 
 
Fiii ei, Preston și Jayden, refuză să-și mai întâlnească mama, susținând că au văzut droguri livrate la ea acasă.
Familia ei este speriată, iar Jamie, tatăl lui Britney, spune că își face griji că fiica sa va avea aceeași soartă ca și cântăreața engleză Amy Winehouse, care a murit la vârsta de doar 27 de ani.
 
Federline a adăugat: „De fiecare dată când sună telefonul, mă tem că vor fi vești devastatoare. Nu vreau ca băieții să se trezească într-o dimineață și să descopere că mama lor a luat o supradoză”.


Familia, ținută la distanță

 

Practic, după ce tatălui ei, Jamie, i-a fost ridicat dreptul de tutelă asupra fiicei sale, Britney l-a acuzat că a fost „abuziv” , „a agresat-o” și i-a interzis să facă un copil cu Asghari, ea i-a lăsat pe toți membrii familiei fără puterea de a interveni în viața ei.
 
Diferiți membri ai familiei spun că ar dori să ia legătura cu ea, dar susțin că ea nu mai depinde de grija lor și, în schimb, acum se bazează pe un anturaj de consilieri puternici, de care apropiații ei nu pot trece.

Luna trecută, Britney a dezvăluit că a făcut un pas către reconciliere cu mama ei, Lynne, despre care a spus că „a apărut la ușa mea după trei ani”, adăugând pe Instagram: „Te iubesc atât de mult!!!”

Pentru restul familiei ei, nu a existat o asemenea apropiere.
Niciun membru nu a fost prezent la nunta ei, de anul trecut, cu modelul americano-iranian Sam Ashgari, în vârstă de 29 de ani.

Sora lui Britney, Jamie Lynn, este, de asemenea, înstrăinată după ce a publicat cartea ei de memorii “Things I Should've Said”, în care a descris că se luptă cu lipsa stimei de sine din cauza faimei lui Britney.


Britney luptă să respingă istoria de abuz de droguri

 
 

În timpul unei audieri de custodie din 2007, un judecător din California a descris-o drept „o consumatoare obișnuită, frecventă și continuă” de alcool și medicamente eliberate pe bază de rețetă.

De asemenea, Kevin a explicat că, la un moment dat, când băieții erau încă bebeluși, și-a instruit avocații să o avertizeze pe Britney să nu-i alăpteze în timp ce se consuma droguri.

În august, The Mail on Sunday a confirmat că băieții au decis să nu-și vadă mama până când aceasta nu va accepta să primească ajutor. Și s-au ținut de cuvânt.

Odată, când se aflau în vizită la casa lui Britney, ei spun că au găsit-o stând lângă ușa dormitorului lui Jayden în miezul nopții – cu un cuțit de bucătărie în mână. „Stătea acolo cu un cuțit”, i-a spus Jayden tatălui său.


Britney, atac la propriii ei copii

 

Britney a apelat la rețelele de socializare și și-a atacat fiii. Jayden a primit apeluri agresive de la ea, în timp ce era la școală și a încetat să-i mai răspundă la apeluri și mesaje.

Contactul lor, însă, nu s-a oprit complet. Preston a sunat-o pe 2 decembrie pentru a-i ura la mulți ani. El susține că au avut conversații bune la telefon – dar când ea i-a cerut să vină în vizită, el a spus că nu este pregătit pentru asta și că se concentrează pe școală și viitorul său.

Britney, însă, se agață de drepturile ei parentale: „merit respect, sunt mama lor”


Într-adevăr, ea finanțează educația băieților. Kevin Federline colectează, de la Britney, în fiecare lună, aproximativ 40.000 de dolari (32.000 de lire sterline) pentru întreținerea copiilor.
 
Sunt cheltuieli considerabile legate de îngrijirea băieților, este adevărat, dar el primește mai mult decât primește președintele SUA, care încasează circa 400.000 de dolari/an – și este scutit de impozite.

 
Kevin vrea să mute copiii în Hawaii, departe de Britney

 

Când Britney spune că a petrecut ani de zile finanțând stilul de viață al celor din jurul ei, are dreptate.
Planul lui Kevin este să-i mute pe băieți în Hawaii, departe de casa ei din Los Angeles, ceea ce nu va face decât să-i sporească suspiciunea lui Britney.
 
Însă, există o ciudățenie legală în Hawaii.
Acolo, părinții trebuie să-și întrețină copiii în facultate, până la 23 de ani, în timp ce sprijinul obligatoriu se termină la 18 ani, în orice alt stat.
 
Britney mai sugerează că fostul ei soț lucrează puțin, în afară de îngrijirea băieților adolescenți, iar ea pare să aibă dreptate. Ea susține că și el este un consumator obișnuit de marijuana – ceea ce (dacă este adevărat) este legal în California.
 


Britney plătește chiria casei în care stau fiii ei

 
 
Astăzi, fiii ei locuiesc în Calabasas, o enclavă de celebrități din Munții Santa Monica, cu vecini precum Kourtney Kardashian. Chiria pentru casă, care are teren de baschet si piscină, este plătită de Britney, bineînțeles.
 


Tratată cu forța?

 

În 2008, lui Britney i-au fost luați copiii, iar ea a fost plasată involuntar în îngrijire psihiatrică.
Atunci Britney spunea că propria ei mamă i-a spus „să dea băieții tatălui lor” și i-a cerut lui Kevin să-i ia.
 
În 2019, Britney a declarat unui tribunal că a fost forțată să rămână într-o altă unitate de sănătate mintală și i s-au administrat medicamente fără consimțământul ei.

 
Căsătoria cu Asghari, în derivă?

 
 
Recent, au apărut zvonuri cu privire la căsătoria lui Britney cu Sam Asghari, care ar fi în dificultate. De asemenea, fanii au observat că într-o vacanță recentă în Puerto Rico, în aprilie, ea nu purta verigheta.
 
Au existat, de asemenea, zvonuri despre un „episod maniacal” al artistei, care ar fi avut loc într-un restaurant.
Un prieten a spus unei publicații americane: „Ea stă adesea trează toată noaptea, doarme ziua și este foarte furioasă”.


Situația financiară naște îngrijorări

 

Nu ajută cu nimic faptul că lipsa de muncă a făcut-o să nu își canalizeze energia.
Pare greu de crezut, având în vedere marele ei succes comercial, dar tatăl lui Britney și alți membri ai familiei sunt îngrijorați de situația ei financiară actuală.
 
Britney nu a avut niciun venit constant din 2019, când și-a încetat rezidența în Las Vegas.
Nu se știe care sunt intențiile ei odată ce plățile pentru întreținerea copiilor, către Kevin, încetează.
Unii membri ai familiei spun că au presupus de multă vreme că plățile lunare pentru întreținerea copilului ar include bani care vor fi puși deoparte pentru fonduri fiduciare pentru Preston și Jayden.
 
Ei au calculat că, până acum, Jayden și Preston ar trebui să aibă la dispoziție sume de șase cifre. Membrii familiei spun că nu au văzut nicio dovadă că aceste fonduri fiduciare există.
Dar băieții fac tot posibilul să se concentreze asupra viitorului lor. Este clar că se simt neputincioși să intervină în viața mamei lor. Singura lor putere este să stea departe, sperând că într-o zi le va înțelege motivele și își vor putea repara relația.
 
13 Iunie 2023