Brigitte Sfăt are două tumori și trebuie operată de urgență. „Îi cer iertare fostei soții a soțului meu”

Soţia lui Ilie Năstase a primit o veste teribilă: în urmă cu câteva zile, i-au fost depistate două tumori în corp şi are nevoie de o operaţie pentru extirparea acestora.

Ea a anunţat diagnosticul pe Facebook şi le-a cerut iertare tuturor celor cărora le-a greșit în trecut.

"În urma unor investigaţii, cu câteva zile în urmă, am aflat că în interiorul corpului meu se dezvoltă două tumori şi este necesară o intervenţie de extirpare. Nu ştiu de ce Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dar, înainte de a merge mai departe, vreau să cer iertare tuturor celor ce le-am greşit prin vorbă sau prin faptă şi vreau să-i cer lui Dumnezeu răgaz, pentru a îndrepta lucrurile", a scris Brigitte.

"Vreau să-i cer scuze în primul rând mamei mele, pe care am necăjit-o de multe ori, fostului meu soţ, Ovidiu, că nu i-am dat şansa mai des să fie alături de fetiţa noastră, fostei soţii a soţului meu, că am acuzat-o de multe ori poate pe nedrept, fiului meu că nu am reuşit să-i ofer toată dragostea de care are nevoie şi tot odată să-i mulţumesc lui Ilie că mă susţine necondiţionat în această încercare", a menţionat ea.

 

Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Iunie 2016