Boy George, în faliment. Povestea neștiută a superstarului internațional

Boy George se confruntă cu falimentul, din cauza unei datorii de circa un milion de lire sterline. Iată povestea neștiută a superstarului internațional.
Finanțele cântărețului care a lansat hitul Karma Chameleon au scăzut, în pofida revenirii sale în lumina reflectoarelor în show-ul I’m A Celebrity. Boy George se confruntă cu falimentul.
 


Boy George se confruntă cu falimentul

 

Compania de show-biz a lui Boy George va fi închisă, ca urmare a deciziei Înaltei Curți, din cauza datoriilor față de fostul său coleg din trupa Culture Club, și fost iubit, Jon Moss, în vârstă de 65 de ani. Astfel, Boy George (62 de ani) se confruntă cu falimentul. 

Așadar, activele companiei, în valoare de 324.682 de lire sterline, vor fi luate de lichidatori pentru a-i rambursa creditorilor.

 
1,75 milioane de lire sterline, datorie către fostul iubit

 

Firma lui Boy George, înființată în aprilie 2018, a fost folosită pentru a gestiona muzica și filmările TV, cu plată, ale lui George - care ar include și taxa lui, de 500.000 de lire sterline, de la ITV, din decembrie anul trecut.
 
Ordinul de lichidare a fost emis la începutul acestei luni, iar documentele au fost publicate în această săptămână.
George, care a fost, de asemenea, obligat să plătească taxele legale ale lui Moss, se străduiește, acum, să găsească o cale pentru a evita falimentul.
 
The Sun a dezvăluit în aprilie că Boy George se confruntă cu o cerere de despăgubire de 1,75 milioane de lire sterline introdusă de Moss, dar cei doi ar fi reușit să ajungă la o înțelegere extrajudiciară.
 
Moss, un membru fondator al trupei Culture Club, și George erau într-o relație secretă, într-un moment în care succesul lor profesional era la apogeu.
Moss a fost demis în septembrie 2018 și a cheltuit un milion de lire sterline pentru lupta sa juridică.


Iată povestea neștiută a lui Boy George

 

Cântărețul Boy George a devenit un superstar internațional în anii 1980, în parte, datorită felului unic în care se îmbrăca, dar și al vocii sale uimitoare.
 
Boy George, pe numele său real George Alan O'Dowd, s-a născut în Eltham, Londra, din părinți irlandezi, Jeremiah și Dinah O'Dowd, și are patru frați și o soră.
 
Stilul androgin în care se îmbrăca Boy George a atras atenția producătorului muzical Malcolm McLaren, care fusese anterior managerul Sex Pistols.
Acesta a aranjat ca George să cânte cu grupul Bow Wow Wow.
 


Cum s-a născut Culture Club 

 

Sub numele de scenă Lieutenant Lush, colaborarea sa cu trupa Bow Wow Wow s-a dovedit dificilă, în special din cauza solistului Annabella Lwin. În cele din urmă, Boy George a părăsit grupul și a pus bazele proprie sale trupe, alături de basistul Mikey Craig.

Lor li s-au alăturat și bateristul Jon Moss, dar și chitaristul Roy Hay. Împreună au ales pentru noua formație numele Culture Club, pentru a se referi la diferitele origini etnice ale trupei.
 
Cu trupa Culture Club, Boy George a înregistrat câteva hiturice s-au bucurat de un success mondial, inclusiv „Do You Really Want to Hurt Me?” și „Karma Chameleon”.
 
De asemenea, Boy George a avut succes și ca artist solo și a fost, inclusive, numărul unu din Marea Britanie, cu piesa „Everything I Own”.
 


Cine este iubitul lui Boy George?

 

În prezent, Boy George nu este cunoscut ca fiind într-o relație.
În 2015, a postat pe Instagram că este singur.
Când a fost membru în Culture Club, mass-media a acordat multă atenție aspectului său androgin și au existat speculații cu privire la sexualitatea lui.
 
Deși nu a negat niciodată categoric că este gay, atunci când a fost întrebat în interviuri despre orientarea sa sexuală, a dat diverse răspunsuri. În 1985, întrebat de Barbara Walters despre orientarea sa sexuală, George a spus că este bisexual și are diverse prietene, precum și iubiți. Un răspuns celebru, oferit la un interviu, a fost că a preferat „o ceașcă bună de ceai” în locul sexului.

În cartea sa Take It Like a Man, George a spus că a avut relații secrete cu cântărețul punk rock Kirk Brandon și cu bateristul Culture Club, Jon Moss.
Se estimează că Boy George ar avea o avere netă de aproximativ 35 de milioane de dolari (26,5 milioane de lire sterline).
27 Iunie 2023