AVON lansează programul „1.000 de paturi”

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Luptei Împotriva Violenţei Domestice, AVON a lansat programul „1.000 de paturi”, sub umbrela „Campania Respectului” – un proiect menit să vină în sprijinul femeilor victime ale violenţei domestice. Prin intermediul acestui program, AVON îşi propune să strângă fondurile necesare pentru suplimentarea paturilor existente în centrele maternale din România.

În prezent, în România există aproximativ 53 de adăposturi pentru victimele violenţei domestice, iar locurile disponibile nu sunt suficiente pentru a oferi protecţie şi sprijin tuturor femeilor care se confruntă cu această problemă. Prin programul demarat de AVON, oricine poate contribui la strângerea fondurilor necesare pentru cumpărarea a încă 1.000 de paturi, achiziţionând bijuteriile respectului AVON.



Colecţia de bijuterii cu simbolul infinitului, compusă din Brăţara Curajului, Inelul, Brăţara şi Colierul Respectului, a fost special creată pentru această campanie, toţi banii obţinuţi din vânzarea produselor urmând să fie folosiţi exclusiv pentru a atinge acest scop.

„Din 2008 vorbim femeilor despre respect și libertate. Campania Respectului pentru femei  și-a propus să sprijine femeile abuzate și familiile acestora și să rupă lanțul violenței domestice. Credem că cea mai mare problemă cu care ne luptăm în prezent este faptul că violența este considerată un lucru normal în România. Prin creșterea numărului de paturi din adăposturile dedicate victimelor violenței domestice putem ajuta aceste femei să înceapă o viață nouă, departe de bătăi și suferință“, declară Raluca Kișescu, Director de Marketing AVON România și Moldova.

Programul „1.000 de paturi” a fost lansat pe 27 noiembrie, la Sibiu, unde au avut loc două evenimente de amploare: conferinţa de presă "Violenţa domestică - informare şi prevenţie" şi evenimentul stradal "Seara de veghe a martorelor tăcute".
În cadrul acestor evenimente, Andreea Marin Bănică, ambasadoarea AVON Campania Respectului, a invitat publicul larg să ajute la ruperea lanţurilor violenţei domestice şi să elibereze victimele din prizonieratul în care se află.

„M-am hotărât să mă alătur campaniei «1.000 de paturi», pentru că înțeleg și susţin din toată inima cauza pentru care AVON luptă. Violenţa domestică este încă un subiect tabu în România și femeile se tem să vorbească despre coșmarul pe care îl trăiesc în propriul cămin. Este momentul să rupem tăcerea și să le eliberăm din lanţurile violenţei. Poate că 1.000 de paturi în plus nu reprezintă foarte mult, dar acesta este un pas important, pe care îl putem face numai cu ajutorul vostru”, a mărturisit Andreea Marin Bănică, ambasadoarea AVON Campania Respectului.

Profitând de contextul evenimentelor din Sibiu, AVON a donat 5.000 de dolari asociaţiei A.L.E.G Sibiu, pentru sprijinirea „Centrului de Suport şi Advocacy pentru siguranţa victimelor violenţei familiale”.
Acest proiect şi-a propus să contribuie la influenţarea politicilor publice la nivel local şi naţional, în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei familiale. În plus, prin intermediul acestui program se urmăreşte integrarea managementului riscului ca abordare nouă în procedurile de lucru şi în cadrul serviciilor de la nivel local, pentru asigurarea protecţiei victimelor violenţei în familie.


Campania Respectului pentru femei, susţinută de AVON împotriva violenţei domestice, a fost iniţiată în 2008 şi are ca scop prevenirea violenţei prin educarea publicului larg şi prin dezvoltarea proiectelor sociale care combat acest fenomen. Prin campaniile de educare şi prin intermediul fondurilor strânse de AVON prin vânzarea produselor cu simbolul infinitului, femeile din România, victime actuale sau potenţiale ale violenţei domestice, au o şansă reală să îşi schimbe viaţa în bine.
 

1 din 4

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod