Avion prăbușit în Africa: Un român, pe lista pasagerilor

Un cetăţean român figurează pe lista pasagerilor avionului Air Algerie, dispărut joi în spaţiul aerian al statului Mali, afirmă surse citate de Reuters.

MAE informează că la bordul avionului s-ar afla şi un cetăţean român, potrivit informaţiilor preliminare furnizate de Ministerul algerian de Externe.

"Din informaţiile preliminare obţinute de la Ministerul algerian de Externe rezultă că la bordul avionului algerian aparţinând companiei aeriene Air Algérie s-ar afla un cetăţean român", precizează Ministerul Afacerilor Externe.

116persoane se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit în Africa
MAE mai informează că misiunea diplomatică a României din Algeria păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale.

Avionul de tip McDonnell Douglas (MD-83), aparţinând Air Algerie/SwiftAir, decolase de la Ouagadougou (Burkina Faso) şi se îndrepta spre Alger (Algeria).

La bordul avionului se aflau 110 pasageri şi 6 membri ai echipajului.

Compania Air Algerie a comunicat că la bord se aflau 50 de cetăţeni francezi, 24 din Burkina Faso, un român, opt libanezi, patru algerieni, doi luxemburghezi, un belgian, un camerunez şi un ucrainean.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod