Aventour 2023. Ziua 2: Liniștea convingătoare din Cheile Dobrogei și întâlnirea cu marea la Micul Golf

În a doua zi de Aventour am avut întâlnire cu marea într-un loc renumit pentru cel mai fin nisip. Înainte de asta, am mers în Cheile Dobrogei, un loc fascinant. Pe malul mării, la 2 Mai, am descoperit beneficiile aplicației Revolut, iar seara am rezolvat puzzle-ul istoriei Textar.
Una dintre cele mai frumoase atracții turistice din județul Constanța (și poate chiar din țară) Cheile Dobrogei sunt spectaculoase nu doar ca peisaj, ci și ca importanță geologică, având recifi jurasici de vârstă paleozoică. 
 
În Dobrogea există un peisaj carstic fabulos a cărui istorie a început cu mai bine de două milioane de ani în urmă! Aici au fost descoperite primele urme ale dinozaurilor in România. 
 
Cheile Dobrogei sunt cel mai vechi sector de chei din România, dar și numeroase peșteri.  Ele au fost săpate pe o lungime de aproape doi kilometri de pârâul Vistorna, un afluent al râului Casimcea, cea mai mare apă curgătoare din spațiul dobrogean. 
 
Zona a fost declarată, în 2007, Arie de Protecție Specială Avifaunistică. În cele peste 10.000 de hectare cât are suprafața acestui loc imposibil de descris în cuvinte, își găsesc locul un număr foarte mare de păsări protejate de lege. Locul prezintă un deosebit interes geologic (abrupturi calcaroase atribuite jurasicului, cheiuri și maluri de văii), paleontologic (faună fosilă), speologic și, nu în ultimul rând, peisagistic. 
 
Dacă am plecat de la Novum by the Sea cu ideea că vom vedea un loc spectaculos care nu se bucură de faima pe care ar merita-o (să fim sinceri, în Cheile Dobrogei nu se îngrămădește lumea ca pe Valea Prahovei), am înțeles la fața locului de ce. Un singur drum în Cheile Dobrogei te va face să-l respecți în liniște. Am încercat să mergem pe vârfuri și să facem tot posibilul să nu lezăm nimic din tot ce ceea ce natura a desăvârșit aici. Un singur drum în acest loc te va face să înțelegi de ce unele locuri au nevoie de liniște ca să existe. E de ajuns să te oprești și să asculți liniștea care te va convinge să-ți vezi de drumul tău, fără să lași în spate urme distrugătoare.
 
 
 

Treasure hunt Textar la Micul Golf


2 Mai este un sătuc pe malul Mării Negre care, pe timpul verii, devine una dintre cele mai căutate stațiuni ale litoralului românesc. Vestit pentru apropierea de natură și atmosfera simplă, 2 Mai face parte din rezervația naturală protejată Acvatoriul litoral marin Vama Veche-2 Mai.
 
Golful din stațiune este renumit pentru două lucruri: pentru plaja sa cu cel mai fin nisip și pentru că aici marea nu are valuri. 
 
Deoarece 2 Mai era în drumul către Balcic, localitatea a fost frecventată, în perioada dintre cele două războaie mondiale, de lumea aristocrată. Mai târziu, în anii '50, când Balcicul aparținea Bulgariei, lumea artistică s-a stabilit la 2 Mai.
 
Cum și noi facem parte din lumea artistică, am zăbovit un pic la Micul Golf din 2 Mai, unde partenerul nostru principal, Textar, le aștepta pe fete cu un nou treasure hunt de plăcuțe și discuri de frână în miniatură.
 
 
 

Revolut, partenerul de bază al Aventour și al fetelor 

 

Revolut sărbătorește luna aceasta 5 ani de când a intrat pe piața din România și a ajuns la 2.8 milioane de utilizatori!
 
 

Recent, Revolut a lansat și conturile comune, o opțiune o optiune unică, ce transformă şi uşurează cheltuitul în doi.
 
Pentru #Aventour, Revolut a lansat o campanie specială! Dacă îți faci cont Revolut și cheltuiești minim 50 lei cu cardul fizic sau virtual, Revolut îți oferă 50 lei înapoi direct în contul tău! 
 

Deschide-ți AICI cont Revolut și primește înapoi primii 50 de lei cheltuiți!

 
Fetele din Aventour au fost salvate de opțiunea split bill Revolut la Micul Golf din 2 Mai:


Istoria Textar în bucăți mici

 
Textar a pregătit pentru finalul celei de a doua zile, o probă care le-a cam dat bătăi de cap fetelor. Au avut de rezolvat un puzzle cu istoria Textar. N-au fost o mie de piese, dar proba s-a dovedit a fi destul de dificilă. La final, puzzle-ul rezolvat al fiecărei echipe a constituit o piesă dintr-un puzzle mai mare. Proba a fost câștigată de Ioana Grama și Krista Baias, care au adăugat 3 albinuțe (30 de puncte) în cutia neagră.
 
 
 


Laura și Bianca Giurcanu în Mercedes-AMG SL63

 
 
”Știam încă de ieri că în a doua zi din Aventour 2023 vom îmblânzi bestia. Adică Mercedes-AMG SL 63, o decapotabilă cu 585 de cai putere. Și am avut câteva emoții, știind puterea motorului V8 și prețul mașinii: 218.000 de euro.
Dar, atunci când ești blând cu pedala de accelerație, mașina îți răspunde cu aceeași monedă. Fiind, însă, o mașină sport, suspensia ni s-a părut cam rigidă, mai ales că drumul până la Cheile Dobrogei mai are și unele imperfecțiuni. Ar avea nevoie de puțin fond de ten.
A, și sunetul motorului. Ne-am îndrăgostit de el.”
 
 

Ioana Grama și Krista Baias în Audi Q8 e-tron

 
”Știam de anul trecut cum se conduce o mașină electrică, așa că nu ne-a fost deloc greu să ne obișnuim cu Audi Q8 e-tron, singurul model electric din Aventour.
Am trecut peste frica de autonomie, chiar dacă pe autostradă a scăzut cam rapid. Bine, am și încercat câteva accelerări rapide, care ne-au lipit capul de tetiere.
Și ne-a plăcut interiorul lui Q8 e-tron, plin de tehnologie, dar cel mai mult ne-a plăcut culoarea care nu știi dacă este verde sau gri. Este o combinație între cele două. Seamănă puțin cu cea a lui Peugeot 408, mașina pe care am condus-o ieri.”
 

Prăjiturela și Alexandra Boca în Peugeot 408

 
”Peugeot 408 este una dintre cele mai frumoase mașini pe care le-am văzut în ultima perioadă. E o apariție specială și cred că îi stă foarte bine în culoarea asta misterioasă. Am iubit direcția foarte ușoară, care te ajută să parchezi.
Posesoare de electrică, m-am simțit “ca acasă” în momentele în care mașina mergea cu motorul termic oprit. Este plăcută senzația unui hibrid și confortabilă autonomia. Spațiul interior este bun, iar materialele din interior te fac să te relaxezi total.”
 

Sânziana Negru și Sorina Brumariu în Renault Austral

 
”Renault Austral nu e australian deloc. E foarte european și foarte primitor. E genul de mașină în care te simți binevenit, inediat ce ai deschis ușa. Ne-a luat ceva până ne-am obișnuit cu schimbătorul aflat în spatele volanului, dar apoi totul a venit natural.
Tehnologia e copleșitoare la început, dar găsești totul foarte ușor în meniu. Iar faptul că ai Google Maps și găsești orice adresă foarte ușor… Cred că aș instala asta obligatoriu pe orice mașină.
Am avut spațiu pentru toate lucrurile noastre și chiar mi-am rătăcit chestii prin portbagaj. Dincolo de asta, e o mașinăcare arată bine și actual.”
 

Iată cum a arătat a doua zi de Aventour la feminin: 

 
 
 
 
 
 
 
 
Aventour la feminin by Textar poate urmărit după hashtagul #Aventour, pe paginile de Facebook Eva și Automarket sau pe conturile Instagram Eva și Automarket. Veți găsi mereu imagini, clipuri și povești din timpul turului. Și, bineînțeles, și pe conturile fetelor implicate în proiect.
 

3-6 mai

Un proiect:
Eva și Automarket

Prezentat de:


Parteneri:


 
 
 
 
Follow:
 
#Aventour