Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere. Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj: „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.“
"Consiliul regal a luat notă de starea de sănătate a majestăţii sale care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică”, se arată într-o declaraţie a Consiliului Regal de miercuri.
"Majestatea să urmează un tratament complex şi solicitant care îl împiedică să apară în public şi va petrece de aici înainte o perioada de refacere”, arată sursă citată de Hotnews.
Comentarii (1)
Suntem republică, nu avem regi, regine, alţi vampiri care să sugă averea ţării. La dracu cu tiţi. Şi dacă seninul trădător crapă, iadul să-l inghită pt. ce a făcut la 23 august, ca să-şi salveze regalul său cur. a trăit prea mult
Posteaza comentariu