atentat

Atentat la Nisa: Tatăl copilului rănit în atentatul de la Nisa a decedat

Ministerul Afacerilor Externe anunţă marţi decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută, mama şi copilul răniţi în atentat fiind în continuare internaţi în spital.
"Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autorităţile franceze au confirmat decesul. Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române", informează MAE, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Copilul şi mama sa au fost identificaţi printre răniţi, aflându-se internaţi în două spitale din Nisa, iar starea lor de sănătate evoluează pozitiv, potrivit sursei citate.

Reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia şi consulul onorific la Nisa se află alături de familia cetăţeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

De asemenea, reprezentanţii ambasadei României la Paris menţin legătura cu celula de criză instituită de autorităţile franceze. "Ministerul Afacerilor Externe adresează sincere condoleanţe familiei îndoliate şi va acorda întreaga asistenţă necesară în continuare", se mai menţionează în comunicat.

Marţi, pe pagina de Facebook SOS Nisa, a apărut un alt apel privind posibila dispariţie a unui alt român, Ştefan Valentin Barbu, în vârstă de 40 de ani.

Pe de altă parte, MAE a precizat marţi că, în urma demersurilor făcute de Ambasada de la Paris, a rezultat că alţi doi cetăţeni români, despre care s-a vehiculat că au dispărut după atentatul de la Nisa, nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului şi nu figurează în evidenţa autorităţilor franceze.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Iulie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod