Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că l-ar fi sufocat pe unul dintre copiii lor în timpul unui zbor transatlantic

Angelina Jolie își acuză fostul soț, pe Brad Bitt, că ar fi încercat să-l sufoce pe unul dintre copiii lor, în 2016, în timpul unui zbor transatlantic, din Franța către Los Angeles.
Aceasta este cea mai recentă acuzație pe care Angelia Jolie i-o aduce  fostului ei soț Brad Pitt, cu care se află, deja, într-un proces ce vizează o cramă din Franța pe care cei doi au deținut-o cândva împreună.
Nu se știe de ce Jolie a depus, abia acum această plângere.
 


Jolie și Pitt se ceartă pe o cramă din Franța

 

Dosarul a fost consultat de NBC News și se pare că este vorba, de fapt, despre o plângere „încrucișată” a lui Jolie împotriva lui Pitt. 
Aceasta ar fi rezultat din procesul în care actorul a acuzat-o pe Jolie că și-a vândut în mod necorespunzător jumătate dintr-o cramă, Château Miraval, pe care o dețineau cândva împreună în sudul Franței.
Jolie a susținut în plângerea depusă la Curtea Superioară din Los Angeles că nu a fost niciodată sub restricție și nu a avut interdicții cu privire asupra persoanei căreia i-ar putea vinde proprietatea. 
 


Plângere de 17 pagini, împotriva lui Pitt
 


Ei bine, în plângerea de 17 pagini formulată împotriva fostului său soț, Jolie a povestit despre un zbor transatlantic, din septembrie 2016, din Franța către Los Angeles, pe durata căruia Pitt a supus familia la abuz verbal și fizic.
„După acel zbor, pentru bunăstarea familiei ei, Jolie a decis să solicite divorțul”, se mai precizează în plângere.
 
Jolie a mai relatat despre acea călătorie cu avionul și în documente anterioare ale instanței, dar nu a menționat că mâinile lui Pitt ar fi fost puse pe gâtul unui copil.
 
„Înainte de a se termina zborul, Pitt l-a sufocat pe unul dintre copii și l-a lovit pe altul în față.
Unii dintre copii l-au rugat pe Pitt să înceteze. Toți erau speriați. Unii dintre ei plângeau”, se spune în plângere.
 


Pitt a turnat bere și vin pe copii, apoi a adormit

 
 
Ororile la care Jolie și copiii ar fi fost supuși pe durata acelui zbor sunt descrise, în continuare, cu lux de amănunte: „La un moment dat, a turnat bere pe Jolie, apoi a turnat bere și vin roșu pe copii. După multe ore tensionate, Pitt a adormit în cele din urmă”.
 
Jolie a susținut, de asemenea, că a vrut să-și vândă jumătate din cramă lui Pitt, dar că acele discuții s-au dovedit a fi inutile, deoarece el a cerut un „acord de confidențialitate” inacceptabil care i-ar fi interzis contractual să vorbească în afara instanței despre abuzul fizic și emoțional de către Pitt asupra ei și copiii lor”, potrivit plângerii.
 


Investigația din 2016, închisă

 
 
În noiembrie 2016, FBI și Departamentul pentru Copii și Familie din Los Angeles au închis o investigație privind acuzațiile de abuz fizic care îl implică pe Pitt și copiii săi, care a rezultat din incidentul de la bordul avionului privat.
Nicio acuzație penală nu a fost depusă împotriva lui Pitt.
 
Citește și:
 
Angelina Jolie, alături de copii pe covorul roșu: Shiloh este de nerecunoscut, iar Zahara a purtat o rochie veche a mamei sale
 
Fiul cel mare al Angelinei Jolie ar putea fi un copil răpit, nu orfan. Dezvăluirile unui cambodgian care a ajutat-o să-l adopte
 

6 Octombrie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod