Amenzi de 35 milioane de euro pentru rețelele de hipermarketuri care au fixat ilegal prețurile

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane lei (circa 35 milioane euro) retailerii Metro, Real, Selgros şi Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigaţiei având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor în perioada 2005-2009.

În urma investigaţiei, a fost sancţionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

Preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minimConsiliul Concurenței
Dintre retaileri, cea mai mare amendă, de 49,68 milioane lei (11,3 milioane euro) a fost primită de compania Metro Cash&Carry Romania, urmată de Selgros Cash&Carry Romania SRL– 29,2 milioane lei (6,6 milioane euro), Mega Image SRL - 24,56 milioane lei (5,6 milioane euro) şi Real Hypermarket Romania SRL - 23,86 milioane lei (5,5 milioane euro).

Dintre furnizori, au fost sancţionate cu cele mai mari amenzi Transilvania General Import Export SRL – 4.693.436 lei (1,1 milioane euro), Quadrant-Amroq Beverages SRL –3.193.541 lei (725.805 euro), Danone PDPA SRL– 2.639.243 lei (599.828 euro), Macromex SRL– 2.354.190 lei (535.043 euro) şi Whiteland Import Export SRL – 2.324.484 lei (528.
292 euro).

Amenzi semnficative, între 200.000 euro şi 500.000 euro, au primit şi Albalact SA– 2.199.507 lei (499.888 euro), Star Foods EM SRL – 1.953.160 lei (443.900 euro), Tymbark Maspex Romania SRL – 1.646.923 lei (374.301 euro), Napolact SA– 1.164.467 lei (264.652 euro) şi Delaco Distribution SA– 910.047 lei (206.829 euro).