"Este vorba de un pacient care a fost diagnosticat cu malarie la București, dar s-a externat pe propria răspundere și s-a întrors în Galați. I s-a făcut din nou rău și pacientul susține că el nu crede că ar fi malarie, deoarece a mai avut opt episoade ale bolii și cunoaște simptomele. Acum susține că ar avea o gripă, dar și Ebola se manifestă ca o gripă, ce-i drept. Îl transportăm la București, la Victor Babeș, pentru a se stabili diagnosticul cu certitudine", a precizat asistenta Valentina Toniță, de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați.
Bărbatul lucrează în construcții, iar de când s-a întors la Galați e sigur că a intrat în contact cu părinții săi.
Autoritățile sanitare gălățene au refuzat să comunice un punct de vedere detaliat până la stabilirea unui diagnostic exact al pacientului.
Adrian Străinu Cercel, directorul Spitalului Matei Balș din Capitală a declarat, însă, pentru ziarul Libertatea că pacientul nu va ajunge la unitatea pe care o conduce. Mai mult, acesta a adăugat că bărbatul de 33 de ani nu ar prezenta simptomele cumplitei maladii Ebola.
Posteaza comentariu