Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de joi, ora 12.00, până vineri, la ora 06.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suveava, informează Mediafax.
În Moldova va ninge viscolit şi se va depune strat nou de zăpadă de aproximativ 10-15 centrimetri, în regiunile estice vântul atingând la rafală viteze de 60-70 de kilometri pe oră.
În Dobrogea şi estul Munteniei, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, trecător viscolită în cursul nopţii.
În restul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar izolat se va mai depune polei.
Joi, până la ora 12.00, rămân sub avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi.
De asemenea, joi, până la ora 12.00, sunt sub avertizare cod galben de polei şi ceaţă judeţele Sibiu, Braşov, Alba, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, inclusiv municipiile şi drumurile naţionale, europene şi autostrada.
În judeţele Dolj şi Olt, avertizate cu cod galben, până la ora 11.00, este ceaţă care reduce vizibilitatea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, iar în aceste zone plouă slab sau burniţează.
Foto: Mediafax
© Copyright: MEDIAFAX
Alertă meteo. Cod galben de ninsori, lapoviţă şi vânt în 14 judeţe din est
Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 14 judeţe din jumătatea de est a ţării, de joi până vineri dimineaţă fiind anunţate ninsori viscolite în Moldova, lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea şi Muntenia, precum şi vânt care atinge la rafală viteze de 60-70 de kilometri pe oră.
Posteaza comentariu