„Albă ca Zăpada“, lunetista curajoasă care lupta pentru forţele pro-Putin, lichidată de un ucrainean

O tânără în vârstă de 26 de ani, renumită pentru curajul ei, a luptat pentru forţele pro-Putin în regiunea ucraineană Doneţk.

A intrat în război după înmormântarea unui copil şi s-a remarcat printr-un curaj excepţional. Anastasia Slobodianiuk a fost lichidată în estul Ucrainei, în timp ce lupta pentru cauza rebelilor pro-ruşi. Tânăra în vârstă de 26 de ani, căreia i se spunea "Albă ca zăpada", a fost ucisă de un lunetist ucrainean în districtul Spartak din aşa-numita Republica Populară Doneţk, după ce reuşise să scape cu viaţa din mai multe situaţii critice, relatează Daily Mail.



Anastasia a luat arma în mâini după înmormântarea unei fetiţe de numai cinci ani, ucisă în asediul de la Slaviansk, din 2014. "Când a văzut pozele cu trupul fetiţei îmbrăcată în rochie albă şi cu o păpuşă în sicriu, şi-a dat seama că nu mai poate trăi acasă, nu şi-ar fi putut ierta asta", a povestit o sursă citată de cotidianul britanic. "Ceea ce e de neacceptat nu poate fi acceptat.
Dacă voi nu opriţi rău, devii rău"
, ar fi spus ea atunci.

Tânăra a intrat în forţele pro-ruse şi a luat parte la luptele de la aeroportul Doneţk, unde s-a remarcat prin curaj şi prin faptul că ura laşitatea.

"Am văzut ce a făcut această fată la aeroportul Doneţk şi mi-am dat seama că va deveni o războinică. A fost rănită când ajuta un rănit şi îi căra rucsacul greu.
Iar după două ore s-a întors să lupte. Erau acolo soldaţi din diferite unităţi, unii trebuiau presaţi ca să lupte. Iar fata asta dispreţuia orice formă de laşitate"
, i-a mărturisit o sursă jurnalistului Ghenadi Dubovoi.

Slobodianiuk a refuzat să explice cum şi-a căpătat porecla. "Nu-s un personaj din poveşti, eu-s din Crimeea", s-a limitat ea să spună.

"Durează mulţi ani să devii un lunetist bun.
Acum sunt doar un trăgător bun care nu foloseşte Kalaşnikov, ci o armă cu lunetă. Fac ce pot şi ştiu că voi reuşi pentru că nu am nimic rău în mine"
, a mai spus ea.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Octombrie 2017