Alan Rickman, interpretul profesorului Severus Snape din "Harry Potter", a murit

Interpretul profesorului Severus Snape din franciza cinematografică "Harry Potter", a murit la vârsta de 69 de ani, la Londra, informează BBC, citat de Mediafax.

Starul britanic, cunoscut şi pentru rolurile interpretate în filme precum "Greu de ucis/ Die Hard", "Truly Madly Deeply" şi "Robin Hood, prinţul hoţilor/ Robin Hood Prince of Thieves", a murit din cauza unui cancer, potrivit familiei sale.

Agentul de presă al artistului a confirmat pentru BBC News decesul acestuia.

"Actorul şi regizorul Alan Rickman a murit din cauza unui cancer la vârsta de 69 de ani. A murit înconjurat de familie şi de prieteni"
, se afirmă în declaraţia oficială dată publicităţii de familia artistului.

Alan Rickman a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori britanici, graţie vocii sale inconfundabile şi, mai ales, felului în care a interpretat câteva personaje memorabile, precum profesorul Snape din franciza "Harry Potter" şi Hans Gruber în filmul de acţiune "Die Hard".

Starul britanic a câştigat un premiu BAFTA în 1992, cu rolul şerifului din Nottingham din filmul "Robin Hood: Prince of Thieves".

În acel an, Alan Rickman a fost nominalizat la BAFTA şi cu rolul din filmul "Truly Madly Deeply".

Printre celelalte roluri care au contribuit la cimentarea statutului său de vedetă a cinematografiei britanice se află cele interpretate în filmele "Raţiune şi simţire/ Sense and Sensibility" (1995) şi "Michael Collins" (1996), care i-au adus alte două nominalizări la premiile BAFTA.

În 1996, a câştigat un premiu Primetime Emmy pentru evoluţia sa din miniseria TV "Rasputin".
Pentru acelaşi rol, actorul britanic a fost recompensat şi cu Globul de Aur, în anul următor, notează Mediafax.

S-a remarcat apoi şi în comedia romantică "Pur şi simplu dragoste/ Love Actually", dar a impresionat şi în numeroase spectacole de teatru.

"Actorii sunt agenţi ai schimbării. Un film, un spectacol de teatru, o compoziţie muzicală sau o carte pot face diferenţa. Pot schimba lumea", obişnuia să spună starul britanic, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.


Foto: Hepta