Sârbu urmează să fie prezentat instanţei, marţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de ore.
Acesta a fost dus cu mandat, luni seară, la Parchetul General, unde a fost audiat de anchetatori în dosarul Mediafax. Sârbu a fost ridicat de către anchetatori de la o întâlnire cu Vanghelie, care avea loc chiar în sediul Mediafax, relatează postul B1 TV.
Avocatul lui Adrian Sârbu a declarat, luni seară, că omul de afaceri a fost informat despre acuzaţiile care i se aduc şi că acesta nu a dat nicio declaraţie.
Adrian Sârbu este audiat în dosarul "Mediafax", în care mai multe persoane, angajaţi ai companiei, au fost arestate la sfârşitul anului trecut. 30 de persoane sunt cercetate în acest dosar şi 11 au fost arestate. Mai mulţi angajaţi ai Mediafax au fost acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii au susţinut că aceştia au creat un sistem de firme-fantomă, prin care au prejudiciat statul cu peste 3,7 milioane de euro, din taxe şi impozite neplătite.
Astfel, aceştia au creat şi aplicat o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.
Posteaza comentariu