Potrivit unor surse, vecinii au sunat la Urgenţe pentru că vedeta nu răspundea la uşă. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale SMURD.
Paramedicii nu au făcut manevre de resuscitare, întrucât decesul s-a produs cu câteva ore mai devreme, relatează Pro TV.
La auzul acestei veşti, bunul prieten al actriţei, Alexandru Arşinel, a început să plângă. "Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian. Vai de mine!", a spus actorul, citat de News.ro.
De peste o jumătate de secol, Stela Popescu era una dintre cele mai iubite şi celebre actriţe de teatru şi film din România.
Doamna Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Capitală era renumită mai ales pentru cuplete celebre pe care le-a făcut de-a lungul anilor alături de nume mari ale scenei româneşti, precum Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel, notează Mediafax.Într-un interviu acordat în 2009 pentru Eva.ro, îndrăgita actriţă vorbea despre actorie ca despre marea sa pasiune şi se considera privilegiată. "Dacă-ţi găseşti calea şi ceea ce faci îţi place şi mai şi trăieşti din asta, ăsta este noroc, o sanşă unică", spunea ea.
Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia.
La Teatrul de Comedie, Stela Popescu a jucat între anii 1969 până în 1993, când a revenit la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a colaborat mult timp.
Posteaza comentariu