Mircea Albulescu a murit la Spitalul Floreasca, unde fusese internat joi după-amiază, cu probleme respiratorii. El a decedat vineri noaptea, la ora 1.00.
Actorul a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord în 2014. El a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Albulescu a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.
Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat, notează Mediafax.
Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu ("Dacii", 1967, "Mihai Viteazul", 1970, "Zile Fierbinţi", 1975, "Revanşa", 1978, "Pentru Patrie", 1978, "Nea Marin Miliardar", 1979, "Mihail, câine de circ", 1979, "Capcana Mercenarilor", 1980, "Wilhelm Cuceritorul", 1982, "Viraj periculos", 1983, "Ziua Z", 1985, "Noi, cei din linia întâi", 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu ("Somnul Insulei", 1994, "Semnul şarpelui", 1981, "Mania", 1977, "Şapte zile", 1973, "Scrisorile prietenului", 1997, "Dincolo de pod", 1976, "Artista, dolarii şi ardelenii", 1980, "Craii de Curtea Veche", 1995).
Posteaza comentariu