Constantin Brâncuși s-a născut pe data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj, și a încetat din viață pe 16 martie 1957, la Paris, în Franța.
Iată 8 lucruri pe care trebuie să le știi despre Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși a ajuns foarte cunoscut la începutul secolului al XX-lea. Faima sa coincide cu trecerea la sculptura modernistă. Lucrările de artă care au fost create cu aproape 100 de ani în urmă nu au devenit niciodată demodate, ci din ce în ce mai strălucitoare în secolul 21. În 2013, opera lui “Muza Adormită” a fost vândută la un preț record de 57,3 milioane USD la Casa de licitații Christie’s.
Brâncuși nu a uitat niciodată de unde a venit
Brâncuși a fost unul dintre cei șapte copii ai unei familii de țărani săraci și a crescut într-un mic sat numit Hobița. A fost nevoit, încă de mic, să aibă grijă de oi, dar a încercat mereu să scape de muncă și a făcut sculptură în lemn, care îl pasiona.
În 1904 Brâncuși a traversat continentul European, prin Munchen, și a ajuns la Paris, pe 14 iulie. De atunci și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris. Cu toate acestea, nu a întrerupt niciodată legătura cu originea sa română. În timp ce a fost în comunitatea de artiști din Paris, a întreținut prietenia cu alți români. Brâncuși s-a îmbrăcat adesea în straie simple, ca țăranii români, și cânta vechi cântece populare românești, pentru a-și mai domoli dorul de casă.
Dragostea lui pentru țara natală apare în multe dintre lucrările sale. Lucrarea sa, “Măiastra”, de exemplu, a fost inspirată de același nume de pasăre din folclorul românesc, despre care se credea că prevestește viitorul și îi vindecă pe orbi.
Dotat cu abilități meșteșugărești
Stilul lui Brâncuși este caracterizat de o formă geometrică simplificată, care este departe de estetica convențională în sculpturile de dinainte de vremea lui. Totuși, nu înseamnă că nu avea pricepere. Era, de fapt, un meșter foarte priceput.
De exemplu, când avea 18 ani, Brâncuși a făcut o vioară, cu materiale găsite. Un industriaș căruia acest lucru i s-a părut impresionant l-a ajutat să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Când Brâncuși a venit la Paris, a fost invitat în atelierul lui Auguste Rodin pentru a lucra ca asistent șef. Deși îl admira pe Rodin, acesta a părăsit studioul la scurt timp după. „Nimic nu crește la umbra copacilor mari”, a spus Brâncuși.
Inspirat de arta și tehnicile arhaice
Locul natal al lui Brâncuși, Gorj, este renumit pentru cultura bogată a meșteșugului, în special pentru sculptura în lemn. Brâncuși a studiat-o și la Școala din Craiova. Mai târziu a învățat noile tehnici la atelierul lui Rodin, cum ar fi turnarea în ipsos. De fapt, aceasta a fost o practică larg răspândită în scop comercial în studiourile din secolul al XIX-lea. Brâncuși a folosit tehnici de modelare a ipsosului și a argilei, dar sculptura directă pe material a ocupat o parte esențială a creației artistului.
El a căutat inspirația din arta antică africană și asiatică în dezvoltarea stilului său, mai degrabă decât de la contemporanii săi, cum ar fi Rodin. Cea mai mare influență asupra tânărului Brâncuși au fost lemnele sculptate ale lui Gauguin, pe care le-a văzut la Salonul de Automne din Paris. Pablo Picasso a fost un alt artist important care a fost în mare măsură influențat de arta antică africană la începutul secolului al XX-lea.
Sculptor care a căutat ceea ce este adevărat
Lucrările lui Brâncuși s-ar putea să nu dea impresia că înfățișează un lucru real. Dar nu există nimeni care să fi fost mai preocupat de „a arăta real” decât Brâncuși. Este doar o diferență în conceptul a ceea ce este real. Brâncuși a căutat o expresie pură a subiectului prin reducerea formei pentru a atinge ceea ce el a numit „esența cosmică a materiei”. El a explicat că „nu forma exterioară este reală, ci esența lucrurilor. Pornind de la acest adevăr, este imposibil pentru cineva să exprime ceva real, imitând suprafața lucrurilor.”
De exemplu, Phoque (Sigiliu) este o lucrare de marmură frumoasă bazată pe conceptul de sigiliu. În loc să descrie un anumit sigiliu, sculptura surprinde esența animalului care este greu pe pământ, dar agil în mare. Suprafața fluid netedă a marmurei exprimă eleganța unui sigiliu de înot.
A făcut cel mai frumos monument al cimitirului
Kiss cycle (“Poarta Sărutului”), produsă în 1907-1908, a fost primul cântec tangibil al plecării lui Brâncuşi de la Rodin. Pasiunea lui pentru sculptură a deschis calea pentru stabilirea stilului său primitiv. Piatra abia a fost cizelată din material, dar păstrează forma blocului original. Cuplul care se sărută arată unificat împreună, deoarece fanta centrală nu îi desparte deloc. Sculptura evocă senzația euforică de afinitate care îi leagă pe cei doi protagoniști.
Una dintre sculpturile Kiss a fost realizată pentru un monument funerar din cimitirul Montparnasse pentru a comemora o tânără rusoaică Tatiana Rachewskaya care s-a sinucis din dragoste în 1910. Familia ei a comandat lui Brâncuşi un ornament funerar, înainte ca acesta să devină cunoscut la Paris. Artistul a propus apoi această sculptură, pe care tocmai a creat-o cu puțin timp înainte de comandă. Lucrarea de pe piatra funerară imaginează iubirea veșnică din ceruri.
Uneori a stârnit publicul
Salonul des Independants din Paris din 1920 l-a forțat pe Brâncuși să-și îndepărteze sculptura Prințesa X, deoarece nu părea decât un organ sexual masculin. S-a dovedit că Prințesa X era Prințesa Marie Bonaparte, descendentă directă a fratelui mai mic al lui Napoleon Bonaparte. Marie Bonaparte a fost o psihanalistă strâns legată de Sigmund Freud și a efectuat o cercetare despre orgasmul sexual, motivată de propria ei dificultate în a-și atinge împlinirea sexuală. Sculptura falică a lui Brâncuși este un tribut adus obsesiei ei pentru penis și luptei ei de o viață pentru orgasmul sexual.
El a schimbat percepția asupra artei
Brâncuși a realizat multiple lucrări având ca tematică pasărea, începând de la Măiastra și Pasărea de Aur. Lucrarea ulterioară a lui Bird in Space (L’Oiseau dans l’espace, 1923–40) s-a concentrat mai degrabă pe noțiunea de zbor în sine decât pe aspectul realist al unei anumite păsări. Lumina reflectată pe suprafața lustruită este comprimată în linii verticale împreună cu forma subțire, ceea ce dă o senzație de impuls și viteză.
Când fotograful Edward Steichen a importat această operă în Statele Unite, totuși, controlul vamal nu a acceptat-o ca o operă de artă, ci a evaluat taxele vamale ca pentru un articol industrial. Legea fiscală din SUA a definit sculpturile de artă ca „reproducții prin sculptură sau turnare, imitații ale obiectelor naturale, în principal forma umană”. Brâncuși a declanșat apoi o plângere legală care în cele din urmă a răsturnat evaluarea fiscală, în sensul că lucrarea a obținut statutul de operă de artă.
Cu cât este mai mare, cu atât mai bine
Brâncuși și-a dorit să realizeze lucrări de amploare de-a lungul carierei sale. În 1926, a tăiat un plop din grădina prietenului său și a construit o sculptură înaltă de șapte metri cu Colonnes sans fin (Coloana Infinitului). Acesta este considerat un prototip al lucrărilor sale monumentale.
La sfârșitul anilor 1920, lui Brâncuși i s-au oferit oportunitățile instalării unor lucrări de anvergură; Colonnes sans fin pentru Central Park din New York și L’Oiseau dans l’espace pentru vila lui Charles de Noailles în același timp. Niciuna dintre ele nu a fost realizată din cauza unor probleme tehnice. În anii 1930, Maharajahul din Indore a comandat o statuie mare de formă ovală despre care se crede că exprimă începutul lumii. Brâncuși a vizitat India pentru a discuta despre proiect dar, în zadar, deoarece Maharajahul era plecat de acasă. Proiectul nu a fost realizat, deoarece regele Indore și-a pierdut interesul pentru monument când s-a întors.
Singurul proiect finalizat a fost ansamblul Târgu Jiu, din orașul cu același nume, unde artistul a crescut în copilărie. Brâncuși a construit lucrările monumentale ale lui Colonne sans fin, Porte du baiser, Table du silence, l'Alee des chaises pentru comemorarea soldaților români care au apărat orașul de forțele Puterilor Centrale în 1916. Ansamblul a cristalizat faima internațională a artistului.