20 dintre cei mai inteligenţi tineri ai României au creat, în timp record, propria companie şi au construit primul lor robot funcţional

Cei mai buni 20 de tineri care şi-au înscris proiecte în concursul Tech School de pe SmartNation.ro – platforma de tehnologie iniţiată de UPC România – au participat la început de septembrie la a doua ediţie a Taberei Tech School.
Printre provocările acestui an s-au numărat crearea un start-up virtual şi construirea unui robot cu funcţii multiple. Astfel, la finalul a doar 12 ore de lucru pe parcursul a mai puţin de 6 zile, echipa taberei l-a prezentat juriului - condus de Cătălin Buliga, CTO UPC România şi de Paul Neculoiu, Agenţia Spaţială Europeană - pe Helpy, un robot umanoid cu aplicaţii directe în domeniul medical. În plus, s-a demonstrat capacitatea  acestuia de a transmite imagini în livestream, de a citi senzori de presiune, oxigen şi gaze din mediul înconjurător precum şi abilitatea de a vorbi cu potenţialii pacienţi prin sinteză vocală!
 
Încă din prima zi, cei 20 de participanţi au avut posibilitatea să se cunoască şi să se evidenţieze prin ideile lor într-o sesiune de pitching virtual al proiectelor lor, prezentând de la prototipuri de roboţi subacvaticiroboţi utilitari modulari, dispozitive care generează energie electrică prin energie cinetică (de mişcare) şi până la aplicaţii de mobile pentru piloţii de avioane sau sisteme de învăţământ transformate în modele de gaming în cloud.
 
Start-up-ul virtual a fost organizat pe 3 departamente (construcţie, programare şi marketing), acestea colaborând perfect pe parcursul taberei pentru a finaliza atât elementele de bază ale robotului cât şi funcţii suplimentare.
Echipa a reuşit să convingă juriul că produsul lor merită să fie cumpărat într-un viitor apropiat.
 
Cei din echipele de construcţie şi programare au trecut cu uşurinţă de la tutoriale de limbaje avansate de programare – de la C Sharp, Python la cele de robotică, Arduino şi Raspberry Pi. Echipa de marketing a reuşit să creeze în paralel pentru robot, în doar 3 zile, propriul logo customizat şi propriul spot video. Aceste elemente au stat la baza blog-ului de Wordpress, a paginii de Facebook şi a canalului de Youtube ale lui Helpy, strategia echipei de promovare a personalităţii robotului atrăgând sute de fani şi de vizualizări
 
Cei 20 de participanţi s-au inspirat, încă de la început, din vizitarea în premieră a laboratoarelor tehnologice avansate ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare de la Braşov, aici putând vedea şi testa în mod direct unele din cele mai noi tehnologii la nivel naţional şi mondial, de la platforme de construcţie pentru panouri solare şi până la roboţi precum Nao sau Dr.
Robot.
 
Tinerii au beneficiat de suportul a peste 10 mentori de robotică, programare şi digital media care i-au ghidat în progresul dezvoltării şi promovării robotului lor – Helpy. Mentorii de la Inventeaza.ro şi Robofun.ro, alături de Alin Jderu, mentor Tech School din 2012, şi de primii doi mentori juniori ai programului Tech School – Andrei Kovari şi Iulian Atănăsoae, i-au ghidat în construcţia, programarea şi testarea zilnică a funcţiilor robotului.
 
Şi dacă blogger-ul Victor Kapra a discutat cu echipa start-up-ului modele de promovare în social media a produselor tehnologice, Alexandru Cristal şi Ina Dumitriu de la FabLab.ro le-au demonstrat live tehnologia imprimării 3D. De asemenea, Matei Mihăţoiu, unul din campionii mondiali la overclocking din echipa Lab501, le-a creat mediul pentru un test cu azot lichid. Tinerii au reuşit să ducă un procesor de PC de la o frecvenţă standard de 3700 Mhz la una peste 5500 Mhz.
 
Tinerii participanţi au avut oportunitatea să intre în legătura directă şi să le pună întrebări lui Adrian Buzatu, cercetător implicat în experimentul Atlas de la CERN de descoperire a bosonului Higgs – particula lui Dumnezeu – şi Cătălinei Curceanu, prim cercetător la Institutul Frascati de Fizica Particulelor din Roma.
Au discutat cu aceştia despre subiecte de actualitate, inclusiv despre teoriile recente despre antimaterie şi despre utilizarea acceleratoarelor de particule în vindecarea cancerului.
 
La finalul taberei, cei 20 de participanţi au decis să îşi mărească echipa la nivel online printr-un parteneriat cu participanţii în Tabăra Tech School 2012. Ei vor continua să dezvolte un plan de business pentru versiunea a doua a prototipului Helpy, un robot prin care cei peste 40 de tineri geniali descoperiţi deja de UPC România pot contribui la păstrarea României pe harta mondială a invenţiilor tehnologice revoluţionare.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod