14 ani şi 10 luni de închisoare pentru femeia care a torturat doi copii

Fosta asistentă maternală Fănica Grădinaru, acuzată că i-a maltratat pe cei doi copii pe care îi avea în îngrijire, a fost condamnată definitiv, de instanţa supremă, la 14 ani şi zece luni de închisoare cu executare.

Fănica Grădinaru a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, la patru ani şi şase luni şi, respectiv, la trei ani pentru rele tratamente aplicate fetiţei şi băieţelului pe care îi avea în grijă, precum şi la un an de închisoare pentru uz de fals.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus contopirea pedepselor şi a adăugat, la pedeapsa cea mai grea, de 12 ani de închisoare, un spor de doi ani şi zece luni, urmând ca Fănica Grădinaru să execute 14 ani şi zece luni de închisoare.

De asemenea, fostei asistente maternale i-au fost interzise pentru cinci ani mai multe drepturi.

2ani a durat calvarul îndurat de cei doi copii care au fost torturați de asistenta maternală
Instanţa a mai dispus reducerea din pedeapsa aplicată perioada în care Fănica Grădinaru a fost reţinută şi arestată, respectiv din 5 octombrie 2011 până în 11 iunie 2014.


Soţul fostei asistentei maternale, Mitică Grădinaru, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar psihologul Maria Popescu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de opt ani.

Asistentele sociale Viorica Pandele şi Marinela Constantin au fost condamnate la câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar Ana Daniela Moise, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Decizia instanţei supreme este definitivă.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2007 - 11 decembrie 2009, asistenta maternală Fănica Grădinaru, cu sprijinul soţului ei, a exercitat acte de violenţă şi cruzimi asupra fetiţei de patru ani şi a băiatului de opt ani pe care îi avea în îngrijire, pe care i-a băgat cu capul în vasul de toaletă, i-a lovit cu capul de diferite obiecte, i-a scufundat în cadă, i-a ţinut dezbrăcaţi afară, în frig, noaptea.

De asemenea, asistenta maternală a lovit-o pe fetiţă pe tot corpul cu o bâtă de lemn, a opărit-o, a tăiat-o la buzele superioară şi inferioară şi la braţul stâng, leziuni pe care le-a tratat superficial, provocând infectarea acestora, "cu intenţia de a le suprima viaţa" celor doi copii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod