Suveranul pontif susţine că menţinerea televizorului deschis în timpul mesei împiedică membrii familiei să comunice unii cu ceilalţi. Familiile trebuie să ţină televizorul închis când stau la masă pentru că chiar dacă acesta este util pentru a rămâne la curent cu ştirile, deschiderea lui în timpul mesei "nu te lasă să comunici" cu ceilalţi, explică Papa.
Printre alte sfaturi, Papa Francisc recomandă evitarea criticilor la adresa altora. "Faptul că ai nevoie să îi vorbeşti de rău pe alţii arată o stimă de sine scăzută. Aceasta înseamnă: «mă simt atât de mic încât în loc să mă ridic pe mine trebuie să îi trag pe alţii în jos»", explică Papa. "Să laşi lucrurile negative să treacă repede este sănătos", adaugă el.
De asemenea, Suveranul pontif le cere oamenilor să fie deschişi şi generoşi cu ceilalţi şi să nu facă prozelitism. Respectaţi credinţa altora, îndeamnă papa, adăugând că "Biserica creşte prin atracţie, nu prin prozelitism".