Compania Zentiva deruleaza un amplu program de informare cu privire la tratamentele moderne, eficiente si accesibile impotriva obezitatii, sub titulatura "Obezitatea, mai mult decat o problema de imagine". Programul, de care beneficiaza in anul 2007 peste 4.500 de medici (endocrinologi, diabetologi, nutritionisti, dar si medici cardiologi si de familie), contine si o ampla campanie de educare a publicului larg, derulata prin intermediul farmaciilor. "Vom derula si in anul 2008 campania de informare si educare, crescand numarul de pacienti tratati corect de la 8.000 pana la sfarsitul anului 2007, la aproximativ 20.000 pana la sfarsitul anului 2008.", a afirmat Dr. Cosmin Boie, Business Unit Manager Zentiva.
Scopul campaniei este acela de a atrage atentia asupra efectelor medicale grave pe care obezitatea le poate genera: cresterea morbiditatii si a mortalitatii, scaderea productivitatii muncii, cresterea costurilor cu ingrijirea medicala in cazul unor boli grave asociate obezitatii, cum ar fi cancerul, diabetul sau hipertensiunea, dar si discriminarea sociala si economica.
Programul de educare si informare se deruleaza ca urmare a introducerii, pe piata din Romania, in luna martie a anului 2007, a produsului generic Lindaxa - medicament destinat tratamentului obezitatii si supraponderalitatii, care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala.
"Obezitatea este o boala cronica, ce poate genera probleme medicale foarte grave, fiind, in acelasi timp, o problema de imagine si de integrare sociala.", a declarat in cadrul conferintei de presa Dr. Anca Soare, Product Manager Zentiva. "Ritmul de viata al omului modern a declansat in ultima decada o crestere a prevalentei obezitatii cu pana la 40% in Europa, ceea ce este mai mult decat ingrijorator."
Administrat corect, Lindaxa garanteaza o scadere ponderala intre 5-10% din greutatea corporala si contribuie la mentinerea acesteia pe termen lung. Produsul actioneaza acolo unde se dezvolta obezitatea, in creier, cu un efect dual (cresterea satietatii - aport energetic scazut si efect termogenetic - consum energetic). Printre beneficiile scaderii ponderale se numara: imbunatatirea calitatii vietii, reducerea riscului de boala coronariana, preventia diabetului, scaderea tensiunii arteriale, avand ca finalitate reducerea mortalitatii.
Produsul Lindaxa nu se afla pe lista de compensare, iar pretul sau este de 58 Ron (30 capsule - 10 mg) si de 68 Ron (30 de capsule - 15 mg). Se administreaza o pastila pe zi, cu un pahar cu apa, inainte sau dupa micul-dejun. Se incepe tratamentul cu produsul in varianta 10 mg si daca pacientul nu a slabit 2 kg intr-o luna, se trece la varianta 15 mg.
Efectele adverse ale acestei pastile sunt usoare si tranzitorii: senzatie de gura uscata (dipare dupa aproximativ o luna), insomnie (de aceea se recomanda administrarea sa dimineata), constipatie, stare de agitatie, usoara tahicardie. Nu creeaza dependenta.
Dr. Cosmin Boie a adaugat in cadrul conferintei de presa faptul ca, incepand cu data de 20 octombrie, se va derula un program national de detectare a potentialilor pacienti obezi, program care se va derula in 54 de cabinete medicale din 13 orase din Romania (Bucuresti, Bacau, Ploiesti, Galati, Cluj, Iasi, Zalau etc.), dotate cu aparatura profesionista de ultima generatie. Programul se va derula, pentru inceput, pe o perioada de trei luni.
Sursa: Eva.ro
Pilula impotriva obezitatii
Prevalenta obezitatii in Romania este de 37% in cadrul populatiei adulte, in tara noastra existand in prezent peste 4 milioane de pacienti obezi netratati. La nivel mondial, se inregistreaza un miliard de adulti supraponderali, cel putin 300 de milioane dintre acestia fiind obezi clinic. In perioada martie-august 2007, la numai 6 luni de la introducerea pe piata din Romania a produsului antiobezitate Lindaxa (eliberat pe baza de prescriptie medicala), numarul de pacienti tratati eficient a crescut cu 128%, datorita unui program de educare si informare.
Comentariile 51-100 din 191
din pacate trebuie sa te cam contrazic , uneori vointa nu e de ajuns. Eu am facut timp de 10 ani rugby de performanta si prin natura sportului eram mai corpolent cei drept. din motive medicale a trebuit sa renunt. atunci a cam inceput calvarul de la 96 de kg am ajuns in cam 4 luni la 137. eu din fire nu mananc mult si nu mananc nesanatos. am continuat in continuare sa fac sport dar nu a fost de ajuns. Mam dus la un endocrinolog si mia recomandat lindaxa 10. La inceput am fost cam sceptic. Dar in 3 luni am ajuns la de la 140 la 115. E greu dar nu imposibil. Ce pot sa zic legat de efectele adverse este ca la inceput timp de o saptamana mia provocat tulburari ale activitatii sexuale dar e un efect de scurta durata , probabil pana corpul se obisnuieste. ca un sfat pt cei care vor sa il foloseasca pt ai marii efectele dupa o luna de folosire faceti pauza 1-2 sapt maxim si incepeti din nou. ii creste un pic efectul.
am slabit 17kg cu reductil 15mg si as mai vrea sa slabesc.AM facut o pauza de6 luni nemaipunand nici un kg si as vrea sa mai iau reductil.
eu iau lindaxa 10 de 2 zile vreau sa stiu daca e neaparat sa fac sport,pe prospect asa scrie,daca nu fac sport si tin regim pot slabi?
Buna!Am avut 82 kg anul trecut si am tinut un tratament cu Lindaxa 10 ,metfogamma 850 si crom forte de la wallmark .cura a fost de 6 luni si am ajuns la 65 de kilograme .Nu am avut probleme de sanatate. Dimineata :Metfogamma 850 -1 comprimat; La pranz : Lindaxa 10 -1 comprimat + 1 comprimat Crom Forte Seara: 1 comprimat Metfogamma Acest tratament l-am luat cu recomandare.LA MINE A DAT REZULTATE SI DE 2 LUNI L-AM INTRERUPT .NU M-AM INGRASAT DELOC.AM BAUT FOARTE MULTA APA. CONSUM IN CONTINUARE.SUCCES!
EU IAU LINDAXA SI AM SLABIT 10 KG IN O LUNA MA SIMT FOARTE BINE SUCCES
Nu credeam ca exista un medicament care are atata putere (cel putin asupra mea). se pare ca actioneaza asupra creierului destul de puternic daca are puterea sa inhibe total senzatia de foame. efecul pe care l-a avut la mine a fost de inhibarea senzatiei de foame, iar cand vroiam sa mananc ceva imi era efectiv sila de tot, aproape ca nu puteam manca mai nimic. este singurul care la mine a functionat in sensul ca nu imi mai era foame si nu puteam nici dulciuri sa mai mananc, ma saturam imediat din nimic (nu m-am imbolnavit de stomac. mancam cat sa nu lesin, desi starea de spirit era foarte buna), insa am avut efecte adverse. incetosarea imaginii (eu conduc si ma deranja destul de tare)si am avut si o eruptie pe piele (ca pojarul) care mi-a trecut imediat ce am intrerupt tratamentul. iau 10 zile, fac pauza o saptamana si tot asa.
medicul de familie i-a recomandat fiicei mele in varsta de 12 ani lindaxa, dar in prospect scrie ca nu se recomanda adolescentilor, sa-i dau totusi?
Si eu am folosit Lindaxa 10 ptr 22 de zile si am slabit 4 kg pe care acuma, dupa 4 luni nu le-am pus laloc.
vreau si eu sa slabesc cam 5 kg. mi-e frica de efectele secundare ale acestui medicament dar totus o sa incerc. am incercat si cu clarinol da sincer nu am dat jos nimik. nu merg la doctor sa ii cer sfatul deoarece nu imi place cum se comporta asistentele si cum vb cu pacientii. plus ca stai la rand cateva ore mai si vb urat cu tine ... poate si urla...depinde in ce toane le prinzi. care imi poate zice si mie ceva despre efecte secundare??? astept raspuns
AZI VREA SA IAU SI EU LINDAXA 10 ,VREAU SI EU SA STUI CATE PASTILE SE IAU PE ZI SI CAND I-MI ZICE-TI ZI MIE PLS?????
Intr-adevar ce se da jos cu lindaxa nu se mai pune la loc dar e aberant sa sustii ca poti manca orice trebuie o dieta super ekilibrata nu bagi cat poti ca apucata si hop top pastila mare atentie nu o slabire spectaculoasa e sanatoasa ci una gradata pas cu pas substanta e buna inhiba foamea dar trebuie ajutata de o dieta echilibrata si sport succes tuturor
si eu am luat si a dat rezultate,si nu am mai pus nici un kg desi am mancat orice am vrut,ce am dat jos nu s-a mai pus delok.Acum iau lindaxa15 vreau sa mai dau 5 kg,Succes si multa incredere
nushtiu kum v-a fost voua kind ati primit prima data pastilele,dar mie deja nu mi-e bine,,,adika au inceput dureri de stomac,ghioroiala,fomitare...shi asta de abia e prima zi kind incep sa le primesc...kit va mai kontinua asta?)
Buna fetelor.Eu am luat lindaxa anul trecut,la recomandarea medicului endocrinolog,am slabit in 3 luni aproape 12 kg,dar intr-adevar te ingrasi la loc.Acum am sa incerc sa le iau din nou 3 luni,dar nu am chef sa mai fac iar analize ca-s f scumpe.Credeti ca e bine sa le luam fara prescriptie totusi?
DACA SE POATE SA IMI SPUNA CINEVA DE UNDE IL POT CUMPARA MS
buna,am slabit cu el in 3 luni 15 kg
buna,eu am luat reductil de 10 si in 3 luni am slabit 15 kg.Dupa cele 3 luni am marit doza,am luat de 15 mg si in 2 luni nu am dat nici un gram.
si eu iau de 10 zile si am dat aproximativ 2 kg
E UN PROGRAM REDUCTOSTART SAU REDUCTSTART INTRA PE GOOGLE SI O SA GASITI MEDICII INSCRISI IN PROGRAM DIN FIECARE ORAS.EU AM LUAT LINDAXA 10-LA RECOMANDAREA MEDICULUI- SI AM SLABIT 14 KG IN 6 LUNI M-AM OPRIT SI L-AM RELUAT DUPA 7 LUNI K DEJA INCEPUSEM SA PUN DAR ASTA PT K NU MA POT ABTINE.ACUM IAU IAR DE 2 LUNI SI AM DAT 6 KG SUNT F MULTUMITA NU TIN NICI UN FEL DE REGIM SI NICI SPORT NU FAC DESI AR TREBUI-ASA ZICE MEDICUL-.NU TREBUIE SA DATI F MULTE KG DEOARECE VA DEREGLATI TOT ORGANISMUL,E ADEVARAT K VREM F REPEDE SI CAT MAI MULT DAR ASTA E O CAPCANA.MIE MI-A SPUS K DAK DAU MAI MULT DE 4 KG PE LUNA CU LINDAXA 10 OPRIM TRATAMENTUL.SUNT MULTUMITA SI ODATA CU TRATAMENTUL ACESTA AM INVATAT SA AM RABDARE CONSIDER K ASTA E CUVANTUL CHEIE NU SE FAC MINUNI CU NIMIC.VA DORESC MULTA RABDARE
BUNA SUNT VALENTINA AM 22 DE ANI SI AM 52 DE KG,SI AS VREA SA SLABESC DOAR 5 KG.O PRIETENA IA LINDAXA 15 SI CHIAR A SLABIT,MIA RECOMANDAT SI MIE,DAR MIE CAM TEAMA DE REAXTIILE ADVERSE,NU STIU CE SA FAC,VA ROG SA MA SFATUITI.ADRESA MEA DE E-MAIL ESTE valentina_viky@yahoo.com ASTEPT UN RASPUNS URGENT
eu iau lindaxa 10 de 8 zile si am slabit cam 2kg fara sa tin regim, cei drept nu credeam ca o sa aiba efect, deoarece eu asteptam efecte adverse agresive si nimic, nu am avut nici un simpton inafara de o satietate crescuta, ba chiar aveam si pofte si manancam la prima ora tort, si cand ma sui pe cantar vad ca am slabit, cred ca isi face efectul doar ca din cate stiu chiar le pui la loc dupa aceea.bafta fetelor
buna, am luat lindaxa de 10 si in decurs de o luna si 10 zile am dat 4.5 kg sunt ff multumita am de la 65.5 61 vreau sa ajung la 55 nu am efecte secundare mi se potriveste ca o manusa succes celor care vors sa incerce
am inceput sa iau lindaxa 15 incepand cu 17.02.2009 recomandata de endocrinolog si in urma analizelor,dupa numai 1 saptamana am slabit 5 kg,iar dupa 3 saptamani am mai putin cu 10 kg.mentionez ca aveam 101 kg si incercasem toate regimurile posibile,dar nu puteam sa-mi potolesc poftele pentru orice aliment vedeam in fata.Nu am avut reactii adverse in afara de uscaciunea gurii,ma declar foarte multumita de lindaxa 15 si va recomand daca nu aveti alte probleme de sanatate sa o luati cu inctedere.SUCCES.
De unde as putea sa comant acesta medicamet pri net o adresa aicea nu se cam gaseste ,vas fi recunascator va multumesc
eu am slabit cu dieta 6 kg dupa care nu am mai dat jos nimic.acum am 1 sapt de cand i au lindaxa si am slabit aprox 2 kg,dar am tinut si cura..sper sa slabesc cat mi am propus
SI EU AM SLABIT CU LINDAXA DE 10MG. MI-A MAI RAMAS O CUTIE NEDESFACUTA. PRET 50 RON. PT CELE INTERESATE DANA_LYA28@YAHOO.COM
Buna, am luat lindaxa 15 timp de o luna(cu cateva zile intrerupere) si am slabit cam 3.5 kg, apoi am pus la loc. Acum vreau sa o iau treptat, cu lindaxa de 10,am 1.75 cm si 83kg, trebuie sa dau 10 kg jos. Va tin la curent cu rezultatele.
Buna Vreau sa iau lindaxa de 10 si vreau sa slabesc 9 kg de la 65 la 56 nu stiti cat timp ar trebui sa iau si daca se vad rezultate cat de cat in primele 10 zile ? pupici
Ideea e ca eu nu prea cred in pastilele minune ca le iei si scapi de kg fara diete si fara sport. Din pacate am si eu ceva (mai multe) kg in plus. Nu prea am vointa sa tin diete, dar totusi vreau sa incerc si metoda asta, asa ca va rog daca cineva a luat lindaxa si i-a ajutat cu adevarat sa ma contacteze pe ludmila85mn(id meu). Vreau sa stiu daca acest produs se gaseste in farmacii sau de unde se poate comanda. Tb prescriptie medicala? Pls cine are mai multe informatii sa ma ajute si pe mine...:((
AM SLABIT 10 KG CU LINDAXA,IN DECURS DE 1 AN.CAND AM INTRERUPT ,AM PUS LA LOC.NU CUMVA E UN MED COMERCIAL?O ILUZIE?OFFFFF
Eu am luat lindaxa 10 acum un an jumate la recomandarea medicului endocrinolog si intra-devar am slabit 16 kg in 2 luni, atat am avut voie sa iau. Tb sa dau 2 kg pe saptamana si nu am mai luat nici un gram cateva luni apoi m-am ingrasat 5 kg intr-un an. Acum iau lindaxa 15 si este ok, la aceste pastile tb sa ai si multa ambitie asa ca bafta tuturor. Care vreti sa va dau mai multe informatii intrati pe id meu elena_btv.
Iau lindaxa 10 de 4 luni si am slabit cu 14kg dar mai este mult pana la kg adecvate ma simt mai sanatoasa, activa, am mai multa energie, succes si voua.
Intradevar, Lindaxa chiar da rezultate. Am luat si eu 6 luni si chiar am slabit, s-a vazut .
Azi am inceput sa iau lindaxa 15... sper sa aiba efec.. tin si dieta... va anunt daca merge si la mine
LINDAXA ESTE FOARTE BUN SI CHIAR TE AJUTA SA SLABESTI CU ADEVARAT
as dori sa stiu cu ce slabesti mai repede si mult ce pastile pot lua
Mi-e frica de reactiiile adverse.
Buna... fac un studiu persoanelor care au folostit reductil ma poate ajuta cineva... astept raspuns.
Recent am suferit o operatie de extirpare a unui nodul tiroidian. Pot sa iau lindaxa?
Am uitat sa va las adresa mea de mail poate ma ajutati sa comand pastilele, astept raspuns. po.scheduling@dmhi.ct.ro
Vreau sa achizitionezi si eu pastilele si nu vad cum sa fac comanda online.
Iau lindaxa de 4 zile si ma simt mult mai bine, am 1,63 si 63 kg si as vrea sa mai dau jos vreo 7 kg ... sper sa reusesc pana la Craciun!!!
Mi-am facut analizele endocrinologul mi-a recomandat lindaxa10 am pornit de la86kg si am ajuns la73 in 3 luni am mai ronti-cronti prostii 2 luni nu m-am ingrasat dar as mai vrea sa slabesc am1, 69cm. Trebuie sa tii si regim 100gr sunca slaba,50 gr paine 500gr lapte batut 250gr carne vita.
Am folosit de o luna lindaxa 15 si fara regim am dat 5,5kg nu prea pot sa beau apa si nici gimnastica nu fac dar totusi am dat jos. Simnt in unele zile putina greata dar nu stiu daca de la aceste medicamente. Chiar ma mai scap in unele zile la mancare dar tot am dat incerc inca o luna sa vad ce se mai intampla .
lindaxa e super. Am slabit 15 kg. in 2 luni
Eu am tinut un regim de numai 9 zile si nu am facut foame, am slabit 4,5 kg in numai 9 zile reteta: 3zile orez fiert cu putin delicat, 3zile brarza dulce de vaca, 3 zile de carne fiarta macra (pui sau vita) an aceste 9 zile poti manca si cate un fruct pe zi dar sa nu contina mult zahar (si cafea ai voie dimineata dar fara zahar) succes si ambitie multa marga_ceusan@yahoo.com (apropo asta e i-mail meu )
Am luat o luna Reductil 15, timp in care nu am mancat aproape deloc... cat sa nu mor; la un moment dat, de la nealimentare ma lua ameteala si vedeam stelute si nu am slabit nici macar un kg. Acum am inceput sa iau Lindaxa 10. Credeti ca o sa aibe vreun efect?
Am luat Lindaxa, a avut efect 1 luna apoi nu a mai avut efect. Efectele adverse au fost puternice: insomnii, cosmaruri, caderea parului, dureri de cap chiar si dupa 1 luna de la intrerupere. Din 4 persoane doar la 1 persoana a avut efect cu adevarat, a slabit 10 kg in 3 luni.
SI EU IAU SI AM SLABIT 7KG
ESTE CEA MAI BUNA PASTILA DE SLABIT, AM SLABIT INTR-O LUNA APROXIMATIV 4 KG. IN SFARSIT CEVA CE DA RANDAMENT, SUNT INCANTATA, SPER SA NU AIBA REACTII IN TIMP DE TIP ENDOCRINOLOGIC, IN REST E OK. ASOCIAT CU O DIETA PE BAZA DE FRUCTE, LEGUME, CEREALE, LACTATE! MERITA INCERCAT!
Posteaza comentariu