Persoanele ce prezinta o depresie clinica descopera ca sentimentele intunecate nu pot fi explicate prin termeni logici.
Povetele de la prietenii bine intentionati sau de la familie produc de multe ori sentimente de frustrare pentru ca nu sunt aplicabile.
Comparativ cu tristetea, depresia poate dura saptamani, luni si in anumite cazuri chiar ani intregi.
Persoanele triste chiar daca se simt rau continua sa faca fata vietii.
Un individ depresiv, insa, se simte extrem de neajutorat si coplesit de problemele si de sentimentele pe care le traieste.
Pentru o si mai buna clarificare a diferentelor dintre tristetea normala si starea depresiva vom folosi criteriile specifice de diagnosticare a depresiei clinice.
Persoana care sufera de tulburari depresive trebuie fie sa prezinte o stare depresiva, fie sa aiba o lipsa de interes fata de activitatile zilnice pe o perioada de cel putin doua saptamani.
Aceste schimbari trebuie sa reprezinte modificari serioase comparativ cu starile de spirit normale si sa agraveze buna functionare in viata de zi cu zi.
O stare depresiva ce survine in urma consumului de alcool, de droguri sau de medicamente prescrise pentru alte boli, nu constituie o tulburare depresiva majora.
Tulburarile depresive se caracterizeaza prin prezenta a cel putin 5 din simptomele urmatoare:
- instaurarea starii depresive de-a lungul intregii zile (pe parcurs de minim 2 saptamani) indicata fie de observatii subiective (sentimente de tristete sau de goliciune emotionala) fie de remarcile facute de cei din jur. Copiii si adolescentii prezinta o mare irascibilitate aproape in orice moment al zilei.
- interesul si placerea diminuate in legatura cu orice activitate care inainte reusea sa trezeasca atat interesul, cat si atentia;
- schimbari semnificative inregistrate in privinta greutatii (anorexie, bulimie);
- aparitia insomniei sau a hipersomniei zilnice (sau survenita aproape in fiecare zi);
- agitatie psihomotorie sau, din contra, o incetineala a miscarilor;
- oboseala si lipsa de energie resimtite aproape in fiecare zi;
- sentimente de desconsiderare si invinovatire;
- abilitati scazute de gandire si de concentrare survenite aproape in fiecare zi;
- ganduri suicidare recurente lipsite de un plan specific; incercari suicidare sau planuri detaliate privind luarea propriei vieti.
Articol realizat in colaborare cu Octavian Cristian Popa, medic specialist psihiatru
Comentariile 51-54 din 54
Draga Catalina, eu cred ca iti lipseste increderea in tine.Trebuie sa lupti pentru a-ti demonstra tie insuti si nimanui altcuiva ca poti si cu siguranta vei reusi sa faci tot ce-ti propui in viata.Totul e sa ai rabdare si sa nu te dai batuta.Faptul ca nu ai pe nimeni sa te sprijine ar trebui sa te faca si mai puternica.Persevereaza si vei deveni o invingatoare!
e asa usor sa dai sfaturi cand nu stii cum e!eu am 22 de ani si de 3 ani sufar de depresie.am fost internata in spital am facut 2 ani tratament fac psihoterapie dar degeaba,am renuntat la tot,la facultate,la prieteni,la servici,nu mai am nimic,sunt zile intregi in care mi e atat de rau incat nu ma ridic din pat.si faza asta cu vei reusi tot ce iti propui in viata este un mare bau bau.de multe ori vei fi infrant,nu toate se implinesc sau ma rog daca visul tau e sa fii vanzatoare s ar putea sa se implineasca dar cu cat ceri mai mult cu atat e mai greu asa ca nu vorbiti aiurea.viata nu e un basm,noi nu suntem printese sa ni se implineasca totul,cred ca din cauza asta suntem unele depresive pt ca de mici am fost invatate ca totul se va implini si am ajuns mari si am vazut ca aproape nimic nu se implineste ca viata e mai mult grea decat frumoasa,ca lumea e mai mult rea decat minunata asa ca nu mai spuneti vorbe mari ca nu e cazul.depresia nu se poate controla,nu e vina celui care sufera de depresie,depresia e o boala,nu e vorba de lipsa de incredere sau lipsa de ambitie,pt noi depresivii fiecare zii in care te ridici din pat e o zii castigata,e o dovada de curaj si ambitie.
draga catalina,ar trebuii sa mergi la o persoana de specialitate si sa vorbesti cu ea.te poate ajuta mult,nu spun ca o sa faca minuni dar te ajuta,de fapt te invata sa te ajuti singura si trebuie sa inveti ca tu esti cea mai importanta si sanatatea ta conteaza asa ca ignoral pe tatal tau si daca tot ai renuntat la studii si nu faci nimic nu te intrista,ai timp sa citesti sa te gandesti la tot ce e rau,ce trebuie schimbat,ai timp sa faci un bilant sa intelegi multe lucruri sa te gandesti la ce iti doresti cu adevarat sa faci sa te accepti pe tine, sa ai curajul sa le spui celor din jur cine esti si sa nu iti pese de parerile lor,invata-i sa te respecte si sa te accepte asa cum esti.fa asta,spune ce gandesti si ce crezi cu voce tare si o sa iti placa atat de mult incat nu te vei mai opri.nu te condamna pt ca ai gresit,cu totii gresim,ai curajul si recunoaste ca ai gresit si cauta o cale.nu e timpul pierdut esti tanara,cu siguranta vei gasi pe cineva potrivit pt tine,de anul viitor poti sa incepi din nou studiile,iar daca nu ti se implineste tot ce iti doresti invata sa accepti viata e un joc!urca cu pasi mici,daca acum in nefericirea ta iti doreste ceva grandios fii sigura ca nu vei obtine.invata sa iti doresti cate putin care sa se poate implini sa vezi ce bine o sa te simti.cauta ajutor si inca ceva:suntem inainte de sarbatori asa ca ar fi foarte bine sa mergi sa te spovedesti si sa te rogi din cand in cand,eu nu credeam in rugaciuni dar am gasit un preot deosebit care ma ajutat f mult.incearca si tu,sar putea sa fii surprinsa.daca vrei putem tine legatura.cu bine!
Tatal meu are 81 de ani si are stari de nervozitate si nu ne putem intelege cu el numai ce spune el este bine, tot ce-si aduce aminte din tinerete ce ne-a dat ce ne-a facut . Acest comportament il are mai demult dar acum s-a inrautatit.Spuneti-mi va rog ce sa fac ca sa putem avea si noi un pic de liniste si sa ne putem intelege cu el.
Posteaza comentariu