"Primele simptome ale bolii le-am simtit la 19 ani. Eram in clasa a XII-a si ma pregateam din greu pentru bacalaureat si admiterea la facultate."
Am inceput sa slabesc si sa acuz dureri abdominale, insa nimeni nu s-a alarmat, punand totul pe seama stresului specific, premergator examenelor ce urma sa le sustin. Am facut cateva analize si s-a ajuns la concluzia ca acele dureri abdominale pe care le simteam se datorau unor viermi intestinali.
Problema a fost ca durerile au continuat si ma simteam din ce in ce mai rau. Mama a fost sfatuita sa mearga cu mine la Bucuresti ca sa facem o noua serie de investigatii. Asa am ajuns la spitalul "Grigore Alexandrescu" unde am fost operata, diagnosticul initial fiind de subocluzie intestinala. Intraoperator mi-a fost descoperita tumora si in urma analizelor, am fost diagnosticata cu limfomul non-Hodgkin.
Poate va intrebati ce am simtit la aflarea diagnoscitului; partea buna este ca nu prea am avut timp sa ma gandesc la ce mi se intampla, deoarece am trecut de la recuperarea postoperatorie la sustinerea examenelor de bacalaureat si apoi la tratamentul cu citostatice.
"Aceasta perioda a trecut ca fulgerul, dar a urmat cel mai dureros moment - acela in care am incetat sa imi mai fac planuri de viitor. Eram obligata sa traiesc numai in prezent si am simtit pentru o clipa ca viata mea a luat sfarsit."
Am depasit acest moment pentru ca am avut norocul sa urmez tratamentul cu citostatice la oncopediatrie la Fundeni, unde am intalnit acele fiinte minunate numite copii, care nu stiu sa isi planga singuri de mila, nu stiu ce inseamna deprimarea si nu devin razbunatori. Nu poti sa plangi cand ai langa tine un copil care rade. Uite acum, ca ma gandesc bine nu am plans niciodata... nu-si avea rostul.
"Familia mea a fost mereu alaturi de mine si cand spun familie ma refer in primul rand la mama si la prietenul meu (sotul meu acum)."
Restul lumii, pentru ca asa ii pot include pe toti (rude, prieteni, cunostine), la inceput au plans pentru mine, apoi m-au compatimit... apoi le-a trecut. Niciodata insa nu m-au inteles si nu mi-au inteles boala, iar eu m-am plictisit la un moment dat sa tot dau explicatii de genul: nu pot merge cu tine in oras pentru ca eu abia am mancat si risc sa fac pe mine (din cauza donatiei pe care am facut-o posteritatii de 5m de intestin gros si subtire), scuza-ma ca am flatulenta dar stii nu depinde de mine, scuza-ma ca nu pot sta langa tine dar eu simt "x" miros si nu suport, hai sa iti explic de ce prefer eu sa raman astazi langa sotul meu si nu vreau sa plec cu bursa in strainatate etc.
Chiar daca le-am spus tot, am ajuns la concluzia ca 90% din ei, de fapt, nu m-au ascultat. "A cancer, vai..., cand moare?" Nu a spus-o nimeni cu voce tare, dar asta simt toti. E dreptul lor. Totusi de ce atunci cand li se intampla lor e cea mai mare tragedie posibila?
Numai ca sistemul acesta pe care l-am urmat eu, de a fi complet sincer, s-a dovedit total neproductiv, pentru ca mi-am dat seama ca totusi traiesc si ca cei de langa mine m-au etichetat deja ca un "cadavru ambulant" si ca nu mai am dreptul la nimic. Nu am dreptul sa muncesc, nu am dreptul sa-mi intemeiez o familie, nu am dreptul sa visez. Asta e societatea si noi bolnavii suntem principalii vinovati de aceasta atitudine, pentru ca am decis sa nu luptam si pentru ca am acceptat compasiune. Ma intreb, s-a gandit cineva ca bolnavii de tuberculoza de acum 100 de ani sunt bolnavii de cancer de astazi? Sunt convinsa ca peste 100 de ani cancerul nu va mai fi o boala incurabila.
"Am urmat tratamentul cu citostatice, CHOP, 8 cure si m-am bucurat din plin de toate beneficiile lui."
Iata numai cateva dintre ele: greata, o cheliuta frumoasa, regim strict, analize pe toate partile, o sanatoasa amigdalita pultacee (am fost la un pas sa mor atunci) pentru ca eu nu am stiut la inceput cat de puternic e tratamentul si cat de slab esti in fata microbilor. Trebuie sa recunosc ca dupa ce am terminat cele 8 cure am jurat sa nu mai urmez un nou tratament, chiar daca ma voi imbolnavi din nou.
Dar cel mai mare beneficiu au fost cei 4 ani in care boala a fost in remisie. Au fost 4 ani plini si sa stiti ca m-am bucurat din plin de ei (am invatat, am iubit, am calatorit). Am facut, insa, si o greseala foarte mare si anume nu am fost la niciun control in cei 4 ani. Acest fapt m-a costa cativa metri in plus de intestin, pierduti printr-o noua interventie chirurgicala (a fost necesara pentru ca, boala avansase prea mult).
"Recidiva a debutat cu aceleasi dureri abdominale, flatulenta excesiva, anemie puternica."
Evolutia a fost extrem de rapida, iar pentru ca am insistat sa-mi sustin toate examenele din presesiune, am ajuns din nou sa fiu operata de urgenta cu ocluzie intestinala (si sa mai spui ca omul se invata minte).
A urmat recuperarea postoperatorie si am inceput din nou tratamentul cu citostatice, de data aceasta la Cluj, la Institutul de Hematologie (am uitat juramintele facute cu 4 ani in urma... doar luptam pentru viata mea). Aici am aflat pentru prima data de Mabthera. Datorita echipei medicale de la Institutul de Hematologie, datorita echipei medicale din Piatra Neamt si nu in ultimul rand datorita mamei mele, am fost prima pacienta din Moldova care a beneficiat de acest tratament.
Prima administrare a fost chiar haioasa. Imi aduc aminte ca in acea zi, am descoperit prospectul de la medicament si am stat peste jumatate de ora sa citesc efectele adverse. Erau o groaza. Apoi mi-au administrat perfuzia, si timp de 6 ore, mama si echipa sectiei de oncologie, "inarmati" cu seringi cu dexametazona au stat langa mine, intrebandu-ma din 15 in 15 minute daca ma simt bine. Au fost nemaipomeniti. Ei au imbatranit un an si eu m-am distrat copios. Dar cel mai important este faptul ca, nici una din acele reactii secundare nu s-a manifestat si nici cheliuta nu a mai fost la fel de lucioasa pentru ca, nu a mai cazut la fel de tare parul. Un succes total!
"De atunci au trecut 3 ani si ma simt excelent. Singura diferenta este ca, acum nu ma mai joc cu soarta."
La fiecare 6 luni sunt prezenta la Cluj pentru control. Si chiar daca boala va recidiva, mai am inca destule scheme de tratament pe care nu le-am incercat inca. Mie imi place sa fac urmatorul calcul: 6 scheme de tratament ori 3 ani perioada de remisie = inca 18 ani de viata.
"Am reusit sa imi accept destinul si sa ma impac cu ideea?"
Ei bine eu nu voi ajunge niciodata sa raspund afirmativ, pentru ca atunci inseamna ca am renuntat la lupta. Nu avem dreptul sa renuntam la viata, asa pur si simplu, pentru ca suntem prea slabi sa ne infruntam temerile. Fiecare dintre noi stie cat de radical ti se poate schimba existenta, cat de grele sunt probele, cat de mare este frica de necunoscut. Important este sa acceptam ajutorul oferit de cei din jur (chiar si cel psihologic) deoarece numai de noi depinde daca obtinem victoria sau ne declaram infranti.
Ce este limfomul non-Hodgkin?
Limfomul non-Hodgkin (LNH) este o forma de cancer care se dezvolta in tesutul limfatic, care este situat in diverse parti ale organismului: ganglionii limfatici, splina, timus, vegetatiile adenoide, amigdale si maduva osoasa. Din aceasta cauza sistemul limfatic, parte importanta a sistemului imun, joaca un rol esential in apararea organismului contra infectiilor.
Cauzele limfoamelor este inca necunoscuta, dar mai multi factori joaca un rol important in dezvoltarea tumorii. Astfel, deficitele imunitare congenitale, bolile autoimune, tratamentele imunosupresoare, sindroamul imunodeficientei dobandita (SIDA) pot, de asemenea, sa faciliteze aparitia unui limfom non-Hodgkin.
Simptomele limfomului variaza in functie de locul dezvoltarii acestuia. In cazul in care este implicat tesutul limfatic de la nivelul adbomenului, atunci abdomenul poate fi umflat, iar in acest caz apar dureri la nivelul stomacului, greturi si lipsa poftei de mancare. In cazul in care limfomul se dezvolta intr-un ganglion limfatic de la nivelul toracelui, atunci apar tusea si respiratia ingreunata.
Povestea unei persoane cu limfom non-Hodgkin
Cu toate ca mama Catalinei este medic, aceasta nu a aflat ca sufera de limfom non-Hodkgin decat dupa ce a facut ocluzie intestinala si a fost operata de urgenta. Acum Catalina are 26 ani si este casatorita de 5 ani cu un om extraordinar care i-a fost alaturi de la inceput, cand i-a fost depistata afectiunea.
De TopSanatate
Comentariile 51-82 din 82
Domnul DUMNEZEU ADEVARAT,ne apara ,ne ocroteste si ne scapa de toate necazurile.RUGATI-VA SI MULTUMITI-I NECONTENIT LUI.
Esti o persoana foarte tare, nu stiu cati oameni ar putea fi asa tari cand ii incearca viata intr-un asa fel... eu unul sunt o fire slaba, fricoasa si uneori chiar pesimista, de aceea acord mult respect oamenilor ca tine si regretul ma cuprinde cand ma gandesc ca nu sunt ca voi..Dumnezeu sa va ajute si sa ne ajute sa depasim aceste momente , sa nu incetam a avea incredere in Dumnezeu, Maicuta Domnului si Iisus Hristos.
Intamplator am descoperit si eu povestea ta. M-a impresionat mult. Esti o persoana puternica, tanara si vei reusi sa bati aceasta boala cumplita, sunt convinsa. M-ai ingrijorat cand ai scris ca boala s-a intors dupa 4 ani. Si fetita mea (11 ani) a fost diagnosticata cu aceeasi boala in martie anul trecut la spitalul Fundeni. Era in stadiu avansat de boala. Abia a terminat tratamentul luna trecuta, se simte bine, scanarile au iesit bune si sper din tot sufletul sa nu mai trecem niciodata prin ce am trecut... Ma innebuneste ideea ca boala i s-ar putea intoarce...n-as putea suporta, Sper din tot sufletul sa ne dai vesti bune. Iti urez multa, multa sanatate, sa treci cu bine peste acest urat episod din viata ta si mult noroc iti urez ! Sunt sigura ca totul va fi bine. Fii puternica in continuare si vei reusi !
Am citit povestea ta si comentariile celorlalti.M-au impresionat foarte mult.Eu am o varsta cu mult mai mare decat voi dar acum mi s-a confirmat inca o data(daca mai era nevoie) ca voi tinerii sunteti cei de la care nio cei mai in varsta avem ce invata.Si asta nu este nici o rusine din contra.Va multumesc ca existati , va multumesc ca nu va dati batuti (si nici nu trebuie) si in special iti multumesc tie Catalina ca ne-ai predat o lectie de viata. Dumnezeu sa te apere , sa-ti dea multa sanatate si sa te vindeci.
Ma numesc Laura si in ianuarie 2010 am fost diagnostigata cu non hodgkin. Nu am avut timp sa ma sperii,nici acum nu sunt speriata deaoarece cu un regim de viata sanatos si cu psihicul tare vom invinge toti. C e as vrea sa stiu daca as intra in remisie as putea face copii? Catalina esti o luptatoare si iti doresc tot binele din lume si sanatate. te pup daca stie cineva sa imi raspunda in legatura cu copii va rog dati e-mail.multumesc
este povestea in care am trecut si eu. ma bucur ca esti bine asa cum sunt si eu. multa sanatate
multa sanatate iti doresc din toata inima,si eu am limfon doar ca este hodgkin si am trect prin multe.MULTA SANATATE SI DUMNEZEU SA NE AJUTE PE TOTI!!!SI SPERANTA IN DUMNEZEU SA NU ITI MOARE NICIODATA!!!!!
SA VA DEA DUMNEZEU SANATATE SI SA V FACETI BINE !!!!!
am 24 de ani si in urma cu 10 luni am avut o fractura de femur.cand m-au taiat la operatie aveam o tumora pe os de vreo 9 cm.s-a dus tata cu biopsia la cluj si mi-au spus ca am osteosarcom.dupa o luna am plecat la cluj sa incep chimio.doctorita a spus ca-i o boala agresiva si mi-a dat tratament agresiv cu cisplatina,care nu mai vreau sa aud de ea in veci.3 cure am facut cu cisplatin,dupa fiecare cura vomitam 6-7 zile de multe ori pe zi slabisem 22 kg ca norocu ca a fost de unde.intre timp am dus biopsia in italia la ceva institut european de tumori din milano si cand a venit rezultatu a fost de fapt limfom non-hodgkin.am inceput alt tratament,fara cisplatin,dar cu mabthera.dupa 2 cure am facut un pet si rezultatu remisie completa sau asa ceva.am mai continuat cu inca 4 cure dupa care numai mabthera de intretinere inca opt cure au spus.mai am de facut inca 3 dupa care mai fac un pet.as vrea sa imi dai un sfat cu dieta catalina daca se poate,eu nu stiu ce sa mai manc,la ce sa renunt etc.de 3 luni nu mai manc carne de porc,numai peste si pui,la ulei de fl.soar. am renuntat odata cu cartofii prajiti,mezeluri cica sa nu mai manc ca au euri,atunci ce sa mananci ca nimic nu-i mai sanatos.multa sanatate iti doresc si remisie 100 de ani
Salutare,ma numesc Oxana am 25 ani si sunt din Republica Moldova din Chisinau,vreau sa iti multumesc pentru mesaj si sa iti spun ca ai avut mult curaj si putere sa iti exprimi prin ce ai trecut,pentru ca sunt milioane de pacienti care se regesesc in mesajul tau,si atunci cind il citesc li se scurg involuntar lacrimile pe obraji deoarece pe din afara poate incerci sa te tii tare si sa le arati celor din jur ca esti o persoana puternica,dar inconstientul nu poate uita prin ce ai trecut facind tratamentul,si citind mesajul tau,parca retraesti din nou toate momentele.Eu ma consider si eu o persoana puternica dar sincer cedez citeodata cind ma retrag si pot sa stau singura citeva minute,ceea ce este foarte dificil deoarece sunt fericita ca am alaturea un baiatel de 2 anisori care imi da foarte multa putere si gust de viata,si in unele momente si uit ca sunt bolnava.Nu imi mai trebuie nimic atuci cind vine piciul si imi spune:"mami,nu plinge totul va fi bine"el micutul a avut posibilitatea sa ma vada in diferite situatii si daca sincer este cel mai bun psiholog pentru mine,alaturea de sotul meu deasemenea pe care tot il iubesc foarte mult si care me ajuta si ma sustine in toate.Deaceea ma pot considera fericita de persoanele care ma sustin si aceasta diagnoza pe care o am de 7 luni o plasez pe locul 2 in viata mea.Va doresc la toti multa sanatate,putere de a lupta si deasemenea nu uitati de Dumnezeu care este sus si ne ocroteste de rele.Cu speranta si credinta vom putea trece peste toate.....Sanatate la toti!!!!
da,si eu am lifom Non...,dupa 4 ani acum si-a revenit la fel de rau,i de sapt viitoare incep si eu cred si sper cu bine curele .inca nu stiu cum vor fi ,nu am discutat inca cu medicul ,sper sa fie bine.oare se moare din asa ceva????as vrea sa nu....imi place viata f f f mult
Un gest frumos din partea ta pentru ca ne-ai impartasit aceste lucruri . Iti doresc multa sanatate ... si un copil :D
multa sanatate iti doresc bravo tie cum gandesti
Ma bucur Catalina pentru ca gandesti in acest fel-- in plus ai usurat familia ta de un mare stres de a ti ridica moralul TIE. Poate te gandesti sa te intalnesti si cu ceilalti cu LMNH SI SA II INCURAJEZI!....Dumnezeu sa te binecuvanteze!
pentru a o trai,trebuie sa demonstrezi ca meriti.iata Dumnezeu te-a ales pe tine si te-a pus la incercare,,,.iar tu ai demonstrat la toti ca totul este posibil,si ai dat si o invataminte buna..sa stim si sa vrem sa luptam pentru viata.sunt sigura ca sunt multi oameni cu boli grave care s-au resemnat deja ca nu vor mai fi degraba,iar dupa citirea articolului tau au capatat sperante si puteri pentru a lupta... mult succes si sanatate alaturi de familia ta!
esti o luptatoare! vei invinge.
Doamne ajuta sa fii bine si in continuare si sa te bucuri de viata alaturi de cei dragi.
Toti cititorii care simt nevoia sa impartaseasca povestea lor si experienta prin care au trecut pot sa ne scrie pe adresa contact@topsanatate.ro
ma bucur mult pentru vointa ta. Eu am acelasi diagnostic fac citostatice din mai 2008 si mabthera din august 2008 am vointa si am cerut si cer de la toate puterile ceresti sanatate, redarea sanatatii sa pot duce viata alaturi de cei dragi . sunt casatorita si am o fata de 20 ani pe care o iubim enorm. Il rog pe bunul dumnezeu sa i dea tot cei mai bun si ocrotirea maicii domnului sa fie cu ea si cu tine si cu noi toti. Sa te rogi la sfintul nectarie, sa ai o viata senina si sa ti dea bunul dumnezeu sanatate si putere .tuturor celor dragi tie numai bucurii.ioana
Felicitari ca ai gasit puterea sa descrii experienta prin care ai trecut! Eu nu m-am gandit pana acum sa fac asta, desi fiica mea, acum in varsta de 16 ani, a avut limfom Hodgkin in urma cu 3 ani. A urmat tratamentul clasic (4 cure citostatice), a intrat in remisie acum 2 ani si 3 luni. In prezent mergem o data la 6 luni la control. Dar eu sunt convinsa ca linistea de acum a familiei noastre se datoreaza in primul rand lui Dumnezeu (Sfintei Treimi), Maicii Domnului si Sfantului Ioan Rusul (ale carui moaste se afla pe insula Evvia, in Grecia). Cu tot respectul pentru medici si chimisti, REFUZ sa cred ca viata copilului meu depinde doar de niste chimicale...Daca imi permiti un mic sfat...renunta la acel calcul (6 scheme de tratament x 3 ani remisie = 18 ani de viata)...doar Dumnezeu este in masura sa "numere" zilele omului...Tu trebuie sa traiesti cu CREDINTA ca va fi bine!!! Te pup si iti doresc sa primesti de la Dumnezeu ceea ce parintii nu iti vor putea da niciodata: sanatate si noroc!
Felicitari ca ai gasit puterea sa scrii acest articol! Eu nu mi-am propus niciodata asta, desi fiica mea, in varsta de 16 ani acum, a avut in urma cu 3 ani limfom Hodgkin. A terminat tratamentul clasic (4 cure chimioterapie) acum 2 ani si 3 luni si mergem o data la 6 luni la analize. Dar sunt convinsa de un lucru. Linistea noastra de acum se datoreaza in primul rand lui Dumnezeu (Sfanta Treime), Maicii Domnului si Sfantului Ioan Rusul (ale carui moaste se afla pe insula Evvia, in Grecia). Fara ajutorul lor, totul ar fi fost zadarnic!!! Daca imi permiti un mic sfat...eu in locul tau as renunta la acel calcul (6 tipuri tratament x 3 ani remisie = 18 ani de viata)...sincer, nu are rost...Doar Dumnezeu are dreptul sa "numere" zilele omului...Tu trebuie doar sa traiesti cu CREDINTA ca va fi bine!!! Te pup si iti doresc ca Dumnezeu sa iti dea ceea ce parintii nu iti vor putea da niciodata: sanatate si noroc!
Draga Catalina, m-am regasit in tot ce scrie mai sus, mai ales in reactia si atitudinea celor din jur, care parca a fost mai dureroasa decat cele 12 cure de chimioterapie. Am suferit de limfom Hodgkin, acum sunt "curata" de aproape 2 ani. E foarte important sa nu neglijam controalele periodice! La 31 de ani inca invat cum sa-mi traiesc viata astfel incat sa ma pot bucura cat mai mult de persoanele si lucrurile dragi. Cum se zice "tot raul spre bine", din aceasta crunta experienta am invatat multe lucrui, mai ales am aflat cine-mi sint adevaratii prieteni si cate as pierde daca as parasi prea devreme aceasta lume. Iti doresc multa sanatate si Dumnezeu sa aibe mereu grija de tine si cei dragi!
Iti doresc multa sanatate si s-o tii tot asa, trebuie sa fii optimista! La mine a functionat... si eu sufar de aceeasi boala. Mereu am zis ca trebuie sa ma fac bine si intr-adevar a functionat. M-am imbonlavit cand aveam doar 4 ani, acum am 33. Am facut si eu 3 recaderi urate, dar am depasit cu brio acele momente. Acum am 10 ani de remisie, bineinteles cu nu neglijej acele controale periodice pentru analize. Sunt o persoana plina de viata, vesela, nu am timp sa ma gandesc la boala. Il am alaturi pe sotul meu, care ma iubeste foarte mult, asa cum sunt. Ma consider o persoana normala. Catalina niciodata sa nu spui niciodata, trebuie sa fim bucuroase ca exista acest tratament si ca am dat rezultate bune. ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME si sanatate multa!
Nu prea am cuvinte sa scriu dupa acest articol. De multe ori ne plangem de mila pentru lucruri marunte si mereu nu ne mai ajunge ceva, sau dam vina pe ceva sau cineva. Esti fantastica pentru ca in ceea ce scri degaji atata putere si atata dorinta de viata incat sper ca medicii si bunul D-zeu sa te ajute sa treci peste tot raul bolii. Sunt alaturi de tine, si azi am invatat ca sunt atatea greutati si "necazuri" la semenii nostrii incat alte noastre sunt marunte si neinsemnate.
CINE NU TRECE PRIN ASA CEVA NU POATE INTELEGE INSA EU... NICI NU VREAU SA IMI ADUC AMINTE DE ACELE MOMENTE GRELE DIN VIATA FIICEI MELE ACUM IN VARSTA DE 11 ANI CAND IN URMA CU ~2 ANI AM TRECUT PRIN ACEEASI SITUATIE NEFERICITA INSA AM O VORBA "D-ZEU NU NE DA MAI MULT DECAT PUTEM SA DUCEM". VA SARUT PE TOTI SI SA FITI SANATOSI.
Am dat intamplator de povestea ta, si mi se pare extraordinara. Poti da cu adevarat o lectie de viata, de lupta si speranta. Am o prietena care din pacate are o problema mult asemanatoare celei descrise de tine .Insa, din pacate, doctorii din orasul nostru au distrus-o prea mult ca sa mai poata face cineva om din ea. Insa s-a resemnat si continua sa lupte, sa traiasca. Esti un om minunat, si meriti toate aplauzele noastre, atat tu cat si cei care ti-au fost alaturi si sunt in continuare!
Esti cu adevarat om; ai ales sa impartasesti cu alti oameni o experienta atat de intensa si personala care poate candva sa ajute un alt om sa inteleaga adevaratele valori ale vietii sau sa gaseasca o speranta sau o alinare in cuvintele tale.
SI TATAL MEU A AVUT ACEASTA BOALA IN TINERETE ASTA PRIN 1960 SI A REUSIT SA TRAIASCA INCA 40 DE ANI.
Sa-ti dea dumnezeu multa sanatate, am si eu niste probleme de sanatate, te-as ruga sa luam legatura prin email bubukak@yahoo.com. Astept raspuns
Sa-ti de-a Dumnezeu multa sanatate, noroc si viata lunga. Curaj, merita sa lupti pentru viata ta. Bucura-te de fiecare clipa a vieti. Pe 4.08.2008 mi-am pierdut tatal dupa un cancer situat la nivelul stomacului. Si pentru el a fost dureros, dar si pentru noi, cei de langa el, pentru ca il iubeam mult si nu aveam putere sa-l ajutam. Asa ca lupta pentru viata ta de dragul tau, dar si de dragul celor care te iubesc.
Multa putere si incredere si pot sa treci peste asta. Si eu am avut o experienta nu de genul tau dar am luptat si am reusit intrecandu-ma pe mine. Dumnezeu este mare te intareste si poti sa faci minuni daca ai incredere si vointa!
Un articol reusit. Bravo! Esti o persoana cu un caracter foarte puternic. Sanatate multa. Domnul este cu tine si vei reusii in viata.
Posteaza comentariu