Incepand cu varsta de 11 si pana la 15 ani, fiica ta va avea parte de un eveniment pentru care tu, ca mama, trebuie s-o pregatesti inainte. Prima menstruatie nu trebuie deloc trecuta cu vederea. Este nevoie ca tu sa ii povestesti din timp despre acest lucru, astfel incat sa nu fie luata prin surprindere sau chiar sa se sperie.
Vorbeste deschis cu ea despre toate semnele care apar inaintea ciclului menstrual, despre modul de folosire a absorbantelor si tampoanelor, precum si despre igiena intima in timpul celor 3-7 zile de menstruatie.
Prima menstruatie: Sindromul premenstrual
In zilele dinaintea primei menstruatii, fiica ta poate avea dureri abdominale sau lombare, poate fi mai agitata, sensibilitatea la nivelul sanilor va creste, iar, de multe ori, accentuarea acneei poate fi un semn clar.
Din punct de vedere emotional, fiica ta va trece foarte usor de la o stare la alta. Ceea ce se intampla cu ea in aceste zile nu este altceva decat asa-zisul sindrom premenstrual.
Prima scurgere
Cand ciclul debuteaza, tanara femeie va remarca o pata de sange pe lenjerie sau atunci cand urineaza. In primele zile, vor exista numai niste scurgeri mici, dar acest lucru nu inseamna ca nu se vor accentua ulterior, urmand sa scada spre sfarsitul perioadei menstruale. Culoarea lichidului poate fi maronie la inceput, pentru ca mai apoi sa devina rosu aprins.
Prima menstruatie: Absorbantele si tampoanele
Este preferabil sa fi discutat inainte despre ce tampoane sunt mai utile pentru fiica ta si cum se folosesc ele. Tampoanele intravaginale se introduc in vagin si sunt folositoare in cazul inotului sau altor activitati fizice.
Si, pentru a destrama unul dintre miturile despre tampoanele intravaginale, te anuntam ca acestea nu sunt primejdioase pentru himen, deci nu afecteaza cu nimic virginitatea.
Tampoanele externe sau absorbantele sunt adezive si se ataseaza pe lenjeria intima.
Ai mare grija ca ea sa stie ca trebuie sa le schimbe cu regularitate, chiar daca fluxul nu este abundent. Folosirea timp indelungat a unui tampon, mai ales intravaginal, poate duce la aparitia unor infectii septico-toxice.
Prima menstruatie: Igiena
Este suficient un dus cu apa si sapun cu pH neutru sau un produs pentru igiena intima. Nu este nevoie de spalaturi intravaginale si nici nu sunt recomandate - vaginul se curata in mod natural.
Este foarte important modul in care ii povestesti fiicei tale toate aceste lucruri. Nu ii prezenta totul ca pe un necaz care o va urmari toata viata si de care va avea parte in fiecare luna. Fa-o sa inteleaga ca este un proces normal.
© Copyright:
Comentariile 151-200 din 240
an 12 ani si nu mia venit, dar de 1 an si ceva imi tot curge o secretie alba. De o saptamana imi curge acum acea secretie galbena cu pete rosii si de cateva zile a inceput sa ma doara burta , capul, simt ca sunt balonata si sunt foarte obosita. VA ROG SA IMI SPUNETI DAK VA VENI CURAND...
Inainte sa pui intrebari stupide invatza sa scrii. Te-am pupat:*
Va rog sa imi raspunda cineva! Ieri dimineata am observat niste pete roz pe slip si dupa putin timp am observat la baie o picatura de sange pe capac. Dar de ieri dimineata nu mi-a mai curs nimic. Nu stiu daca mi-a venit menstuatia...inca imi mai curge secretia aceea alba care am auzit ca vine inaintea menstruatiei si in timpul primei menstruatii. Imi e frica sa nu fie altceva, nu mi-a curs nimic o zi si jumatate!
am 13 ani si nu mia venit ciclu si hey de un animi curge chestia aia alba dar am fost la doctor si am avut o infectie deaia imi curgea chestia aia alba deci nu poate fi numa de la ciclu
esti in primii ani ai menstruatiei? daca da,inseamna ca nu ai de ce sa iti faci griji.IN PRIMII ani menstruatia este destul de neregulata pana se regleaza,poate dura intre 1 an si 2 ani . Daca ai trecut de menstruatia neregulata inseamna ca trebuie sa mergi la ginecolog fara frica. Pa,pa
buna ma numesk simina si am 18 ani.anul trekt mi am inkeput viata sexuala sh de atunki am nijte dureri insuportabile.Am dureri de burta de mijlok ma doare in partea stanga vomit.vreau sa stiu de ce se intampla aja.va multumesk
buna sunt clasa 8 si da mia venit menstruatia dar ma simt ingrozitor pentru k de 4 luni nu mia mai venit ajutatima va rog.
buna sunt clasa a 6 si am trecut clasa a 7 si la jumatea clasei a 6 mia venit prima menstruatie dar de vreo 2 luni nu mi-a mai venit Si nu stiu ce sa fac vreu un sfat
si fiicei mele i-a venit ciclul pe 20 mai, pe 10 iunie, i-a venit din nou, dupa care i-a venit pe 20 iunie. mi-am sunat medicul de familie si ne-a recomandat un control endocrinologic, dar eu consider ca ar trebui sa mai asteptam putin , pentru ca la inceput ciclul nu este regulat.ne-a mai recomandat supliment de fier. nu trebuie sa te sperii.vorbeste si cu mama ta. numai bine .
va rog sa ma ajutati in 9 iunie mi-a venit prima data ciclul iar acum in 28 iunie mi-a venit din nou este normal?... va rog sa ma ajutati pentru ca nhu am pe cine sa intreb va rog foarte frumos
Buna ma numesc Sabina si am 10 ani. Stiu ttotul despre manstruatie. Da nici macar nu am avut-o pe prima. Cate odata pe lenjeria intima gasesc mici picaturi dar nu de sange si de urina...cred. Poate cineva sa imi zica dc am aceste scurgeri?
in 9 iunie mi-a venit ciclul dar nhu mi-a curs foarte mult pe tot parcursul celor 4-5 zile shi acum vreau sa stiu daca a fost menstruatie shi daca o sa imi vina shi luna asta va rog sa ma ajutati pls................
voi merge la mare shi chiar acum mi-a venit. ce ma fac? ma tine o saptamana! sunt tampoane pt apa inafara de ob? dar ob nu dor??
ieri mi.a venit prima menstruatie am 14 any in prima zi mi.a curs dar azi noapte mai delok..... nu stiu ce sa intampla..... cu organismul meuhh. vreau un raspuns
salut ma numesc alice si am 11 ani si 10 luni... sunt foarte dezvoltata : parul pubian imi este foarte des si cel axial.. port marimea 75B la sutien....mi-a aparut scurgerea vaginala de 10 luni dar nu mi-a venit ciclul... de vreo 2 luni transpir in zone mai neobisnuite ptr acest proces natural... transpir pe coapse si mai in jos de genunchi... va rog cine imi poate spune de ce transpir asa este un fel de SPM va rog astept un raspuns pe e-mail alicecamelia@yahoo.com
Buna gabriela vreau sa iti spun ca mi se pare ciudat sa faci test de sarcina de la varsta ta si eu sunt de aceeasi varsta cu tine si nu sunt asa dezvoltata.in fine.... Dar totusi parinti tai stiu? cat despre mestruatie nu ar trebui sa iti faci griji chiar daca a trecut ceva timp de cand ti-a venit mai sunt si perioade cand iti vine neregulat .sau daca esti nesigura consulta un doctor.
buna ma numesc gabriela am 12 ani si 6 luni si mi-a venit ciclul la varsta de 9 ani eu am in cupa sutienuli marimea C, toata lume se mira , dar nu sti de ce . eu sunt mai dezvoltata si atat tot.insa de 4 luni nu mai mi-a mai venit ciclul am facut si un test de sarcina dar nu a iesit nik in ne regula . imi putei spune de ce nu mi-a mai venit ciclul menstrual de atat timp...sunt fff speriata.. ms anticipat..
am 11 ani si 7luni.sunt destul de dezvoltata am par pubian destul de des,putin par subrat ,mi-a venit ciclu pe la vreo 10 ani si 3-4 luni si era un rosu aprins ,pe parcursul anilor mi-a mai venit putin rareori,dar acum ma doare burta nush ce sa fac nush cand imi vine si na...........ajutati-ma va rog spuneti-mi si mie cateva
Buna..azi am avut prima menstruatie am 11 ani si nu am avut dureri m-a luat prin surprindere.difera de la unul la altul cantitatea de sange?
Buna...am mai scris aici ... dar astazi este prima mea zi de menstruatie este foarte neplacut...fatelor nu va mai vaicariti o sa va vina si voua...
Fata mea are 11 ani di deja are menstratie! Mi-a pus aceasta intrebare: "-Mami , de ce am sange la ......?" Nu stiam ce sa fac.... I-am zis povestea aceasta!Aprope ca am invatat-o pe derost!
BUNA.eu in clasa am 2 fete cu menstruatie care nu sunt pre dezvoltate insa eu sunt fff dezvoltat si nu am nu pot sa imi explic acest lucru.
Multumesc mult Alina ptr incurajare dar nu pot intelege de unele fete care sunt mai putin dezvoltate au menstruatie.Inca o data MULTUMESC ANTICIPAT PTR INCUTAJATE.
draga lolly eu sunt in clasa a VII-a am 14 ani mie mi-a venit prima menstruatie astazi! sa sti ca nu e o senzatie tocmai placuta !si eu eram descurajata inainte sa-mi vina deoarece tuturor colegelor mele le venise ! nu poti face nimic pentru a-ti grabi menstruatia , pentru ca aceasta etapa trebuie venita natural! INTREAB-O PE MAMA TA LA CE VARSTA IA ENIT PRIMA DATA CICLUL MENSTRUAL! Poae semeni cu mama ta in aceasta privinta!
Buna!Ma numsc Laura si am 12 ani . Mie inca nu mi-a venit menstruatia sunt foarte deszvoltata in toate punctele de vedeam am par axial( la subrat) si par pubaian(in zona vaginului) foarte des . Ce pot face pentru a-mi veni mai repede.Va multunesc ptr ajutor.
Draga Andreea nu fi ingrijorata iti va veni atunci cand corpul este pregatit....
Buna !ma numesc Craciun Andreea -Mirela si am 12 ani si 4luni !sunt foarte dezvoltata sanii dezvoltati,soldurile dezvoltate ,mia aparut parul la subrat,dr si cel pubian......inca nu mia venit ciclul menstrual ....!Colegei mele i-a venit ciclul menstral din clasa a 4a acum este a 5a ca mine. Ea estemult mai slaba decat mine si ei i-a venit ciclul menstral ! eu incep sa ma ingrijorez ptr ca nu imi vine ciclul menstrual.astept sami vina 5E12
Buna tuturor! Am 12 ani si 7 luni! Sunt destul de dezvoltata la varsta mea... sanii sunt bine dezvoltati... am par pubian de vreo 2 ani si la subtioara la fel! am acea scurgere de la varsta de 10 ani... Sunt fete mai putin dezvoltate la mine in clasa si au menstra... uneori ma simt balonata,am greturi si alte simptome... oare imi va veni?
elo ma numesc alina si ieu am probleme dincauza ciclului ma doare rau burtica si am greturi si stari de voma si nu pot dormi noaptetile mia mincat viata si tineretea mia am balonari masimt unflata si am acneie nu stiuy ce sa fac sunt disperata sfatuitima cesa mai iau pentru dureri de ciclu am incercat toate pastilele posibile si numi atenuiaza durerile durerile sunt groaznice numai ieu stiu cum demai pot sa rabd atita pursi simplu o urasc din toata inima numai pot asa mie tare greu si ma simt tare singura si trista imi vine sa urlu de durere nu o mai supotr e ecava ce nu miam imaginat chiar asa de dureros sa fie cu calduri transpirati si niste arsuri groaznice e ceva de ne crezut la mine ciclul este abundent si fluxul puternic nu pot sa opresc macar un pik curge foarte mult singe ma tine o saptamina citeodata sio doua mam saturat uni zic cas gravida dincauza ca am greturi si vomit nu pot sa minc nimic numam culcat cu un barbat niciodata in viata mia si nici numa gindesc sa fac asta dar nu inteleg totusi un lucru dece se manifesta asa e ciudat toata ziua ma plinb ca nebuna prin casa de durere si mai ales noapte se opreste tare greu si persista tot mai tare si mai tare si maia sonmul pic obosita in pat dimineata si degeaba nu merge merge dince in ce mai greu si ma lasa pe la ora7 dimineata ma stoace de putere si pic obosita mise inchid ochi de obeseala si din nou asa dorm un pik si arasi incepe din nouzicemi si voi cesa fac sunt disperat in fiecare luna mise intimpla asa devreo15 ani ma tine asa de parca as aVEA UN MONSRTU IN BURTA CU MULTE TENTACULE a si ma constip rau detot
elo ma numesc alina si ieu am probleme dincauza ciclului ma doare rau burtica si am greturi si stari de voma si nu pot dormi noaptetile mia mincat viata si tineretea mia am balonari masimt unflata si am acneie nu stiuy ce sa fac sunt disperata sfatuitima cesa mai iau pentru dureri de ciclu am incercat toate pastilele posibile si numi atenuiaza durerile durerile sunt groaznice numai ieu stiu cum demai pot sa rabd atita pursi simplu o urasc din toata inima numai pot asa mie tare greu si ma simt tare singura si trista imi vine sa urlu de durere nu o mai supotr e ecava ce nu miam imaginat chiar asa de dureros sa fie cu calduri transpirati si niste arsuri groaznice e ceva de ne crezut la mine ciclul este abundent si fluxul puternic nu pot sa opresc macar un pik curge foarte mult singe ma tine o saptamina citeodata sio doua mam saturat uni zic cas gravida dincauza ca am greturi si vomit nu pot sa minc nimic numam culcat cu un barbat niciodata in viata mia si nici numa gindesc sa fac asta dar nu inteleg totusi un lucru dece se manifesta asa e ciudat
doamna * menstruatia * scz :D
DECI FETELOR ASCULTATI AICI DACA VRETI SA AFLATI MULT MAI MULTE LUCRURI DESPRE MESTRUATIE , SECRETIA VAGINALA ETC. DUCETIVA PE SITUL www.noifetele.ro AICI SCRIE TOT CE VA TREBUIE. A VENIT O DOAMNE LA NOI LA SC SI NE A DAT O CARTICICA CU TOT DESPRE CE E MENSTRUATI ASA CA SUCCES ;)
mai fetelor acea scurgere alb-galbuie apare de la cateva luni pana la 2 ani inaintea venirii ciclului asa k nu va mai faceti griji nu k eu nu mias fi facut dar nu am avut net pana acum 3 lui si nu mam putut documenta atat de bn acum de cateva zile mia venit ciclu dar nu curge regulat dar nu e cv grav deci nici voi sa nu va faceti griji
deci..am 12 ani 1.63 si 37 kg imi a venit secretia vaginala de vreo 2 ani sanii mei sunt destul de dezvoltati mi-a crescut parul pubian si mi se ingrasa foarte repede parul...imi puteti spune cand o sa-mi vina prima menstruatie?
42 kg*:D si 1,49 m m-am masurat din nou...
Astazi e prima mea menstruatie si nu e prea placut...:((tampoane de schimbat si sa stiti niste crampe ingrozitoare unele fete doreste sa aibe menstruatie dar le sfatuiesc sa nu isi mai doreasca...La mine este simptomele:greata,voma,dureri de burta, etc...
Buna am 12 ani, 1,45 m si 42 km am scurgere vaginala de la varsta de 10 ani jumatate si inca nu mi-a venit ciclul .Sunt clasa a 6-a, sanii mei sunt dezvoltati am par pubian si par subrat...In clasa mea nu are ciclu decat 2 fete din 6 ...chiar azi i-a venit unei fete din cele doua...am niste durei dar nu prea mari...ajutati-ma...multumesc
am 13 ani si 6 luni si am 1,60cm inaltime si 40 kg din vara am boala aceea alba dar menstruatia nu mia veni ma ingrijoreaza faptul caci colegelor mele le-a venit !!!! mie frica!!!!!vreau raspuns pe id adri_cori_100
buna.Am 11 ani ri cateva saptamani si de cateva zile imi vine o secretie usor rosiatica!!sunt destul de dezvoltata chiar daca sunt cea mai mica care a scris aici!!Ar trebui sa imi vina?trebuie sa port tampon extern deoarece imi patez tare lenjeria!!e ceva norma?spunetimi cam imi cat timp imi va veni!! raspundetimi varog pe e-mail!!
doamne ce fete! de ce va vaicariti atata? oricum pana la 20 de ani toate fetle au ciclu! nu stiu ce e cu voi? de ce sunteti asa lase? nu trebuie sa intrebati cand va vine! la un moment dat toate o sa aveti menstruatie! eu acum nu ma dau mare ca am menstruatie, dar toate o sa aveti la un moment dat
buna!:d desi sunt cea mai mare dintre fetele care au scris aici imi voi spune si eu asa-zis-ul "necaz".am 15 si acum cateva zile,mai precis 4 mi-a venit PRIMA mentruatie.:( in prima zi am avut "scurgeri" normale dar in celelalte zile(chiar si azi-a 4 a zi)sunt abundente.M-am saturat deja,si nush dc imi curge atat.....mama imi spune ca nu e normal pentru ca e prima data cand mi-a venit si ar trebui sa ma tina destul de putin...ma sperie lucrul asta...am mai citit pe net desre menstruatie dar nu am gasit nik in legatura cu ce am cautat.Pentru fetele carora nu le-a venit inca...nu va faceti griji...o sa vina cand organismul o sa fie pregatit,nu e asa placut..asa ca nu mai fiti asa nerabdatoare....sa imi spuna si mie cnva ce sa fac...
am 12 ani si am ace scurgere albicioasa de vreo 2 ani si mi-au crescut si sanii de vreo cateva zile am dureri abdominale si de sani.ar trebui sa incep sa port tampoane ca sa nu ma ia prin surprindere la scoala?ajutati-ma!!!!
Am uitat sa mentionez ca labia (sau cum se numeste :D) din partea stanga e tripla decat cea din partea dreapta! :| Este aceasta o problema??? Va rog sa imi raspundeti cat ma repede!!! Multumesc!!
Buna! Am 13 ani si 4 luni dar inca nu mi-a venit menstruatia.A inceput sa imi creasca parul pubian si niste firicele subsioara.De asemenea am o scurgere alb-galbuie care banuiesc ca e secretia vaginala.Sanii au inceput sa-mi creasca si ei.Nu am nici un sintom premenstrual sa ceva de genul...As vrea sa stiu (daca se poate) daca mai e mult pana cand imi va veni menstruatia. Multumesc!
buna cika ier v'am intrebat daka e narmala chestia aia dar astazi mau luat niste dureri de burta si picioare de muream si am mers la toaleta si eram toata sange pe lenjerie
buna am 13 ani si 10 luni si akuma o luna(septembrie) am avut prima menstruatie de culoare maro inchis,dar luna asta trebuia sa imi vina pe 31octombrei dupa 28 de zile dar stiu ka nu e neaparat peste 28 de zile dar nu mia venit a doua oara si prima menstruatie m'a tinut 5-6 zile...ce ar trebuii sa fac? am scurgeri vaginale de la 11 ani dar scurgerile sunt foarte abundente imi trebuie proterslipuri:((deci ce ar trebuie sa fac in legatura cu menstruatia???
buna am 12 ani si azi am vazut ca am o pata maronie ...stiu ca o sa imi vina ciclul ...dar imi este frica sa nu ma patez am tampon ...dar sa nu curga prea mlt si sa mi se vada la scoala...si mai ales am pantalonii negrii ...Cat curge in prima zi ?
BunA ma numesc alexandra si am 12 ani si 2 luni...SuNt in clasa a 6a.La mine in clasa eu si cu inca o fata suntem singurele carora nu ne-a venit menstruatia...De vrea sa zic o jumatate de an am o scurgere deseori galben-inchisa odata mia trecut de chilotel...Durerile de cap nu sunt foarte dese...Vreau sa zic ca cateodata pe saptamana cam asa am niste crampe ingrozitoare in jurul mijlocului deasupra locului pubian...Nu sunt dezvoltata la sani absolut deloc. Vara trecuta in 2008 mi-se umflat un san si abea peste app un am mi-sa umflat si celalalt dar nu mi-sa umflat sa-mi creasca sau intarit si sau format doar pe o parte dar nu au crescut deloc de 1 an si ceva decand sa format primu...am par pubian ff des deasemenea si la subrat,iar vreau sa spun ca cam aum o saptamana ce era pe fruntea mea nu era pic de loc sa arunci un ou de puricel...Am foarte multe cosuri cu puroi..Imi este rusine de mine din toate fetele care sunt din clasa a4a eu am cei mai mici sani ba chiar am fost si "laudata pe aceasta seama".As vrea sa stiu daca atuncicand va veni menstruatia imi vor creste sanii avand in vedereca pana acuma nu sunt deloc dezvoltata..Si cat mai este pana la acel moment?as dori un raspuns de la fetele care au trecut de prima menstruatie...!!!MULTUMESC!
am 12 ani si 8 luni si inca nu mi-a venit prima menstruatie. am scurgerea alba de ff mult timp , sanii au inceput sa mi se dez cam de 2 ani.am par pubian si par la subrat. Cam cand ar trebui sa imi apara prima menstruatie?raspundetimi va rog!
buna.am 12 ani si 6 luni, 1,45 si 30 kg.Sunt slabuta si sanii imi incap in palma.Am par pubian si secretie vaginala,dar nu am par la subrat si nici nu mi-a venit menstruatia.cand imi va aparea?
Posteaza comentariu