Acestea sunt:
- se misca mereu; nu poate sta linistit cateva minute;
- nu e atent la ce se intampla in jurul lui, nu asculta ce i se spune;
- nu priveste interlocutorul, da senzatia ca nu aude sau nu-l intereseaza desi uneori retine ce i s-a spus sau executa comenzile primite;
- nu reuseste sa stea asezat mai mult de cateva minute;
- intrerupe orice activitate chiar daca la inceput i se pare placuta sau accepta sa o desfasoare (colorat, privit desene animate, modelat plastilina, jocuri de constructie etc);
- impulsivitate - copilul nu pare sa anticipeze efectele miscarilor sale, lovindu-se adesea de obiectele din jur;
- comportamentul nu este afectat de pedepse sau recompense.
Cand apare? Cui ne adresam?
Tulburarea este mult mai frecventa la baieti decat la fete si apare timpuriu, adesea inainte de 3 ani. Parintii observa ca cel mic se misca fara incetare, incearca sa-l "educe", sa-l pedepseasca, sa-l atraga in diferite activitati. Sunt frapati de miscarea continua a copilului, de faptul ca nu sta locului cu nici un chip, ca nu are rabdare sa asculte o poveste, un cantec, ca nu-i priveste pe cei din jur.
Desi cunoscuta demult, tulburarea a capatat diferite denumiri: hiperactivitate, sindrom hiperactiv iar mai nou ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder).
Parintii ajung din proprie initiativa sau la indrumarea educatoarei la neuro-psihiatru, unde copilul primeste diagnosticul si un tratament medicamentos. Unii medici recomanda si vizita la psiholog si chiar inceperea unei psihoterapii pentru copil si/sau a unei consilieri psihologice pentru parinti care suporta cu greu comportamentul copilului, sunt cuprinsi de angoasa si disperare si nu stiu cum sa reactioneze.
Ce face psihologul?
In primul rand discuta cu cei care vin cu copilul, de obicei parintii, adica incearca sa afle cam cum au decurs lucrurile pana in prezent. Ce au facut parintii, ce tratamente au incercat, ce efecte au avut, cum au ajuns sa apeleze la psiholog, care sunt manifestarile copilului acasa, la gradinita, ce relatii are cu rudele, cu ce se joaca, care sunt asteptarile lor legate de venirea la psiholog etc.
Apoi urmeaza o intrevedere cu copilul, in care psihologul incearca sa stabileasca un contact, sa vada care sunt reactiile copilului, daca accepta sa ramana fara parinti in cabinet, daca este interesat de jucarii, creioane, prezenta psihologului, cat de grav este deficitul de atentie. Adesea aplica teste de atentie, inteligenta, dezvoltare motorie, scale de dezvoltare etc. Uneori toate acestea nu sunt posibile din prima sedinta, fie pentru ca cel mic nu accepta sa ramana fara parinti, fie din alte motive. In aceste cazuri este nevoie de mai multe sedinte pentru a reusi sa ne dam seama cu adevarat care e problema si ce se poate face.
Urmeaza o etapa in care parintii decid impreuna cu psihologul cum vor continua. Fie vor urma intrevederi in care psihologul va lucra cu copilul, fie parintii vor fi cei care vor veni pentru consiliere, fie ambele. De cele mai multe ori, in dorinta lor de a vedea "rezolvata" problema copilului, parintii neglijeaza suferinta lor sau refuza sa admita ceea ce simt, temerile lor, enervarea, nerabdarea, frustrarea, vinovatia. Aceasta atitudine nu imbunatateste situatia intrucat nici problemele lor nu se rezolva "de la sine". Mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca reactiile lor sunt foarte importante pentru un copil cu astfel de dificultati.
Cum se lucreaza cu copilul?
Depinde foarte mult de varsta copilului, de firea lui, de gravitatea problemei. Unii copii accepta cu bucurie prezenta psihologului, vizitele la el si se straduiesc sa coopereze. Cu altii apar probleme de adaptare la mediu nou din cabinet, copilul avand mereu tendinta de a iesi, de a-si cauta parintii etc.
Cel mai important in faza de inceput a terapiei este modul in care copilul simte si percepe persoana terapeutului. Asta depinde mult si de cum ii este prezentata situatia de catre parintii lui. Psihologul poate fi considerat o "pedeapsa" sau un "ajutor".
Modalitatile concrete de lucru sunt, fireste, stabilite de psiholog in mod diferit de la copil la copil. Exista insa si cateva aspecte comune si anume:
- durata sedintei cu copilul nu depaseste 30 minute, de obicei cu pauze;
- psihologul nu forteaza copilul sa ramana asezat sau sa desfasoare o activitate cu care el nu este de acord;
- psihologul nu pedepseste si nu santajeaza copilul sub nici o forma ("mama te lasa aici daca nu faci cutare lucru");
- activitatile desfasurate cu copilul alterneaza (desenul cu jocul, povestitul, modelajul etc);
- de obicei, intrevederile sunt cat se poate de dese (de cateva ori pe saptamana); in cazul in care acest program nu este posibil, parintii sunt indrumati sa continue cu copilul acasa, incercand sa lucreze ei cu el dupa modelul stabilit de psiholog;
- efectele sau imbunatatirile nu apar imediat, fiind necesar un anumit interval de timp. In aceasta perioada, parte dintre parinti isi pierd rabdarea sau speranta ca ceva se va rezolva vreodata.
De obicei, se lucreaza la cabinet, in acelasi loc, cu care copilul ajunge sa se familiarizeze ca si cu persoana psihologului. Schimbarile dese de persoane si cadru sunt de natura sa inrautateasca situatia. In cazul in care se lucreaza si cu parintii, sedintele copilului si parintilor nu sunt una dupa alta, astfel incat copilul sa trebuiasca sa astepte pana ce parintii lui termina de vorbit cu psihologul. Cel mai bine este insa ca parintii sa lucreze cu un alt terapeut.
Cand se incepe o psihoterapie?
Indicatia de baza este sa se inceapa cat mai devreme, practic imediat dupa ce copilul fost diagnosticat sau parintii si-au dat seama ca "ceva nu este in regula". Uneori acest lucru nu este posibil sau cei din jur spera ca problemele sa dispara cu cresterea copilului. Problemele aparute in gradinita, semnalele de alarma din partea educatoarei sau chiar din partea scolii sunt cele care ii determina pe parinti sa apeleze la ajutor de specialitate.
Cat dureaza o psihoterapie?
Durata este variabila, in functie de varsta, gravitatea problemei, cooperarea copilului si a parintilor, numarul de sedinte pe saptamana etc. In general, o astfel de interventie psihoterapeutica este esalonata pe o perioada de minim cateva luni pana la primele rezultate notabile (inscrierea copilului la gradinita sau scoala, adaptarea la colectiv etc).
de Anca Pietraru, psiholog in cadrul CPAP
Comentariile 51-59 din 59
nu cred ca un psiholog ajuta f mult un copil hiperkinetic,am fost cu baiatul meu dar n am vazut schimbari la el.
Copilul meu facea unele din specificatile de mai sus dar nu la ajutat pshihologul cat atitudine parintilor a scolii . Un asfel de copil daca mai este si abuzat la scoala marginalizat este o catastrofa pentru el cu urmarii grave .Ce l-a ajutat este arterapia acasa cat si la un centru . Protectia copilului nu apara un asfel de copil si nu beneficiaza de protectie. al condamna .Am patit-o si stim ce fac . Totul este sa faca sport activitate si vorba buna cu multe explicatii si chiar repetate.Si eventual sedative naturale .Cu rezultate exceptionale . Asta ia si copilul meu acum de 1 an . alte medicamente au si efecte adverse . Protejatii asfel de copii sunt o valoare si foarte inteligenti chiar mai inteligenti ca altii si multe calitati.
am o prietena care are un baietel cu acesta simptome.am sa-i spun de acest sinrom sunt convinsa ca ea nu stie
De curand am primit un raport detaliat asupra substantelor continute in bauturile gen Coca-Cola, Pepsi etc. Toate contin o substanta care nu numai ca intretine sindromul ADHD, dar il si agraveaza. Asadar, MARE ATENTIE!!!
in zilele noastre copiii sunt tinuti mai mult in casa in fata calculatorului si desenelor animate. daca copilul ar sta mai mult in aer liber si si-ar consuma energia cu diverse sporturi usoare care sa- isolicite atentia nu cred ca-ti mai descrie atatea sindroame. sunt bolile civilizatiei moderne....
eu cred ca asta e o afectiune inventata pentru a se mai vinde niste medicamente
Dragi parinti cu copii cu ADHD, nu disperati. Stiu din proprie experienta ca va este foarte greu, dar trebuie sa va impacati cu soarta si sa fiti ffff calmi, altfel nu ajungeti nicaieri. Nici cu Strattera copilul nu vi se va schimba miraculos. Aceasta deficienta dureaza toata viata, deci copilul trebuie invatat cum sa se adapteze. Ajutor gasiti pe net. In Romania exista foarte putina literatura de specialitate. Dar eu am gasit unele informatii pe siteuri despre copii romanesti. De asemenea cereti psihologului sa va explice metode prin care sa va faceti ascultat de copil. De asemenea trebuie neaparat sa vorbiti cu diriginta si profesorii si sa le explicati ca baiatul se comporta asa pt ca are o afectiune, nu pt ca e prost crescut. In legea invatamantului exista un capitol despre drepturile copiilor. cautati la Planului-cadru de
mi-am permis titlul de parinte.sunt inginer, inspector de stat, si foarte curind termin studiile juridice. In speta de fata, sunt PARINTE, adica am un copil de 13 ani, este elev in clasa a VII-a, si in primavara a fost diagnosticat de Dna Dr.psihiatru Simona Macovei din cadrul Spitalului Dr.Alexandru Obregia, ca suferind de ceea ce se numeste ADHD. a urmat cu STRATERA de 25 cam 2 luni , apoi a trecut la STRATERA de 40 cu care urmeazai acum. Desigur, am inceput sedinte de terapie cu psihologul spitalului, Dna Psih.Viorica Paun, si continuam.Caut prmanent date pe orice cale, si asa am ajuns pe net la acest articol. Parerea mea, .... desigur neavizata, ....foarte putine schimbari in atitudinea copilului, dupa 5 luni de tratament asteptam rezultate mai notabile, efcte vizibile, ori la copil nu se prea simpte diferenta.Sigur, o schimbare in bine se vede, dar foarte putin.Poate ca acest lucru se datoreaza unor deficiente ale noastre, ale familiei, pe care incercam sa le inlaturam; - nu reusim totdeauna sa-l determinam sa ia medicamentul dimineata, asa cum i-a prescris si a insistat Dr.Macovei(am informat-o de acest lucru si in discutiile cu copilul a punctat necesitatea adminitrarii dimineata, pentru a-i sporii atentia la scoala, pentru a mai potolit la scoala). - nu mai este la fel de neascultator ca inainte de inceperea tratamentului, dar mai are iesiri, -are recomandare de ochelari, i-am acg\hizitionat, dar nu-i poarta; - are recomandare de a purta talonete in incaltaminte, foarte greu i-l determinam sa le poarte, uneori nu reusim. - CONSIDER CA O PARTE DIN VINA O ARE SI SOTIA CARE NU REUSESTE de cele mai multe ori sa se faca ascultata, sa se faca respectata,sa se impace cu el asa cum eu ma inteleg cu el.Nu are rabdarea necesara, de multe ori reuseste sa ma stirneasca si pe mine sa am atitudini ostile copilului, numai ca de regula revin si caut o apropiere si intelegere a faptelor, discutind linistit cu el, explicindu-i, obtinind de la el promisiuni, pe care nu le prea respecta, mai ales in ceea ce priveste relatia lui cu MAMA-sa. O alta cuuza ar putea -o constitui, frecventa redusa a sedintelor la psiholog, cam o data sau de 2 ori pe luna; noi locuim in Rosiorii de vede, el invata dimineata, si desii Diriginta cunoaste afectiunea copiluylui, nu are un comportament adecvat, nu STIE sa lucreze cu un astfel de copil. As fi incantat daca: - imi trimiteti sfatul Dvs.tra, la ce sa ma astept in viitorul apropiat, dar mai incolo, la maturizare? - ce trebuie sa mai facem pentru a-l ajuta pe Ionut cat mai eficient? - sa-mi recomandati de unde sa iau informatii, in special de natura psihologica; stiu, este o profesie si nu ma pot substitui MEDIDULUI sau PSIHOLOGULUI< dar daca am unele cunostinte, poate imi va fi mai usor sa lucrez cu Ionut, si s-o determin si pe sotie la altfel de comportament. Nu ma trimiteti s acumpar carti, ca nu mai am bani; o biblioteca, un imprumut de carte.... asa este, anul acesta am LICENTA si eu si sotia, dar nu-mi permit sa neglijez afectiunile copilului. gatlan@easynet.ro sau gatlanalex@afer.ro ce inseamna CPAP ?
Chiar in aceasta perioada, copilul meu se comporta exact cum sint descrise aceste manifestari. Insa el mai si scrisneste din dinti noaptea prin somn.Am vorbit cu psihologul de la gradinita si mi-a spus ca nu e cazul sa ma alarmez, ca nu e nimic grav. Totusi voi merge si la un medic specialist, pentru ca nu pot sa-mi las copilul cu un astfel de comportament.Totusi as fi foarte interesanta sa stiu care sint cauzele acestui comportament pentru ca am inteles ca este o manifestare "la moda", daca pot sa spun asa, in rindul copiilor.
Posteaza comentariu