"Am o durere vie si grea care ma apasa de cand am aflat ca sunt gravida, adica acum doua zile. Am luat hotararea repede, pentru a nu ma razgandi. In spatele acestei sarcini nu e povestea de dragoste care sa ma faca sa vad lucrurile in roz. Imi doresc un copil, dar nu din intamplare, nu pentru ca am baut o bere in plus si cand ne-am trezit in pat nu aveam prezervativul. Sunt rationala, dar asta nu inseamna ca sufar mai putin. Credeam ca atunci cand stii ce vrei e mai usor. Dar nu e...
Nu sunt genul care face avorturi. Nu cred ca exista un gen care face avorturi, dar eu nu am crezut ca lucruri de acest fel se intampla cu adevarat. Adica, cel putin nu mie. Am riscat de multe ori si nu s-a intamplat niciodata. Ajunsesem sa cred ca atunci cand imi voi dori un copil va fi greu sa il am. Sau nu m-am gandit la asta, nu stiu. Cand medicul mi-a spus (un om pe care il vedeam prima oara in viata) m-a atins cu raceala si umorul vulgar cu care m-a trimis undeva jos, in durere si neputinta: “Esti bortoasa, duduie”. M-a tutuit din prima. Poate un om care iti pipaie vaginul are acest drept, sa iti spuna “tu” fara sa iti ceara voie, dar eu, cu picioarele in sus, umilita, vinovata, fara ajutor, simteam nevoia de putina demnitate. Si ma simt si vinovata ca tocmai in astfel de moment m-am gasit sa imi recastig demnitatea.
Medicul m-a chemat azi la spital, pentru ca e de garda si era mai usor. As fi putut merge la o clinica privata, dar am simtit ca nu e momentul sa tin la confortul meu, asteptand o programare care putea dura zile in sir. Timp in care as fi ramas singura cu gandurile mele, cu constiinta mea. Am asteptat vreo doua ore pe holul spitalului, ca avea alte programari si lumea intra si iesea. Pana la urma a venit si m-a luat o asistenta. Se pare ca anestezia locala e mai sanatoasa pentru organism, dar am insistat sa imi faca anestezie totala. M-am gandit ca in acest fel imi va fi mai usor. Din nou m-am gandit la mine si din nou m-am simtit vinovata. Insa, o prietena care facuse un avort cu anestezie locala mi-a spus ca a simtit tot, in afara de durere. Cum ii razuia uterul si cum desprindea fatul. Auzea cum medicul facea comentarii despre ce si cum si la sfarsit i-a si aratat bucatile sangerande adunate cu chiureta. Am citit undeva ca medicii chirurgi au o latura sadica, asa cum o intalnesti si la unii criminali, doar ca la un chirurg ea se dezvolta cu respect social. Si nu vreau sa vad daca medicul meu e unul dintre ei.
Apoi m-am trezit ametita si cu o bucata mare de vata intre picioare. Am reusit in cele din urma sa ajung acasa. De dimineata am vrut sa iau un taxi, dar apoi am preferat sa iau masina. In felul acesta trebuia sa vorbesc cu o persoana mai putin. La intoarcere insa mi-am dat seama ca nu o sa pot conduce. Am chemat o prietena cu care nu am vorbit de vreo 2 ani. E cea de care spuneam cu avortul. A fost singura care am stiut ca va intelege si nu va pune intrebari la care nu am chef sa raspund. E deja seara si am tacut tot drumul. Imi spunea ceva despre faptul ca stie ca sufar, dar o sa fie bine. Nu sufar si ii spun ca nu am nimic, doar sunt obosita.
Maine ma duc la birou. Totul va fi ca inainte. Nu stiu altfel cum sa trec prin asta. Nu am vorbit cu nimeni si nici nu vreau sa o fac. Daca nu spun, poate problema va disparea de la sine, ca si durerea de acum. Nu exista. Nu exista. Nu exista".
Intra pe blogul "Viata, negru pe alb" ca sa descoperi si alte subiecte despre durerea si problemele fiecareia dintre noi, tratate de psihoterapeutul nostru Lena Rusti.
Care sunt consecintele avortului si cum sa ai grija de tine dupa un avort sunt cateva dintre materialele TopSanatate care te pot ajuta la nevoie. Tu ce parere ai despre avort? Asteptam parerile tale pe care le poti posta mai jos in pagina.
© Copyright:
"Azi am facut un avort"
E despre mine. E despre tine. E despre durerea si problemele fiecareia dintre noi. Un subiect care vorbeste pentru fiecare dintre noi, cele care am trecut prin aceasta experienta traumatizanta.
De TopSanatate
Comentariile 51-91 din 91
pacat...fete care acum fac educatie sexuala la scoala, studente eminente, asacultatoare de parinti, culte si poate cu bani....e trist...poate intro zi vor dori sa aiba copii si poate nu o sa poata sa mai ramana insarcinate...poate copiii lor vor avea probleme de sanatate...poate dumnezeu iarta, e adevarat, dar noi ne putem ierta?!...copilul pe care l-am sfasiat si l-am aruncat, ne poate ierta?! pacat...........
cand exista atata libertate in ziua de azi si atatea metode contraceptive...........e un PACAT IMENS SA FACI AVORT.eu nu judec pe nimeni, dar mai devreme sau mai tarziu, toti platim pentru tot ceea ce facem. si si mai crud, poate vor platii copiii nostri..........asta oare nu spune nimic celor care cu atata nonsalanta merg sa faca avort,in loc sa se protejeze!?
asa m-am simtit si eu dupa avort...si acum sunt distrusa nu pot sa imi revin...ma prefac k imi e bine dar nu e asa...sufletelul ala a murit din vina mea si asta e de ajuns sa nu fiu eu
si eu am facut avort zilele trecute. mi`a facut anestezie generala...injectie-vena. am adormit si dupa ce m`am trezit...circa 30 de minute nu mai aveam bebelushul. nu m`am simtit rau zilele astea. de fapt m`am simtit rau in timpul sarcinii. acum pot sa mananc...ceea ce este incredbil...pot bea cafea...pot fuma si am putere sa ma mobilizez.
Am doar 17 ani...si...aveam un prieten... Am ramas insarcinata si mi`am facut un test. A iesit negativ...apoi...dupa o luna mi`am facut altul. Acesta a iesit pozitiv. Am vb cu prietenul meu...pt ca el a fost primul care a stiut si am mers la un medic la un spital local. Acolo mi`a facut control...bebelusul avea 6 saptamani si cateva zile si totul decurgea normal. Am vb cu medicul care m`a consultat si mi`a recomandat niste medicamente intrucat neavand 18 ani nu puteam face avort fara acordul parintilor. Am ramas fara bani pt asa`zisele medicamente care costau peste 100 de euro si am apelat la prietena cea mai buna a mamei mele. Ea a vb cu o doctorita ginecolog si am fost la ea la control. Fiind racita celalalt medic mi`a recomandat niste medicamente foarte tari pt a`mi trece. Doctorita care a consultato si pe mami cand a nascuto pe sora`mea...(acum recent) mi-a recomandat niste medicamente pt bebelush...intrucat acesta avea deja 2 luni si era prea mic. In fine...le`am luat...cm 12 pe zi...fara sa exagerez. Am mers la alt control...mi`a spus ca totul este in ordine si ca imi va face avort prin chiuretaj in urmatoarea saptamana. Prietena mamei mele a plecat cu ai mei in vacanta si a trebuit sa astept. Intre timp...m`am despartit de prietenul meu cel violent..si acesta ma cauta sa ma bata...si ma ameninta ca ii va spune mamei mele. Am vb cu prietena mamei mele si aceasta mi`a spus ca...mama mea STIE!!! nu m`am panicat...prea tare pt ca eram oricum disperata si oricum au aflat multe persoane. Mama mea cand m`a vazut cu prietena ei...a ramas masca...si...cum detine arta disimularii; ea nu mi`a spus nimic in tot acest timp de cand a stiut. Prietena ei a spus ca s`a crizat un pic...dar...i`a trecut destul de repede. In final...am fost cu mama mea si mi`a facut avort. Cred ca o fost cel mai important lucru care l`am facut si in care mama mea a fost alaturi de mine. M`a sustinut si mi`a deschis ochii. Nu m`am simtit rau dupa avort...am vomitat imediat dupa ce m`a trezit ca mi`a facut anestezie generala. Dar...acum au trecut doar 3 zile...si sunt ca si inainte de sarcina... Ma simt bine...mananc foarte mult si foarte bine...beau cafea...si incredibil...pot fuma. In cele 3 luni si timpul sarcinii nu am fost in stare nici macar sa ma ridic din pat sau sa ma spal pe fata. Eram distrusa, nu mancam ...slabisem vreo 3-4 kg si nu aveam chef de nimic...nu aveam nici un scop bine definit. Acum ma simt bine...nu am sangerat mai deloc...insa i`au antibiotice si singurul lucru putin mai deranjant este lichidul galben-maroniu care curge. Nu prea pot sa beau bauturi acidulate...si bineinteles fara alcool...dar in rest totul e ok. Acum...vb mai mult cu mami...ii povestesc mai multe si suntem mult mai apropiate. Nu am fost foarte distrusa...probabil ca nici acum nu constientizez. M`am gandit ca ar trebui sa il pastrez...cand am vazut prima ecografie...si am vazut ghemotocul ala mic...l`am iubit...stiam ca era al meu. Nu sunt foarte afectata...sau cel putin asa vreau sa cred. Ma gandesc ca nu sunt prima care a facut avort...dar...am ucis totusi o fiinta umana. 2 nopti la rand am visat oameni morti...am visato pe mama moarta...si m`am trezit toata transpirata. Aseara am visat...o persoana...practic inexistenta dupa nume...cineva indepartat din partea tatalui meu...cu care nu tin legatura...prenumele era bun...numele de familie nu...si stiam despre cine e vb. Ma gandesc ca...subconstientul actioneaza...intrucat am ajuns sa o visez pe mama moarta (DOAMNE FERESTE!!!) Nu imi vine sa plang decat cand citesc pe forum anumite...marturi. In rest...in viata de zi cu zi...sunt cum eram inainte. Adica...aproape cum eram inainte. Acum nu as mai putea sari in sus de bucurie sau a ma certa cu vecinii si a face galagie. Ceva s`a schimbat si asa o sa ramana. Ma simt vinovata.
te rog, spune-mi si mie unde ai facut avortul prin aspiratie? m-a interesa si pe mine!
Buna seara.azi am facut un avort si credetima mam dus acolo cu o frica de nu mai puteam.aveam impresia ca totul sa sfarsit.fetelor va dau un sfat daca faceti avort faceti din acela cu absortie nu simtit nimic si este mult mai sanatos.pe mine mau adormit cu o mica injesctie in vena si cand mam trezit dupa o jumatate de h nu am avut dureri nu am avut nimic.eram foarte derutata foarte ametita nu stiam de mine dar miam revenit cu o cafea strong.acum nu mai am nimic si ma simt foarte bine.pe mine ma costat 4 milioane.dar a meritat.numi pare rau asta am simtit asta am facut.
Rugaciunea unui copil nenascut Sarut mana, mamicuta mea, Sunt eu, cel din pantecele tau care-ti soptesc la ureche cat sunt de speriat, de trist si de indurerat pentru ca vrei sa ma omori, crezand ca-ti sunt o grea povara... Tu nici nu stii cat e de greu sa nu-ti aud cantecul de leagan, sa nu ma bucur de mangaierile tale, sa nu iti vad chipul, maicuta draga! Cat as vrea sa ma cuibaresc la pieptul tau izvorator de tihna, liniste si dragoste! Ce puternici am putea fi impreuna, cum am invinge toate necazurile si, mai ales, ce frumoasa ar fi viata alaturi de tine! Dar tu vrei sa ma ucizi... As vrea si eu sa ma pot bucura de frumusetea cerului senin, sa alerg pe campul inflorit si sa-ti impletesc mandra cununita. Nu te gandi ca sunt mic si neputincios pentru ca, primindu-ma pe mine in viata ta, mamico, pe Pruncul Hristos il primesti. Mamico, trebuie sa-ti marturisesc ce frica-mi este de lama taioasa a chiuretei care ma va sfasia curand si ma va transforma in bucatele fara viata care vor ajunge la gunoi...! Oare tu nu auzi cum imi bate inimioara si cum tremur de frica? Eu iti aud foarte bine inima de aici, din burtica ta. Mama, as vrea sa ma pot uita in ochii tai si sa te rog sa ai mila de mine, sa-ti zambesc dragalas - cum numai eu stiu - si sa te strang in brate cu manutele mele grasune. Vreau sa-ti dau forta si curaj, incredere si convingerea ca NU omorandu-ma pe mine vei scapa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutati, pentru ca-l vei mania pe Bunul Dumnezeu. Imagineaza-ti ce inseamna pentru mine sa port povara nedreptatii tale, cand ma dai nu numai mortii pamantesti, care e atat de grea si de dureroasa, dar ma lipsesti si de lumina lui Hristos. Acum, in ultimul ceas, ma rog Maicii Domnului sa te lumineze si sa-ti dea putere, intelepciune si un pic de dragoste si mila pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tau, suflet din sufletul tau, copilul tau nevinovat si nenascut. Amin! Despre avorturi - poezie de Părintele Ilie Cleopa Oare mamă să mai fie Aceea ce-şi omoară fiii? Care fiară vreodată Şi-a omorât a sa fată? Nici o fiară, tu să ştii, Nu-şi omoară ai săi fii, Numai mama cea creştină S-a făcut ca o haină. Este mai rea ca o fiară, E de plâns şi de ocară Ca ea îşi omoară fiii Şi este vas al urgiei. A lui Dumnezeu urgie O va munci pe vecie Că pe pruncii ei cei vii Ea i-a dat la căsăpii. Pe la doctori i-a ucis, Cu gheena ea s-a aprins Că nevinovaţii prunci I-a supus la grele munci Spre a fi tăiaţi bucăţi Şi aruncaţi prin găleţi. Vai şi-amar de-acele mame Ce şi-au mâncat a lor carne. Nu carne de dobitoc Care se frige la foc, Ci carne de oameni vii, De nevinovaţi copii. Să ştiţi voi, mame nebune, Că altfel nu vă pot spune, Care-avorturi aţi comis, De două ori aţi ucis. Nevinovaţilor prunci Le-aţi dat îndoite munci; Trupul lor nevinovat În cuţit l-aţi aruncat. Sufletul lor chinuit De lumină l-aţi lipsit, Că botez n-au apucat Şi-n lumină n-au intrat. Iar în ziua de apoi Ei vă vor pârî pe voi, Că de viaţă i-aţi lipsit Şi raiul n-au moştenit. Iar când voi o sa muriţi Iadul o să-l moşteniţi. Plângeţi acum cu amar Ca să scăpaţi de tartar. Cât mai este vreme-acum Mergeţi la duhovnic bun, Cu lacrimi să vă căiţi Şi să vă mărturisiţi, C-aţi ucis pe-ai voştri fii Si i-aţi omorât de vii, Cu moartea cea mai amară Voi i-aţi scos din viaţă afară. Pruncii cei nevinovaţi Stau în beznă aruncaţi, Căci mămica lor haină N-a vrut să le dea lumină. Dumnezeu la început, Pe Eva când a făcut, Cu un nume tăinuit "Viaţă" pe ea a numit. Şi i-a spus copii să nască, Cu-al ei lapte să-i hrănească, În dureri să nască fii, Spre-a fi mamă celor vii. Iar voi, mamelor nebune, Moarte semănaţi în lume, Din a dracilor povaţă Omorâţi şi nu daţi viaţă. Diavolul uşor vă-nşeală Şi vă prinde cu momeală, Căci acela la-nceput Omorâtor s-a făcut. Iară voi lui aţi urmat, Săvârşind mare păcat, Omorând pruncii de vii, Ducându-i la căsăpii. N-aţi fost voi izvor de viată, Ci spre moarte-aţi fost povaţă. N-aţi voit să naşteţi prunci Şi veţi primi grele munci. De aceea voi să ştiţi: Nu puteţi femei să fiţi, Nu sunteţi femei de seamă, De nu vreţi să fiţi şi mamă. Ori păziţi voi fecioria Şi lăsaţi căsătoria, Spre a fi femei alese Şi a Domnului mirese. De nu-ţi place fecioria, Să iubeşti căsătoria, Să duci sarcina de mamă, Să fii femeie de seamă. Să nu te faci roabă plăcerii Şi unealta desfrânării, Ci a naşterii durere Să o primeşti cu plăcere. Că pedeapsă vei avea Şi de iad nu vei scăpa Porunca de n-o păzeşti Şi de naşteri te fereşti. A te mântui doreşti, Durerea să o primeşti. Durerea-ţi aduce ţie Cereasca împărăţie. De-ai ucis băiat sau fată Ce ar fi trăit odată Poate ar fi fost un om vestit Ce pe mulţi ar fi izbăvit. Poate-un împărat sau domn Sau vreun sfânt sau mare om, Care, de s-ar fi rugat, Suflete ar fi salvat, Pe mulţi ar fi mântuit, Chiar din focul cel cumplit, Pe mulţi ar fi ajutat Să aibă sufletul curat, Iar de-ar fi fost el un sfânt Şi om tare la cuvânt, Prin ale sale cuvinte Pe mulţi lumina la minte, Spre-a întoarce la lumină Şi la vesnica odihnă, Şi a le fi spre lămurire Spre veşnica fericire. Mamă, mamă blestemată, Ai gândit tu vreodată, Când îţi ucideai copiii, Că aceştia au să-nvie În ziua cea de apoi, Când vom învia şi noi, Şi-au să-ţi ceară socoteală Pentru moartea lor amară? Pentru că tu i-ai ucis Şi-n întuneric i-ai trimis. Atunci ei te vor mustra Şi-aşa te vor întreba: "Cum ai îndrăznit tu, mamă, Mamă cu inima de-aramă, Ca să ne ucizi pe noi Şi să ne dai la gunoi? N-ai gândit tu oare-atunci Că în iad sunt grele munci Pentru cei rau ucigasi Care ucid copilaşi? N-ai crezut că vede Domnul Tot ceea ce face omul?" Vei da seama ce-ai făcut Şi câţi copii ai crescut. Ai ales numai plăcerea Şi ai ocolit durerea, Dar la judecată atunci O să ai amare munci. Şi pentru a ta plăcere Tu vei merge în durere Şi-a lui Dumnezeu mânie Te va duce la pieire, În iad te vei osândi, Munca o vei dobândi, De nu te vei pocăi Şi nu te vei spovedi. N-AI VRUT SA FI MAMA Ce-am gresit eu, mama,VIATA sa mi-o iei? Ma alungi din tine, de ce nu ma vrei? N-am cum sa ma apar, sa strig... n-am putere. Te iubesc,mamico,cat nu poti tu cere. Unde mi-e mormantul, in care cimitir? N-ai vrut sa gust,mama,al VIETII SFANT POTIR. Iti voi zice "mama"chiar de nu esti mama. Striga-ma pe nume... nu stiu cum ma cheama! Mi-ai pus capat,mama, zilelor de vis, Te iubesc, mamico, chiar de m-ai ucis. Nu-mi cunosti tu chipul ca sa-l pui in rama, Desi mi-ai luat VIATA, tot mi-esti draga, mama. Glasul constiintei l-ai lasat deoparte. Tocmai tu, IUBIRE ma trimiti la moarte!? Tu din necredinta te-ai iubit pe sine, Eu cu atat mai tare te iubeam pe tine. Iar la Judecata cum sa te prezinti? Nu va fi scapare, n-ai sa poti sa minti Ucigasa fapta tu n-o poti ascunde, N-o sa ai cuvinte pentru a raspunde. Sunt atatea mame ce-si doresc copii, Dati-ne o sansa sa ramanem vii. Cin'sa planga, Doamne;noaptea-atator drame Cine sa trezeasca ZECI DE MII DE MAME.
e un pacat dar cand ai 17 ni si tre sa iti faci un viitor nu cred k e chiar asa usor...
este una care cred ca nu se practica LA ANIMALE - decat in laboratoarele de cercetare, diverse. altfel, SI ANIMALELE NOASTRE DE CURTE SUNT MAI RESPECTATE DECAT FEMEIA. sunt lasate sa-si urmeze cursul si rolul matern, natural - nu sunt MUTILATE nici pe moment nici pe viata, f. de priceperea medicilor. barbatii saraci nu se mutileaza asa - nici fizic nici psihic - "din cauze economice", "economice de constiinta", "pt. aparente de morala", "pt. morala economica", "din complexul vinovatiei", "din constiinta de posibilitati, de vina, de societate, de imagine" si alte POR-CA-RII. bine ca macar le mai apara religia - cand - doborate de JUDECATORI si de TOATE ARGUMENTELE DE BUN-SIMT - pot sa mai incerce si ele un: "NU - ca religia..." asta - pe ele - pe femei - bine ca le apara macar religia - de la MUTILARE. cat despre picii pe care urmeaza sa-i cioparteasca barbar - si sa-i arunce-n galeti si apoi cine stie unde, mai bine pastrez reculegere si nu mai zic nimic. imi permit doar o intrebare: i-o fi durand - sau nu - or fi avand si ei strafulgerari de constienta - atunci - cine poate stii?... dar asa, ca metafora - e bine de filmat si servit la masa in loc de mancare - tatalui natural - BESTIEI care nu-si asuma raspunderea: PROPOZITIA: "NICI NU FAC OCHI - SI IATA, COPIII SI INCEP A PLATI PACATELE PARINTILOR". EPILOG femeia care decide DE CAPUL EI SI FARA CONSTRANGERI - un AVORT = in fact - NU EXISTA. fiindca de mici, fetele pornesc cu bagaje EDUCATIONALE diverse. societatea INCA e BARBARA. dar se preface ca nu stie. si asa EDUCATIE au acele femei - rezulta ca sunt doar ZOMBI CE ROSTESC CA ALEG - DAR IN FACT - ELE CULEG O LIPSA DE SANSA - DIN START - a caror vina nu o poarta ele - ci MEDIUL. sa va ia dracu pa toti CINICII si DOBITOCII care considerati in avort o solutie. v-o transmite Ion. ca de la barbat la barbat. ca Marie se pare ca n-are consecventa? in locu ei, cu dintii si ghearele goale, m-as lupta, pt. fiecare idee. sa evoluam o data. sa nu mai fim jungla de dobitoace. lasati argumentele PARACIVILIZATE pt. INAINTE de a arunca asa repede fetele in viata sexuala. pan tot ce vehiculati cu industriile placerii, de parca asta ar fi o ratiune de a fi. pa urma tanara femeie sa trezeste urland in tacere - prinsa in plasa GROSOLANA a josniciei patri (patriarhale). uah, ce subiect. numa cand vad tema im vine sa iau furca si coasa la cine stiu io din cui.
dc am facut un avort,eram in maxim 6 sapt,si a iesit ok,mai pot face copii?
Nimeni nu poate decide in locul nimanui, si fiecare isi cunoaste viata personala, limitele, situatia... nu spun ca ai procedat bine, dar nici nu te condamn (nu am acest drept si nu sunt perfecta ca sa fac acest lucru)... banuiesc in schimb ca iti este foarte greu si o sa iti mai fie... din pacate... nu acum poate peste cativa ani, o sa-mi dai dreptate, daca o sa iti aduci aminte... nu-mi doresc decat ca bunul si milostivul Dumnezeu sa incerce sa ne ierte (si pe mine, pentru ca si eu sunt vinovata)... ca sfat - daca am acest drept, incearca sa fi mai buna, mai milostiva, mai iertatoare, intr-un cuvant... umana. O imbratisare si putere de a merge mai departe... Alina
Stiu ca nu e deloc inucrajator ce iti spun - ruperea acea din adanc nu se va vindeca usor. Si in cazul meu hotararea de a fost cea mai buna. De fapt nici nu am luat-o eu: medicul a decis, eram la mai putin de un an dupa o nastere prin cezariana. Ce mi-as fi dorit - sa il am pe cel de langa mine alaturi. M-au durut cuvintele lui - eu gresisem. Nu a contat daruirea mea totala pentru o clipa in care si el a fost fericit asa cum am fost si eu. Incearca sa ignori cuvintele celor din jur. Alinarea e tot in tine.
Au trecut 15 ani de atunci... durerea e la fel de vie. Eram in clasa a 12-a si parintii nici nu au vrut sa auda de pastrarea sarcinii. Era o fetita (asa mi-a spus doctorul) conceputa din dragoste curata (aveam deja 12 saptamani) noi vroiam sa pastram copilul dar... Acum am 2 baieti si sunt insarcinata din nou. Stiu ca Dumnezeu in marea lui bunatate m-a iertat, problema este ca eu nu am reusit sa ma iert... Nu fi dezamagita, ai vazut cate fete au avut aceeasi problema pentru ca se intampla, gresim. Important este sa ai grija pe mai departe, sa te protejezi. In privinta pacatului... daca regreti sincer din toata inima ta, Dumnezeu te iarta! Unii oameni te acuza dar Dumnezeu te iarta!!!!
Sunt total impotriva avorturilor, si cred sincer ca putea creste acest copil chiar daca nu a venit intr-o relatie stabila. Sunt mame care-si cresc singure copii, mame divortate fara barbati, de ce sa nu invatam de la ele? E ce credem ca un copil este o povara?
Heeei, ce e cu atat inversunare?? Cine suntem noi sa judecam deciziile altora? Fiecare om are dreptul sa aleaga in viata ceea ce crede el de cuviinta ca e bine pentru el, nici eu personal nu sunt de acord cu avortul in sine, dar nici cu ideea de a dicta si judeca pe cineva pentru actiunile lui, femeia aceasta a venit si si-a spus oful in fata noastra, niste necunoscuti si noi aruncam cu piatra, ar trebuii ca fiecare sa ne vedem "barna" din ochii nostrii, scuzati-ma dar inca exista sechele grave lasate in constiinta noastra de comunisti, cel mai bine ne pricepem sa aruncam cu pietre, sa judecam si sa comentam. Faptul ca femeia s-a simtit umilita in fata acelui doctor este foarte normal, nu asta ar trebuii sa faca un medic, el este acolo pentru a-si face meseria, aceea de medic si nu de judecator, dar asta se intampla foarte frecvent in spitalele noastre si oamenii se resemneaza si inghit astfel de atitudini, are poporul roman o vorba, cred ca cea mai mare tampenie izvorata din "intelepcciunea" neaosa, zice asa "capul plecat sabia nu taie" adica in traducere libera, fi toata viata un sclav, pupa papucii altuia, fi o molusca fara opinie doar ca sa "ramai cu capul pe umeri". Nu cred ca am auzit porcarie mai mare in lumea asta. Deci, concluzia este ca nu trebuie noi sa zdrobim un om care este deja doborat la pamant, femeia asta isi va purta povara intreaga viata, si poate va da socoteala la judecata de apoi, mila lui Dumnezeu este mare si doar EL poate sa NE judece!
Nu cred ca este cineva in masura sa judece aceste fapte! Argumentul dvs. se vrea de sorginte crestina, dar de fapt va departati definitiv prin faptul ca va permiteti sa condamnati! Poate ca ar fi bine sa mai reflectati inainte... Cu cele mai alese ganduri!
Nu gasesc nicio scuza acestor femei. Cand ai langa tine o femeie care se lupta de ani de zile sa ramana insarcinata si altele dau bani sa-i arunce te apuca nebunia. Vad ca multe incercati sa-i aduceti "alinare" dar nu o va avea niciodata! Sau... poate cat de curand o va gasi. Pacat de acel suflet! Poate ca o va urmari toata viata aceasta crima!
Stimata doamna! Am citit articolul dvs si m-a impresionat! De fapt m-a zguduit! Am incercat, pentru o clipa, sa ma pun in situatia dvs. Nu stiu daca am reusit, dar sigur nu m-am simtit bine! Cred ca este o stare groaznica. Nu va condamn! Va compatimesc si ma gandesc cum v-as putea ajuta. Sigur voi spune o rugaciune pentru dvs si pentru toate persoanele care se afla sau au trait situatii similare. Nu pot sa va condamn! De altfel nu v-ar ajuta cu nimic condamnarea mea, ci din contra! Sunt sigura ca puteti obtine iertarea lui Dumnezeu daca o doriti cu adevarat. Cred ca de multe ori recurgem la anumite gesturi, atitudini etc fara a judeca lucrurile pana la capat. Probabil ceva v-a determinat sa ajungeti la acest gest fara a-l analiza in totalitate. Nu condamn persoana, dar calific avortul ca fiind un act criminal impotriva Creatorului. Ati rupt legatura vitala cu El, dar o puteti reface! Va sunt suficiente mustrarile de constiinta, nu va mai critic si eu. Trebuie sa stiti doar ca Dumnezeu ne iarta daca noi cerem aceasta iertare. Imi doresc sa simtiti aceasta stare de om iertat si impacat cu Tatal sau. Mult curaj! Si un gand de rugaciune pentru dvs si pentru toate femeile care traiesc aceste momente cruciale!
Ce sa va mai ierte Dumnezeu? Eu una nu va pot intelege si nici nu o sa ma chinui s-o fac. Mie personal, mi-e absolut scarba de astfel de femei. Darmite sa o mai si aud pe una care mai si zice ca nu sufera, si se simte excelent in afara faptului ca este obosita. O astfel de femeie nici nu merita sa te mai uiti la ea. Mai stiu eu pe una care a facut nu stiu cate avorturi, iar cand a vrut sa faca un copil cu barbatu-sau a facut un copil handicapat, pe care la 7-8 ani cat are acum o duce in brate, si o sterge pe la gura ca pe bebelusi. Inteleg pe una careia i-ar spune medicul ca viata ii este in pericol, sau ca copilul ar n-ar avea sanse de supravietuire, dar si asa, daca Dumnezeu iti da asa o pleasca, stie El de ce o face. Si eu la randul meu am doi copii, dar eu una nu as putea sa fac ce o facut cea care s-a mai si simtit vezi tu Doamne jignita de respectivul medic. Eu, in locul lui, ii spuneam sa se duca unde-o sti si sa-si vada de copil, daca l-o facut, ca eu una ii dadeam o chiureta peste cap, nu-l scoteam cu chiureta pe bietul copil, care nu are nicio vina. Ma opresc aici, ca m-am enervat destul, si in starea in care sunt acum, as scrie mult si bine. RUSINE! RUSINE! RUSINE!!!!!!! lucrul pe care l-ai facut fato, te va urmari toata viata!! PS. Am uitat sa-ti mai zic ceva, fato. Nu un medic sau orice ar fi respectiva persoana, nu are voie sa te ia la per tu fara sa-ti ceara voie. Insa medicul ala vazandu-te si fara verigheta, (si banuiesc ca te-a si intrebat, ca asa se cam face in mai toate cazurile, daca esti casatorita), si vazandu-te si gravida, si-a cam dat seama la cat e ceasul cu tine, si stiind cam ce fel de femei ii trec pragul pentru a face avort, nu i-a trebuit mult sa te catalogheze si pe tine la fel, si sa te bage in aceeasi oala cu toate "zdrentele", vorba lui Becali, chiar daca nu faci parte din aceeasi categorie. Ce sa-i faci, asta-i viata. Vorba aia: ce-si face omul cu mana lui se cheama lucru manual. Cat despre mine, nici un fel de sentiment de compasiune nu ma incearca pentru tine, din contra... Cat despre Dumnezeu, nu cred ca El iarta astfel de fenomene ca tine, care omoara un suflet fara vina...
Te inteleg perfect, pentru ca si eu am trecut prin asa ceva in luna august 2008. Mi-a fost foarte greu, m-am simtit foarte vinovata, dar ma rog la Dumnezeu sa ma ierte, si sa nu ma pedepseasca pe mine sau pe familia mea. Cu anestezie generala cred ca e mai bine, mai usor de suportat, parca nu ma simt asa vinovata (deoarece n-am auzit nimic, nici un comentariu, nici o ustensila ...). Oricum m-am simtit foarte rau ca trebuie sa fac chiuretaj, pentru ca eu am ramas acum 18 ani si acum 17 ani insarcinata, in urma unui tratament de sterilitate. Sper sa putem trece peste aceasta trauma, si sa ne ierte Dumnezeu.
Sigur, sa faci un avort, implica toate starile si toate sentimentele pe care le-am citit mai sus. Au fos atat de bine redate, incat m-am regasit in fiecare cuvant, in fiecare stare... Nu imediat, dupa o saptamana, cel mult nu vei mai simti la fel vinovatia si durerea, pentru ca ele exista, insa te vei obisnui si-ti vei spune mereu si mereu, ca a fost cea mai buna alegere! Am dubii uneori, dar merg inainte, pentru ca am decis candva asa...
In fond cine suntem noi sa decidem daca e timpul sa avem un copil? Mai mereu suntem prea tinere sau prea batrane, prea comode sau prea stresate, poate nu avem cu ce sa-l intretinem etc... Ajungem mai mereu sa "planificam" o viata noua atunci cand este prea tarziu si nu mai avem prea mult timp sa-i oferim singurul lucru de care are nevoie sa creasca: dragostea noastra. Nu condamn pe nimeni pt. alegerea facuta - trebuie insa sa invete sa traiasca cu ea. Eu am ales sa-mi privesc in ochi copilul si sa-i multumesc ca m-a ales pe mine ca mamica. Da, este un mic astfel "accident" care mi-a schimbat in bine viata: sunt o mama singura si nu vreau sa imi imaginez o secunda daca as fi ascultat sfaturile binevoitoare care ma incurajau sa nu imi complic existenta. Tot ce am spus mai sus nu reprezinta un repros o incurajare. Ce pot sa iti spun e ca trebuie sa inveti sa fii tu insati si vei trece peste clipele grele iar cand va fi momentul sa ai un copil fii pregatita sa-l iubesti mai mult decat pe tine insati.
Eu nu pot intelege aceasta "crima oribila". Imi pare rau, dar asta este! Am ramas insarcinata in anul 3 de facultate, nu eram casatorita cu prietenul (care acum imi este sot) dar nici macar o secunda nu am gandit sa omor aceasta minune de copil care acum are 6 ani. Ma uit la el si ma gandesc ce as fi pierdut!!! Chiar daca nu m-as fi casatorit cu el tot as fi pastrat copilul. Daca am gresit si am ramas insarcinata era vina mea nu a puiului de om, a acelei fiinte ce lua viata in pantecele mele. AVORTUL este cel mai mare pacat, o crima oribila a unei femei. Atate femei nu pot avea copii si ar da orice sa aibe si... altele ii omoara!!! Pacat! Mare pacat! Nu sunt pocaita sau mai stiu eu ce, dar nu pot accepta asta! De aproape 6 ani iau contraceptive pt ca nu-mi mai doresc momentan un copil si avort nu as face pentru nimic in lume. Poate ma veti judeca pentru aceste vorbe dure... dar... asta simt eu.
Eu am facut la varsta de 16 ani unul.. banuiesc ca iti dai seama cum era povestea mea... m-am indragostit el a fost un dobitoc, a profitat de inocenta mea si s-a intamplat... Regret enorm ca am avut incredere in el si ca s-a ajuns acolo... la un avort, la uciderea unui suflet nevinovat. El nu m-a ajutat cu nimic... nici macar cu o vorba, un sprijin... a aparut peste 2 saptamnai si m-a intrebat: "A... apropo ce-ai facut cu...??" imaginati-va cum m-am simtit eu. Ii multumeesc din suflet mamei mele si Lui Dumnezeu ca au fost alaturi de mine, in momentele acelea pe care nu am sa le uit niciodata... simteam pur si simplu cum rupe ceva din mine... cu toata anestezia si cu toata gingasia doctoritei (pentru ca s-a purtat super), dar totusi am un sfat pentru fetele din ziua de azi... Nu va mai lasati pacalite, lasatii sa astepte... daca intr-adevar va iubesc o sa fie langa voi indiferent de orice... ca se intampla acum sau peste 1 an... iar cand se intampla Protejati-vaaa!!! Pentru ca intotdeauna poate sa apara un suflet... un suflet nevinovat. Aveti grija de voi, e cel mai important lucru, noi ramanem cu amintirea suferintei unui avort, a durerii provocate: Lupta pentru infrangerea amintirilor este foarte grea, de multe ori nu reusim sa o invingem niciodata. Exista varii motive pentru care o facem. Suntem prea tinere, nu avem posibilitati, suntem singure dar indiferent de orice singure trebuie sa trecem prin astfel de cazuri pentru ca sunt prea putini barbati carora CHIAR LE PASA!! Inca o data AVETI GRIJA DE VOI... si inainte de toate ganditi-va la voi, la sanatatea voastra, iar mai apoi la ei, si la dorintele lor..;)
Si eu am trecut prin asta, am plans, am stat cu ochii in gol zile intregi si ma gandeam cum mi s-a intamplat mie asa ceva... Nu mi-a trecut nici acum dupa 9 ani... cred ca o sa am acest gol in suflet toata viata. Am un nod in gat cand ma gandesc si imi vine sa plang. Dar a fost poate cea mai buna solutie, eram un copil eu insami, doar 17 ani, si am crezut in el cand imi spunea "stai linistita ca nu se intampla nimic, am eu grija sa nu ramai insarcinata...". Si totusi s-a intamplat...
Ma regasesc in postul tau. Este cumplit, de neconceput. Si au am facut la fel, imi interiorizam toata suferinta, desi as fi vrut sa tip, sa urlu... acum, dupa 3 ani imi aduc din cand in cand aminte si parca nu eram eu acolo. Am parut foarte lucida, am luat decizia rapid, am fost rece, mai putin imediat dupa ce am iesit din operatie. Le vedeam pe celelalte femei ametite, vomand, si am incercat sa ma ridic, sa fug naibii de acolo. M-a podidit un plans isteric, nu-mi venea sa cred ca mi s-a intamplat mie asa ceva... prietenul meu era steril, dar de fapt nu era. Un joc tampit al sortii. Multa sanatate! E bine acum sa-ti fie prietenii aproape, nu din mila ci din prietenie, nu sa vb cu ei despre asta ci sa treci peste calvar mai usor.
da asa e ai facut o greseala... din cauza bauturii nu ai fost atenta... si iar sa tii un copil care a fost doar o seara... nu cred ca-i ceva placut dar totusi era un copil nevinovat... nu te judec... ca nici eu nu stiu cum as reactiona in locu tau. E bine sa aveti mai mare grija fetelor... pe unde va duceti si ce faceti..
Desi merg pe principiul "who am I to judge?", imi este greu sa nu imi spun parerea. "Am o durere vie si grea care ma apasa de cand am aflat ca sunt gravida".... E ciudat, imi doresc sa nu stii cum e sa simti o durere vie si grea cand aflii ca NU esti gravida... Din nou, nu vreau sa judec, dar fetelor, reveniti-va... in era tehnologiei si informatiei, accidente de genul asta nu-si au locul, nici dupa 10 beri...
In familia mea, toate femeile pe care le-am cunoscut au facut avorturi. Voluntar, pentru ca nu vroiau copiii sau pentru ca nu au putut tine sarcina. Mama mea a facut vreo 10. Am 30 de ani si sunt foarte recunoscatoare ca nu am facut niciodata asta. Cred ca iti lasa o rana atat de dureroasa in suflet... cum numai cele care au trecut prin asa ceva pot intelege. Imi pare rau pentru toate femeile care au facut avort. Pentru ca nu era timpul potrivit pentru un copil, pentru ca un el anume nu vroia copilul, pentru ca nu exista o relatie, pentru ca... pentru ca... Ideea este ca durerea trebuie traita, nu ascunsa. Pana la urma, bebelusul care nu s-a nascut este primul tau copil, iar acest loc este al lui pentru totdeauna.
Eu am facut avort... acum 9 ani... inca ma mai doare sufletul. Acum cateva zile - o saptamana, o prietena de-a mea a aflat ca e insarcinata - mama ei nu stie, stiu am eu si prietenul ei. Am luat-o acasa la mine, i-am povestit prin ce am trecut si prin ce trec eu si azi, i-am povestit cat de grea e si partea fizica a avortului... tot. Azi am fost cu ea la cabinetul ginecologic. Multumesc lui D-zeu pentru doctorul care a consultat-o! I-a aratat ecografia, i-a spus ca cea mai mare victorie pentru el e sa o vada tinand copilul ... A plecat acasa cu beblusul la locul lui - in burtica! Am senzatia ca i-am dat o a doua sansa copilului pe care l-am avortat eu... si mi se umplu ochii de lacrimi! Mai ales ca m-a rugat (deja) sa fiu nasa copilului... Imi pare rau, nu mai pot sa scriu.
Eu cred ca avortul e uciderea unui om. Un copil nenascut e deja o persoana. Uciderea unui copil, de exemplu, de 2 ani e un omor, de ce in cazul unui fat ar fi altfel? Stiu ca multe femei imi vor reprosa, spunand ca e greu sa cresti un copil mai ales conceput la intamplare. Dar daca femeia si barbatul nu au fost atenti si a parut copilul ei trebuie sa fie responsabili pentru acest copil. In orcie caz Dumnezeu, asa cum e aratat in Biblie, considera aceasta un omor. In trecut persoanele care paleau din intamplare o femeie gravida si femeia nastea copil mort, erau considerate ca ucigasi si erau omorat cu pietre.
buna ziua...trist subiect.am trecut si eu prin asemenea experiente.cand in sfarsit m-am hotarat sa am un bebe a durat ceva pana cand am reusit sa raman insarcinata...adica acum.peste o saptamana fac prima ecografie si ma rog sa fie bine totul.am tot timpul in gand momentele cand am decis sa fac avort.poate am platit destul si o sa imi tin copilul in brate cu ajutorul lui Dumnezeu.ce sa spun...uneori avortul e o solutie dureroasa dar din pacate necesara.
dureros... mii de regrete
Iti inteleg suferinta. Nu-ti va trece niciodata, nu te va mangaia nimic si nimeni niciodata. Imi vine sa plang cand vad bebelusii in bratele mamelor lor, gandindu-ma ca as fi putut sa imi tin si eu bebelusul in brate. Imi vine sa plang cand vad mamicile cu copilasii lor venind la Sfanta Impartasanie...cu lumanarile aprinse...cand vad mamici cu burtica... Au trecut 15 ani de cand am facut primul avort. Culmea e ca l-am facut si pe al doilea. Dupa primul avort am urlat pur si simplu privind luna, noaptea, cand eram singura si nu ma vedea nimeni... crezand ca voi da toata durerea afara, o durere care nu era fizica. Nu stia decat sora mea si prietenul meu de atunci. La cel de al doilea, dupa vreo 7 ani de la primul, nu am stiu decat eu...am urlat tacut in mine. Acum, nu am nici un copil. Si au trecut 15 ani de atunci. Dumnezeu mi-a daruit, dar am aruncat aceste daruri, le-am ucis. Trebuie sa platesc intr-un fel sau altul. Sfatul meu pentru cele care raman insarcinate...e doar unul: NU FACETI AVORT!!! stiu ca se gasesc multe scuze: "sunt prea tanara" sau "nu sunt pregatita", "trebuie sa termin facultatea", "am o cariera".."vreau sa ma distrez"...dar toate astea trec asa de repede si te trezesti la un moment dat ca esti singura; mergi acasa si nu te asteapta nimeni, nu ai pe cine sa astepti...ganditi-va bine inainte de a ucide viata dinauntrul vostru!"chestia" aia pe care vrei sa o dai afara, are manute, picioruse, inimioara si are doar cativa centimetri...dar mai ales ...are SUFLET; sfatul unui Parinte: "fa copilul, si apoi il omori si asa ii dai posibilitatea sa se mantuiasca; altfel sufletul lui e undeva intre doua lumi...nicaieri".
E greu sa citesti despre lucrurile de genul asta..sau mai bine zis e usor sa le ignori si sa spui ca tie nu are cum sa ti se intample..si daca ti se intampla dai mai intai vina pe cel de langa tine si nu te gandesti ca si tu ai o parte din vina...infine..fiecare gandeste si simte ce vrea...dar...ma rog la Dumnezeu sa nu fiu pusa in situatia de a alege intre viata care as putea sa o am singura fara copil..si o viata plina da resposnabilitati, lipsuri, si griji ..adica o viata cu un copil..un copil al meu.Nu sunt genul de femeie care e de acord cu avortul, dar nici nu le judec pe cele care fac lucrul acesta..decizia apartine fiecaruia..dar si vina care o sa o poarte toata viata ...E greu ...dar..cand ai o situatie care nu iti permite sa ai grja de un copil te gandesti..de ce sa il aduci pe lume si sa duca lipsa de multe lucruri ca tine...A avea un copil e un lucru MINUNAT doar daca ti-l doresti.Imi pare rau pentru femeile care trec prin lucru acesta,te marchiaza pe viata, si nici un copil nu o sa poata inlocui pe cel avortat,noi, celelalte..care nu au trecup prin lucrul asta..putem doar sa speram si sa facem tot ce ne sta in putere sa evitam sa trecem prin aceeasi sufeinta, durere,vina..etc. O zi buna va doresc in continuare , si sper ca nu v-am plictisit:)!
Mult curaj iti doresc din toata inima.Asa ne este sortit noua femeilor sa luam cateodata hotarari grele ptr viitorul nostru.Hotarari care vrand nevrand ne vor urmari toata viata.Sa nu crezi ca totul se va opri aici.....Pe langa sentimentul major de cainta or sa urmeze si alte lucruri....Eu ,la ceva timp ,am visat un baietel....Sa fie oare subconstientul care lucreaza in permanenta....Cred ca da...Multa sanatate!
daca femeile ar ramane cu picioare pe pamant in momentul in care au luat-o putin pe ulei sau li s-a pus pata pe unul asa ceva ar fi greu de intapinat. ar fi mult mai putine cazuri insa ce sa facem daca uneori si noi, cele care ne batem cu pumnul in piept ca suntem mai rationale si responsabile decat barbatii ne lasam duse de val!!!!pacat de ingerasii aia care sfarsesc de mana doctorului si vai de cele care ii ajuta, oare noapte cum mai dorm??
Sa stii ca eu sunt alaturi de tine si alegerea bineinteles a fost in totalitate a ta. Nu te voi judeca ca ai facut asa ceva, pentru ca daca nu ai fii facut ai fii aparut cu un alt articol despre... imposibilitatea de crestere a copilului. Eu stiu ce se simte atunci deoarece am fost cu o prietena. Am fost un simplu "spectator", da' durerea este la fel de mare. Vrea sa-ti zic ca, poate pare amuzant, da' nici nu-mi mai venea sa fac dragoste cu cineva. Nush' daca era teama sau niste sentimente combinate. O sa vezi ca incet, incet, aceste sentimente contrarii pe care la simti acum vor disparea, da' durerea in suflet si amintirea vor ramane pe veci... :( Te pup si multa sanatate!
Iti inteleg durerea. Am fost pusa intr-o astfel de situatie in care nu exista nici un argument ca sa ma determine sa fac o alta alegere. Mai bine zis nici macar nu a fost hotararea mea ci a medicului - nu aveam inca un an de la o nastere dupa cezariana. Dar si asa , ruperea aceea din adanc , chiar fara durere , a lasat o cicatrice in suflet. As fi avut nevoie de cuvinte de alint, de la cel de langa mine, cuvinte care nu au venit… In fond cu ce gresisem ? Ma abandonasem total lui , il facusem fericit, fusesem fericita… Unde era greseala mea si de ce nu era si greseala lui ?
Nu stiu cum te cheama, daca as sti, ti-as spune "draga .....X" Sincer, nu stiu de ce suferi, pentru demnitate sau pentru pierderea sarcinii? Oricum, numai tu vei putea trece peste asta, si o vei face, cu siguranta. Probabil, in mintea ta se zbat ganduri si conceptii diferite, trebuie sa fi un om obiectiv ca sa poti intelege o persoana aflata in situatia ta (de fapt, nici nu trebuie sa te intereseze daca esti inteleasa sau nu). Am inteles ca , conduci, asta inseamna ca esti o persoana majora, cu atat mai bine, caci, durerile traite la maturitate nu lasa urme atat de adanci ca cele traite in copilarie. Draga mea X: 1. daca as fi o femeie care vrea cu ardoare un copil si nu reuseste sa il aiba, probabil as spune ca viata e nedreapta ca ti-a dat tie ceva ce nu iti doreai. 2. daca as fi habotnica, te-as invinovati ca ai pacatuit ca ai facut avort, 3. dar eu, sunt o persoana obiectiva, care isi doreste un copil (si nu l-am putut avea - am pierdut sarcina) si in plus, sunt si credincioasa, si .... nu pot sa iti spun decat sa fii curajoasa, puternica, si sa mergi mai departe cu capul sus! Nu are nimeni dreptul sa arunce cu piatra caci toti avem pacate si toti gresim intr-un fel sau altul. Multi dintre noi gresim mult mai grav decat ai facut-o tu. Tu, de fapt, nici macar nu ai avut intentia de a comite vre-o greaseala, din pacate, o clipa de uitare, te-a adus pe drumul asta. Deci, capul sus! Te imbratisez, cu drag. Simi
Posteaza comentariu