Principiile homeopatiei - principiul similaritatii

In domeniul medicinei s-au facut si se vor mai face numeroase descoperiri, dar metodele de tratament existente se pot grupa in doar doua mari categorii, dupa cum sunt bazate pe principiul contrariilor sau, respectiv, principiul similaritatii. Primul a stat la baza a aproape intregii practici medicale din antichitate pana in prezent, tratamentul constand in combaterea simptomelor prin diverse mijloace - de exemplu, antitermice pentru febra, antiemetice pentru varsaturi, colecistokinetice pentru staza biliara, antibiotice pentru infectii etc.

Principiul similaritatii este si el cunoscut din antichitate. Este mentionat in medicina veche indiana (in lucrarea "Charaka-Samhita") si de catre Hipocrat, parintele medicinei, in lucrarea sa "Despre vechea medicina". Adeptii lui Hipocrat au respins insa ideea administrarii unor remedii "magice", conform teoriei signaturilor, bazata pe asemanari morfologice, de culoare, consistenta etc. intre organul bolnav si substanta folosita.

Principiul asemanarilor a fost preluat in aceasta forma de medicina spagirica, intre sec. XIV-XVII, in care alchimia este aplicata sistematic in terapie. Astfel, alchimia admitea ca unirea in anumite proportii a unor principii fundamentale - sulful, mercurul si sarea - determina viata, boala si moartea.

Ele pot fi influentate de medicamente dinamice adecvate, care pot fi recunoscute prin "signaturi", asemanari intre organul bolnav si planta sau mineralul folosit, din care se extrage esenta cu rol curativ prin procedee alchimice - de exemplu, cicatricele se pot trata cu scoarta unor copaci, bolile de rinichi cu plante ale caror frunze sunt reniforme, icterul si bolile de ficat cu plante cu flori sau seva galbena etc.

Preotul-medic Athanasius Kircher (1602-1680), cu un secol inaintea lui Hahnemann, sustinea ca fiecare otrava este propriul ei antidot daca este folosita in doze foarte mici. Administrarea dilutiilor din agentul patogen reprezinta insa o abordare izopatica si nu una homeopatica.

Desi principiul similaritatii a fost cunoscut inaintea sa, este meritul lui Hahnemann ca l-a revalorizat si ca a construit, pe aceasta baza, o metoda coerenta de tratament. Experimentul facut in anul 1970 cu scoarta arborelui de Cinchona l-a convins ca o substanta capabila sa produca anumite simptome la un om sanatos poate eradica simptomele similare ale unui om bolnav, acesta fiind tocmai principiul similaritatii.

In lucrarea "Organon", el spune ca "experimentele veritabile - singurul ghid infailibil in arta vindecarii - ne invata, prin toate testele conduse constiincios, ca medicamentul care a produs la un corp uman sanatos cel mai mare numar de simptome similare celor ale bolii, este singurul care o va vindeca."

Pentru confirmarea acestui principiu, Hahnemann aduce numeroase dovezi din literatura medicala a timpului referitoare la vindecari aparente sau reale observate de medici pe parcursul evolutiei naturale a bolilor (acest lucru fiind posibil datorita mijloacelor terapeutice foarte modeste in acel timp, bolile urmandu-si de cele mai multe ori cursul lor natural).

El vorbeste, astfel, de boli similare si disimilare, din punct de vedere al simptomelor prin care se manifesta (indiferent de clasificarea lor din punct de vedere medical) si despre modul in care ele se influenteaza si coexista sau nu in acelasi organism.

Despre bolile disimilare el spune ca "cea mai puternica o suspenda pe cea mai slaba - doar daca nu se complica una cu cealalta, cum rar se intampla in afectiunile acute - dar niciodata nu se vindeca una pe cealalta." De ce este important acest lucru? Pentru ca, in general, efectul unui tratament alopatic este asemanator unei boli naturale disimilare - nu face decat sa remita temporar simptomele, dar nu vindeca boala cu adevarat. Si, daca in natura nu se intampla acest lucru, de ce sa-l facem noi, folosind medicamente alopate, conform principiului contrariilor?

Alta este situatia in cazul bolilor similare. In "Organon", Hahnemann spune ca "doua boli, diferite in natura lor, dar foarte asemanatoare in manifestarile si efectele lor, respectiv suferinte si simptome, intotdeauna si in mod inevitabil se anihileaza una pe cealalta de indata ce ele se intalnesc in organism. Nu este greu de inteles de ce cea mai puternica o distruge pe cea mai slaba: are o actiune similara si, fiind predominanta, ea ocupa exact acele parti ale organismului pana atunci afectate de cea slaba, care, din moment ce nu mai poate actiona, dispare...".

In sprijinul acestei afirmatii, el aduce mai multe exemple de vindecari homeopatice naturale, multe dintre ele la bolnavii de variola care supravietuisera acestei boli, dar care, cu aceasta ocazie, se vindecasera si de alte afectiuni eliminate de variola prin similaritate: "... o persoana oarba de 2 ani dupa supresia unei eruptii a scalpului si-a recapatat complet vederea dupa variola... Tumefierea testiculelor, chiar foarte severa, este un simptom comun al variolei; de aceea ea a putut, prin similaritate, sa vindece o tumefactie mare si dureroasa a testicolului stang cauzata de un traumatism..." etc.

Efectul remediului homeopatic ar fi acela ca induce "o boala artificiala", foarte asemanatoare celei naturale pe care o are pacientul (dar putin mai puternica) si pe care astfel o elimina. Avand o durata limitata in timp, aceasta "boala artificiala" dispare de la sine si, o data cu ea, si cea naturala. Astfel se explica de ce uneori dupa remediul homeopatic pacientul poate experimenta o crestere temporara in intensitate a simptomelor (desi acest lucru nu este obligatoriu si poate fi evitat prin folosirea unor potente adecvate).

Rezultatul experimentelor facute de Hahnemann si al observatiilor multor medici referitor la evolutia naturala a bolilor, este ca exista doua principale terapii: "... prima, bazata in orice privinta, pe observarea exacta a naturii, pe experimente precise si experienta autentica - metoda homeopata, niciodata folosita pe scara larga inaintea mea, si a doua, care nu indeplineste aceste conditii, metoda alopata...".

Sigur ca multi medici din zilele noastre ar combate cele spuse de Hahnemann, dar sa nu uitam, pe de o parte, starea precara a medicinei la inceputul sec. XIX, fata de care homeopatia a fost un mare pas inainte si, pe de alta parte, rezultatele bune pe care homeopatii le obtin in multe situatii, ghidandu-se dupa invataturile lui Hahnemann de acum aproape 200 ani!

De la teorie la practica...

O categorie de situatii acute neplacute cu care ne putem confrunta oricand si oriunde sunt arsurile. Sigur ca asistenta medicala este obligatorie, mai ales in cazul unor arsuri grave, intinse, care pot pune chiar viata in pericol. Dar remediile homeopatice pot fi de folos pana ajungem la medic si chiar si dupa aceea, in procesul vindecarii.

Este foarte important ca zona arsa sa nu se infecteze. Se spala bine si se acopera cu un bandaj steril umezit intr-o solutie formata din zece parti apa (distilata sau fiarta si racita, daca avem la indemana) si o parte tinctura de Calendula sau Urtica (eventual, impreuna); gura oparita dupa ingestia de lichide fierbinti se clateste frecvent cu aceeasi solutie.

Calendula are efect antiseptic, initiaza si sustine procesul de vindecare a tegumentelor, amelioreaza durerile si este util mai ales pentru arsuri superficiale. Se poate administra in potente joase, 5/6/7 CH, la 1-2-3 ore, in functie de intensitatea simptomelor, timp de 1-2 zile. Dupa aceea, cateva potente mai mari, la sfatul medicului homeopat, sustin acest proces.

Urtica urens este remediul de electie pentru arsurile "obisnuite, casnice" (gradul 1/2, in care tegumentele nu sunt distruse foarte profund), mai ales dupa apa fiarta cu senzatie de arsura, prurit intens si tumefiere locala accentuata. Administrarea locala sub forma de tinctura este augmentata de folosirea remediului ca atare, in potente mici repetate. Daca simptomele (de exemplu, durerea) sunt foarte intense, potentele inalte au efect mai rapid si de durata, dar nu este indicat sa repetati prea mult o potenta inalta fara sa va sfatuiti cu medicul dumneavoastra homeopat.

Cantharis are o actiune agresiva asupra tesuturilor si ca atare este util in arsuri mai grave (gradul 2/3). Administrat imediat, in potente inalte, remediul poate preveni aparitia veziculelor; daca acestea s-au format deja sau tegumentele sunt distruse in profunzime, remediul sustine procesul de vindecare si atenueaza durerile. Cantharis este remediul de electie pentru arsurile cu dureri foarte mari si aparitia rapida a veziculelor.

Kali muriaticum (ca si Cantharis) previne formarea veziculelor. Administrat in potente mici, decimale (dizolvat in apa) amelioreaza dramatic durerile din arsura.

Causticum este un alt remediu util in arsurile profunde, atat pentru starea acuta, cat si pentru efectele neplacute (fizice sau emotionale) care persista mult timp dupa ce arsura s-a vindecat.

Arsurile provocate de soare pot fi ameliorate de Urtica urens, Cantharis, Sol sau de alte remedii, daca sunt si alte simptome asociate (dureri de cap, greata, ameteli, etc).

Arsurile provocate de radiatii pot beneficia, de la caz la caz, de Phosphorus, Radium bromatum, Sol, X ray.