Anorexie şi bulimie - Ce inseamna perceptie dismorfica?
Dismorfic inseamna ca te vezi altfel decat esti. Morfos e forma si dis - este in neregula, complicat, dificil, altfel decat e normal. in general, tulburarile dismorfice presupun o preocupare excesiva pentru propriile aparente, consumarea unui timp excesiv pentru acest lucru, un continuu distress psihologic si o inrautatire a relatiilor sociale, ocupationale sau alte arii de functionare. Acea persoana se vede altfel decat o vad ceilalti si sufera un stress uneori insuportabil, dat de faptul ca nu se poate accepta asa cum se percepe.Anorexicele, de exemplu, isi percep foarte diferit propriul corp, ca fiind mai gras, mai deformat decat in realitate. In cazul in care o anorexica este pusa sa se deseneze pe o coala de hartie, de obicei imaginea schitata arata cu totul altfel fata de cum arata respectiva persoana in realitate.
De obicei, in psihoterapie, trebuie sa se accentueze, sa se mearga pe acceptare de sine, pe o constientizare a propriului corp.
De ce se ajunge la aceste tulburari dismorfice?
Aici se poate incepe foarte bine cu dimensiunea culturala care este foarte importanta. Exista anumite rigori date de cultura, care duc la anumite valori. Oamenii iau masuri in functie de aceste valori care sunt normale, dar exista o anumita limita peste care unele persoane trec si nu constientizeaza faptul ca depasesc masura. Acest lucru se intampla mai ales la varsta adolescentei sau a preadolescentei cand fetele incep sa-si constientizeze propria feminitate si vor sa fie placute. In astfel de momente critice, ele nu mai vad limita si atunci linia de baza este "cu cat mai mult, cu atat mai bine", mult in sensul de cu cat mai exagerat (mai slaba), cu atat ma simt mai frumoasa.
Poate o persoana anorexica/bulimica sa-si rezolve problema cu ajutorul psihologului?
Daca anorexicul constientizeaza ca este anorexic si vrea sa se vindece de aceasta problema, poate sa o fac, dar cu mult efort, numai prin psihoterapie. Dar foarte putine persoane sunt in stare sa recunoasca faptul ca au o problema. Mai degraba bulimicii vin la psihoterapie si intr-adevar dau rezultate foarte bune. Bulimicul oricum realizeaza ca are problema, pentru ca nu se poate stapani sa nu manance. Bulimicul mananca mult, dicolo de senzatia de satietate si apare sentimentul de vinovatie, se autoculpabilizeaza si face ceva ca sa-si rezolve sentimentul de vinovatie. Ce anume face? Vomita, face exercitii fizice "in nestire" si alte lucruri, intr-o maniera la fel de compulsiva. Bulimicul mai degraba constientizeaza ca are o problema, pe cand anorexicul se poate simti bine la 30 de kg la 1.70. Problema poate sa apara in momentele in care nu se mai poate ridica din pat sau este fortat de catre familie sa vina la medic.Ce sfaturi le puteti oferi celor care se confrunta cu aceasta problema?
Este foarte importanta cultura familiala si atat atitudinea parintilor, cat si a copilului. Unei adolescente slabe, sub limita normala, i se poate spune "vai ce draguta, ce finuta esti" si astfel i se poate intari simptomul. Copilul se obisnuieste sa fie in centrul atentiei atat timp cat i se spun aceste lucruri, insistandu-se pe ideea de fragilitate. Acest tip de probleme pornesc de la cultura familiala si apoi de la anturaj - cercul de la scoala. Cultura de grup este un factor pe care nu-l poti controla.Bulimia si anorexia sunt de multe ori asociate cu probleme psihologice ce tin de control. Dorinta de a-ti controla corpul dincolo de limite, mai ales in contextul in care exista o presiune exterioara puternica sau un mediu familiar foarte sever, din care bolnavul simte ca nu poate sa evadeze.
Foarte important este ca orice persoana sa-si stabileasca o identitate proprie si sa nu se lase influentata excesiv de mult de cei din jur. Daca nu stii cum esti, daca te ghidezi numai in functie de ceilalti este normal sa ajungi la astfel de dezechilibre alimentare.
De obicei cazurile acestea se rezolva cu psihoterapie. E ca un cerc vicios. Conteaza foarte mult daca persoana cu probleme - anorexicul/bulimicul - are pe cineva aproape care o iubeste. Iubirea este extrordinara si da un echilibru problemelor. Foarte important pentru bulimic este sa-si constientizeze simptomele: sa vada care sunt orele la care mananca, care sunt cantitatile pe care le mananca, sa constientizeze ce mananca si de cate ori vomita; sa vada unde si cum poate interveni singur; sa o ia treptat si, cel mai semnificativ lucru este sa nu mai vomite.
Cat de departe se poate ajunge in cazul anorexiei si in cazul bulimiei?
Anorexicul, este clar, poate sa moara. In primul rand corpul este distrus. Un anorexic care nu constientizeaza la timpul potrivit cu ce se confrunta, poate avea probleme foarte mari - poate sa faca infarct, tot ce inseamna grav, de la organele interne pana la sistemul osos este compromis si se reface foarte greu.In cazul bulimiei, cam 70% isi revin, iar aproximativ 10% raman mereu cu intreaga gama de simptome.
In general, organismul se dezechilibreaza puternic si foarte greu isi revine. Sau nu isi mai revine niciodata. Carente majore de substante vitale duc la un ritm accentuat de dezechilibru si la aparitia unor alte boli.
Care este diferenta intre o persoana care vrea sa slabeasca si un anorexic adevarat?
Anorexicul in primul rand trebuie sa aiba indicele corporal foarte scazut. Aceasta diferenta dintre un anorexic si o persoana care vrea sa slabeasca depinde foarte mult de perceptia fiecaruia: sunt oameni slabi care se rasfata si cred ca ar trebui sa slabeasca, dar anorexicii cred realmente ca sunt grasi, disgratiosi si celorlalti li se face sila cand se uita la grasimile lor, desi ei sunt piele si os.Un alt simptom este ritualul mancarii la anorexici. Faptul ca taie mancarea in foarte multe bucatele, si au sentimentul ca mananca mult sau foarte mult la masa; sentimentul ca pierd foarte mult timp cu mesele dar, de fapt, in realitate lucrurile sunt cu totul altele.Psihologic insa, mancarea este pentru ei o preocupare continua.
Un alt simptom, care este si la bulimici poate sa fie efortul excesiv depus pentru a elimina kilogramele nedorite. Anorexicele, convinse ca sunt grase si disgratioase, se imbraca cu haine largi, care sa le acopere corpul si chiar daca abia se tin pe picioare, din dorinta de a mai consuma calorii ies si alearga, au un program activ de exercitii fizice. Anorexicele adevarate, de obicei, au mult de lucrat pe partea de psihoterapie. Odata externate din spital, daca vor cu adevarat sa-si depaseasca problema trebuie sa ajunga in mod obligatoriu pe la un cabinet de consiliere psihologica. Este de lucru foarte mult, intens, pentru ca se lucreaza pe scopurile lor si pe modul lor de a exista in lume. La bulimie la fel. Este posibil sa fie nevoie de minim 20-40 de sedinte pentru a-si da seama ca se poate ajuta de unul singur sau pot fi niste probleme ascunse.
Exista si bulimii create pentru ca asa e la moda. Am intalnit o persoana care era bulimica pentru ca prietena ei era bulimica si ei i se parea foarte chic sa fie astfel. Anorexia, bulimia tin de factorii culturali. La unele adolescente acesta problema reprezinta modul lor de a exista in familie.
Ce ar trebui sa stie parintii? Cum pot sa fie evitate aceste probleme?
In orice familie ar trebui sa fie important ritualul mesei la care sa se adune si sa vorbeasca. Acum, tot mai multi adolescenti mananca pe o tavita in fata calculatorului. Este o responsanbilitate a familiei in plan alimentar: cererea parerii copilului in privinta hranei, ce-i place si ce nu-i place. Ideea de baza este sa fi vazut, sa ai locul tau in familie, inclusiv la masa. Daca mancam intr-un colt 15 minute nu castigam mai mult decat daca ne-am aseza la masa si am manca impreuna cu restul familiei.Apo, evitarea conflictelor familiale si a impunerii unui control total asupra copilului. Asculatati-l si acceptati ca este o persoana care exista si are dreptul la o parere personala. Veti fi uimiti sa vedeti cat de multe aveti de invatat de la copiii vostri.
Comentariile 51-100 din 178
Am 18 si de cand eram foarte mica am avut o repulsie pentru persoanele grase. Am facut de la 5 ani sport si am avut mese regulate si cu un continut caloric scazut inca de din copilarie. La un moment dat din cauza unui tratament am luat in jur de 5 kilograme, tatal meu imi spunea neincetat ca sunt grasa, si de atunci am tot incercat sa slabesc. Astazi am realizat ca sunt anorexica. Am 1,60 si 41 kg, dar acum ma simt bine in pielea mea, continui sa fac sport in mod obsesiv, dimineata beau cafea si mananc un sandwich, ca gustare beau un iaurt, la pranz mananc supa, apoi fructe, dar iau si anorexigene. Stiu ca este o prostie din partea mea si as vrea ca toate tinerele sa realizeze ca este o prostie.
Ce sa zic ...e chiar fff bun textul si explicit ....numai k eu imi doresc foarte mult sa slabesc si nu vreau sa dau in asa ceva ..dak stie cineva ceva ff eficient ...pls...
e tare textul.....eu am 1.50m si 33 de kg si ma simt f slaba(adica sunt f slaba).....si mamanc la ore fixe si tot nu ma ingras :-( asta inseamna ca sufar de vreo boala?
ce pot spune moda aia e vinovata daca nu poti sa ai ai parametrii 90 60 90 adis distrugi mincind o salata pe zi,fleacuri
Cand ma supar, slabesc brusc si nu un kg, intr-o saptamana am salbit 4 kg, ciudat, dar chiar m-am suparat, m-am desp de prieten si am pus mult suflet, acum vreau sa ma ingras si nu mai pot. Iau vitamine si sper sa ma ajute.
MA INGRAS RPD DAR SLABESC LA FEL DE REPEDE DOAR DACA NU MANNANC CATEVA ZILE LA RAND DOAR FIRMITURI SHI DUPAIA VARS... MAI ALES ACUM IN TIMPU VERII PENTRU A PURTA HAINE LA MODA TREBUIE SA FII PERFECTA (FARA SUNCI ATARNATE DE CORP)
SI EU AM FOST ANOREXICA DAR SI BULIMICA timp de 2 saptamani si dupa ia mi-a trecut fiinda intr-adevar slabisem mult sar imi era foame shi partea rea la ore se auzea niste zgomote din stomacul meu... dar m-am reingrasat din noi shi cred ca m-apuc din nou sa fiu anorexica.
Of... este foarte aiurea, se pare ca tipa de aici nu a putut face diferenta intre bulemie si aneorexie. Iubita, poate suferi de anorexie dat fiind faptul ca ai 41 de kg... bulemia este invers: mananci intruna..
Sunt bulimica de 1 an jumate am 41 kg la 1.71m. Va rog din suflet fetelor sa nu va apucati de bulimie pt ca e o boala oribila.
parerea mea.....e k sunt anorexik:
Sfatul meu este sa te duci la medic, faptul ca ai slabit atat de mult poate implica unele probleme de sanatate. Tu ar trebui sa te gandesti daca in ultimul timp ai fost stresata, sau trecut prin clipe grele deoarece si acestea forteaza scaderea in greutate. In caz contrar, adica ai avut o viata linistita si ai mancat corespunzator ar trebui sa de duci la medic... nu vreau sa te sperii tocmai din aceasta cauza nu iti voi spune de ce afectiune ai putea suferii. Multa sanatate.
E foarte greu sa suferi de asa ceva. De maine promit ca incerc sa nu mai vomit. Bineinteles nu o sa mai mananc ca o vaca apoi fuga la baie. Am incercat cu fructe si legume si a tinut, si nu numai. Orice mancare cu putine calori te tine departe de wc. Incercati si voi odata cu mine? Haideti, poate reusim
Buna sunt madalina si am 16 ani eu nu sunt nici bulimica nici anorexica dar slabesc foarte mult si vreau sa ma ingras dar nu pot... exista vreun tratament ceva??? Am 1.17 si 50 kg... acum cateva luni aveam 60 kg si aratam foarte bine acuma insa... nici nu vreau sa am privesc in oglinda pentru ca imi vad oasele... ajutati-ma macar cu un sfat!
Chiar daca suntem grase nu trebuie sa te infometezi.
Ficare femeie trebuie sa se simta bine in pielea ei.
Buna Diana, o persoana care are numai 1.60 si 53 kg iti spune ca arati foarte bine chiar daca nu te vede. Este foarte bine ca esti atenta la ceea ce mananci, in sensul sa mananci sanatos pentru o viata mai buna. Insa, trebuie sa manaci ceva... ideea este ca la kilogramele tale cred ca nu manaci mai nimik. Eu de exemplu, am 2 mese sigure pe zi (dimineata, si fie la pranz, fie seara), consistente, ma simt foarte bine, atragatoare si toate cele. Deci, toate chestia este sa te impaci cu tine insati si sa iti impui sa te vezi frumoasa.
Am 1,75 si 53kg insa nu pot sa zik k imi place cum arat in ultimul timp am devenit din ce in ce ami atenta la ce mananc aproape osedata... am uitat sa mentionez k am doar 15 ani, mamei ii e frica sa nu devin anorexica... nu prea stiu ce sa fac...
Sm 18 ani sunt bulimica de 1 an. Am 1,71 inaltime si 43 de kg. Incerc sa renunt dar nu pot. Fetelor va rog din suflet sa nu va ganditi la a va apuca de vomat pt ca bulimia e o boala oribila.
Si anahi a avut anorexie. Cum naiba ma s ajungi s faci kestia asta?!
Eu am 16 ani 1.74 si 71 de kg, nu mai suport m-am saturat sa rada toti ca sunt grasa si nici nu ma simt bine in pielea mea vreau sa slabesc cu orice pret si la fel ca fata dinainte nu ma intereseaza consecintele vreau sa fiu slaba:((((
Eu am 18 ani 1,57 si 80 de kg... de cateva zile fac la fel... vomit si mananc foarte putin... am un scop precis pe care o sa-l ating chiar daca o sa vomit toata viata mea cele cateva firimituri pe care le mananc! Sper sa slabesc, repede... nu ma intereseaza niciun fel de consecinta... m-am saturat ca cei ce-mi vad fata sa-mi spuna ca sunt superba... iar cei ce ma vad intreaga sa intoarca capul razand! Am multe de spus si nimeni nu ma asculta pt ca sunt grasa... o sa fiu... frumosa... si inca repede!
Am 1,62 si 56 de kg... nu-mi place cum arat... am impresia ca toata lumea se uita ciudat la mine... as vrea sa mai slabesc cateva kg, dar imi este greu... am incercat tot felul de diete, dar fara niciun rezultat:(... ce pot sa fac?
Acum 3 luni am avut 68 de kg iar aqm am 54. Am 1,67 si as spune k arat bine dar tot nu sunt multumita de corpul meu. Eu am slabit din cauza anorexiei iar acum de bulemie. Si acum sunt obsedata sa slabesc, nu-mi place qm arat, ma vad foarte grasa. Vreau sa scap de obiceiul asta prost, am nevoie de un sfat! Nu ma simt bine deloc, ma simt tot timpul foarte slabita, lesinata. Ce pot sa fac!
Cred ca boala e un cerc vicios de unde greu mai iesi... e o 'CURA' de slabire care nu necesita eforturi... dar cel mai grav este ca e o boala psihica la mine cel putin izvorata din dorinta de perfectiune... desi mereu am fost apreciata din punct de vedere fizic am vrut mereu mai mult si nu am stiut cand sa ma opresc... e greu... mai ales in momentul in care ti-ai facut o obisnuinta, un mod de biata din aceasta boala... acum m-am lasat si sincer sper sa ma tina caci daca voi pica din nou va fi din ce in ce mai greu sa o iau de la capat... am invatat ca mancarea e necesara pentru a trai dar nu e nevoie sa mancam intr-una caci suntem oameni si trebuie sa avem puterea de a ne controla.
Am 52 de kg si 1,68 inaltime lumea imi spune ca sunt cam slaba si intr-adevar ma simt rau, adica mananc si am senzatia ca nu am mancat nimic si ma ia cu lesin de al ce este?
Buna ziua! Sunt Corina si am 23 ani, 47 kg si 1,65 inaltime. As dori sa stiu daca greutatea mea este cat de cat normala pentru inaltime si varsta pe care o am. Uneori am senzatia ca sunt prea slaba iar alteori ca arat chiar bine. Si cum as putea sa am o pofta de mancare mai ridicata pentru ca in general mananc ca sa traiesc, nu pentru ca mi-ar placea. As vrea sa pot manca orice. Cred ca asta tine si de autosugestie. Va rog sa-mi dati un sfat! Multumesc!
Buna. Sunt Bianca si am 16 ani. Intotdeauna parintii imi spun ca sa mananc mai putin, sa fac mai mult sport, sa nu mai stau in casa ca ma ingras din ce in ce mai mult. Pentru a le face pe plac am inceput sa nu mai mananc nimic, sa fac sport pana nu ma mai tin puterile, dar am o problema. Imi e frica sa ies pe strada si nu stiu dece. Imi e frica sa nu ma vada celelalte persoane. Intotdeauna imi pun intrebarea cum ar fi sa fi slab si sunt obsedata de acest lucru. Nu trece zi sa nu ma gandesc la aceasta problema. Imunitatea corpului meu a scazut foarte mult. Intotdeauna ma masor sa vad daca am mai slabit sau m-am mai ingrasat. Cand unii prieteni imi spun ca am mai slabit din contra eu cred ca m-am mai ingrasat si devin din nou complexata de acest lucru. Acum sunt mai stresata ca niciodata si ma gandesc ca o sa fac si imposibilul sa slabesc. Acum sunt de parere ca mai bine 40 de kg decat 70 de kg la 1,70m. Inaite gandeam altfel dar acest lucru legat de greutatea mea m-a facut sa imi schimb radical parerea. Dati-mi un sfat. Ce pot face? Ce am de fapt? De ce nu pot sa fiu un om normal si sunt mereu complexata de idei ciudate?
Am 1.64 si 60 kg si am ajuns sa-mi fie frica sa mananc ca nu cumva sa ma ingras si mai mult. Stiu ca am 5 kg in plus si nu stiu ce sa mai fac ca sa nu ma ingras mai rau. Recunosc sunt obsedata!!! Am ajuns ca sa regret fiecare inghititura pe care o iau..
Sunt obsedata de a slabi. Am anorexie?
La inceput am fost bulimica, iar de un an se pare ca as fi anorexica. Ce ma ajuta este un psihoterapeut foarte bun - nu spun ca m-am vindecat dar macar am speranta ca as putea ajunge la o normalitate. Am gasit pe net o adresa de mail la care se ofera suport persoanelor ca mine, sau ca noi: tbalimentare@cdppsi.ro!
E ciudat sa vezi persoane asa. Eu sunt speriana de asa ceva, deoarece in ultima vreme mi s-au dereglat mesele enorm, si stomacul s-a stramtat, tot timpul ma vad grasa, si vreau sa dau cat mai mult jos, dar intr-un mod mai sanatos... dar ce e mai rau, sunt foarte stresata din alte motive, nu greutatea, si asta ma face sa pierd pofta de mancare.
Desi ma simt ca naiba pentru ceea ce fac e totusi asa placut sa vezi cum, nemancand 4 zile sau vomitand singurul fruct mancat in decurs de cateva zile, reusesti sa slabesti... mai am putin si ajung acolo...:)))))
Eu am anorexie de ceva timp. Nu pot sa depasesc asta oricat as incerca. Este greu... dar deja eu nu mai am pofte. Am facut si gastrita din cauza ca mancam pe stomacul gol cate un gref. Acum umblu prin spitale... si fac ecografi. Oricat as incerca, daca mananc mai mult sau iau un cubulet de ciocolata ma simt vinovata. As vrea sa pot depasii situatia asta, dar imi este greu, si vointa mea nu mai merge de aici. Sunt in clasa a 8-a, si am sa iau un examen. Toata lumea, inclusiv parintii, doctorii si prietenii imi spun ca voi rata si voi claca in apropierea examenelor. Imi este frica... dar cu toate astea, mai vreau sa slabesc inca. Desi am slabit 7 kg intr-o luna.
Tot ce scrie mai sus e adevarat... eu o simt pe propria mea piele... si mie imi e greu... acum imi dau seama ca mai am putin si voi suferi si eu de bulemie... daca cineva vrea si poate sa ma ajute yd meu de messenger e: eu_21_1991... sper sa ma ajutai pentru ca o iau razna.
Sunt intr-adevar probleme care exista, dar pentru ca cei care trec prin asa ceva nu constientizeaza, se intampla tragedii, fara ca nimeni sa mai poate face ceva. As vrea sa adaug ca, in cazul anorexicilor aflati intr-un stadiu avansat, inspre ultimele faze ale bolii, acestia slabesc atat de mult incat nu mai pot sta in picioare, isi pierd vederea si auzul, le cade parul si dintii. Exista cazuri reale care sa ateste aceste lucruri. Iar in cazul bulimicilor, se distruge intreg aparatul digestiv, cu stomac, esofag, laringe etc. plus faptul ca organismul poate ajunge chiar si pana la 15-18 kg greutate (in functie de inaltime). Toate acestea, netratate, duc spre o moarte lenta, dar sigura. Fetelor viata si sanatatea sunt pe primul plan! Toate suntem frumoase, nimeni nu e perfect si totusi uitati-va in jur, lumea va iubeste exact cum sunteti, pentru ca de fapt sunteti bine. Fiti realiste, ganditi voi insiva, nu revistele pentru voi!
Articolul mi se pare foarte bun si parerile si mai de folos. Eu am 17 ani, sufar de bulimie si as vrea sa scap pentru ca asa nu mai pot sa traiesc... fiecare zi, fiecare saptamana e absolut la fel... lupta cu mancarea. Singura am incercat si nu pot sa ies din situatia asta... daca imi poate recomanda cineva un psiholog i-as fi foarte recunoscatoare.
Am cateva kilograme in plus si acestea ma fac sa ma jenez si sa ma ascund de lume caci intr-adevar vreau si eu sa arat bine dar nu gasesc o metoda reusita.
Buna, am 20 ani, 1.59 si greutatea variaza intre 47-49 kg. Inainte aveam 54-59 kg, acum vreo 3 ani am fost bulimica si slabisem la 45 kg dar dupa ce au aflat parintii m-au obligat sa mananc si ma ingrasasem iarasi. Acum ca nu mai are cine ma controla am revenit la vechile obiceiuri si dupa aproape fiecare masa vomit chiar si cand sunt la servici. In oglinda ma vad foarte grasa cu burta si plina de grasime dar cei din jurul meu imi spun ca arat super bine si sotul si soacra si parintii toata lumea dar eu cred ca ma mint toti. De la un timp am ameteli dar nu pot spune nimanui si mai rau e ca acum vrem sa concepem un bebe si nu reusim, sa fie asta cauza?
Buna sunt Denisa am 17 ani si cred ca sunt anorexica deoarece am un prieten si cred ca din cauza lui am slabit vizibil inainte sa il cunosc aveam 50 de kg dar acum cred ca am 38 datorita problemelor, lipsei poftei de mancare si a stresului. Am ajuns in stadiul acesta nu am pofta de mancare, am cearcane nu mai sta o haina pe mine, vreau sa imi revin si nu stiu cum. Va rog dati-mi un sfat sunt complexata din cauza aceasta!
Buna...sunt Carmen, am 18 ani si zilele acestea am aflat ca ma confrunt cu anorexie...am avut 53 kg/1,65 si trebuie sa recunoastem ca eram plinuta la inaltimea mea...fara sa-mi dau seama complexul m-ia determinat lipsa poftei de mancare si in 3 luni jumate am ajuns la 42 kg...pur si simplu slabesc de la o zi la alta insa si din puteri ba chiar am probleme cu stomacul, dureri foarte mari de stomac. De o saptamana am ajuns sa lesin si bineinteles nu pot sa recunosc ca din vina lipsei de mancare...nu mai simt nevoia sa mananc iar daca parintii ma obliga imediat am stari de voma... acum fac o injectie cu ceva vitamine si inca ceva intravenos...dar inca pofta de mancare nu mi-a revenit...Am scris ca si sfat pentru toate fetele...o sa ajunga sa le para rau si sa nu poata accepta ideea. Eu am ajuns subiect de barfe in tot liceul. Nu doar ca am slabit din greutate dar la fata sunt palida si sub ochi vanata...imi e groaza in ce mod am ajuns...bafta tuturor. Este super articolul si pe intelesul nostru.
acum imi dau seama ca si eu trec prin ceva asemanator..si se pare ca sunt plinutza si uneori mancam f mult iar apoi ma simteam vinovata si mergeam si vomitam..de ceva timp(2-3 sapt)am mai facut cred ca 1-2 ori si sunt dispusa sa renunt definit la asta..pt ca ,chiar nu vrea sa sfarsesc f rau..chiar sa mor.
doresc sa va cer parerea sau cumva raspunsul titlului. in urma cu 3 ani am tecut printr-o depresie si daca stau sa ma gandesc bine inca am starea aceea de depresie cu toate acestea am inceput sa mananc tot mai putin sa zic o masa aproximativ pe zi si totusi mancand si aceasta masa ma simt cumva vinovata ca am mancat , incep sa am ganduri cum ca m-am ingrasat ma afecteaza psihic dar si fizic(stomacul,stari de voma).in ultima perioada nu mai am pofta sa mananc din cauza gandurilor ,sunt mai tot timpul trista ,de multe ori urasc lumea si nu vreau sa mai am de-aface cu ea niciodata caut cumva o metoda de a nu mai manca ,de a uita de toate si de toti chiar si de ganduri , stres , nervozitate ,agitatie chiar si de starile emotionale ma gandeam sa iau diazepam ca sa dorm cateva zile ,intotdeauna am fost o persoana care nu a cerut ajutorul ,tot timpul ma consum in mine ,fug chiar si de prietenii mei. Eu par o persoana normala dar stiu ca exista lucruri care nu sunt normale . As vrea sa scap de situatie aceasta as dori sa ma sfatuiti cum. adresa de e-mail este www.costyhope@yahoo.com .
la 18 ani aveam 1,74 si 90 kg...in decurs de 3 luni am mancat doar 400 g morcovi fierti si 200 g varza ...cantarite pana la ultimul gram....am ajuns la 54de kg....treptat am dat in bulimie.toti banii de buzunar ii dadeam si ii dau pe alimente...le ascund pe unde pot pana cand le pot manca.vomit zilnic de cel putin doua ori.E infiorator...Ma sperie oamenii,ma sperie viata,ma sperie viitorul,faptul ca trebuie sa socializez...nu dau doi bani pe mine.Ma percep ca un om nevaloros,desi la facultate sunt printre primii.Nu ma simt in stare sa fac fata la anumite situatii.Ma refugiez in trecut si nu mai am nici un pic de vlaga in mine.Desi am 21 de ani,nu ies niciodata in oras pt c imi este greu sa ma deplasez,ma ametesc multimile.Nu mai gasesc placere in nici o actiune.Totul imi pare fad si neatragator.Bulimia cred ca este o metafora a fadului,a lipsei speranta si a dezgustului fata de oameni si lume.Intotdeauna am fugit de oameni pt c imi pareau falsi si superficiali.Si acum ii vad la fel.Din bulimie nu ai cum sa iesi nepatat.Un bulimic chiar daca renunta la obiceiul de a voma,gandul lui va sta mereu la mancare,la cantar.E ca un perpetuum mobile.Simt nevoia sa gasesc pe cineva ca mine,cineva care se inneace in aceeiasi mocirla,care stie acea senzatie de golire a sufletului si de pierzanie cand iti bagi degetele pe gat.E greu sa nu ai pe inca unul ca tine cu care sa poti vorbi.Degeaba iti marturisesti chinul unor oameni care nu au probleme cu alimentatia...nu vor intelege si te vor cataloga nebun si lipsit de ambitie.Numai un bulimic poate ajuta alt bulimic...discutand,varsandu`si oful unul altuia,impulsionandu`se reciproc.Dar rusinea ne impiedica sa marturisim,si sansele sa mai dai de alt bulimic scad practic la zero. As dori sa fiu dependenta de cocaina,de hasis...de orice altceva pentru ca pur si simplu nu mai suport sa privesc si sa respir intr-un closet.
Baietelul meu are aproape 12 ani si imi spune zilnic cum ca este "gras".La inaltimea de 1,56 m are doar 40 kg.NU a fost niciodata gras, s-a nascut cu o greutate normala de 3,1 Kg. De aprox. 6 luni refuza sa manance suficient, serveste doar 2 mese pe zi, dimineata nu mananca deloc chiar daca merge la scoala (este clasa a V a ).La insistentele noastre de a manca macar normal, el ne raspunde de fiecare data cum ca nu mai vrea sa sufere ca atunci cand .. "a avut impresia ca este gras".Dupa cum spune el ,"impresia" este cea vinovata de starea lui actuala.Pentru noi parintii este mult mai grav... ne uitam la el pe zi ce trece si vedem ca slabeste.Am fost la medicul pediatru si ne-a spus, asa cum si noi am presupus, ca este anorexie.Ne-a indrumat sa consultam un specialist psiholog.La noi in Braila nu am auzit de un specialist bun pentru copii.Ce ne sfatuiti? Si mai ales vrem sa va intrebam daca ati mai intalnit astfel de cazuri la copiii de aceeasi varsta? Multumim.
am o prietena anorexica.ea nu stie asta,dar este superslaba.mananca ft putin,si dupa ce mananca spune k a mankt prea mult.de knd am aflat k are si amenoree de cateva luni atunci miam dat seama k ceva nu e in regula.toate ii spunem sa manance si tot timpul ii spunem k nu e in regula,de curand sia facut analize si are anemie microcitara,ma mira k doctora ink nu a pomenit nimic de anorexie.eu zic k e un subiect pe kr multi il evita pt k nu exista un tratament exact..totul e in mintea ei..iar sa fim seriosi ea no sa se duca la psiholog.va rog sami dati idei despre cum as putea sa o ajut,in afara de a vbi cu parintii ei,e inutil.mentionez k cu cat ii spun sa mai manance,sa se mai ingrase un pic,..cu atat se incapataneaza si spune k mananca exact cat ii trebuie.va rog..un sfat
de un timp am inceput sa vomit dupa ce mananc.chiar daca prietenii imi spun k arat bine..de fiecare data cand ma uit in oglinda mi se pare ca sunt foarte urata si grasa..
nu s anorexik dar ceilalti ma dispretuiesc k s mai slaba k ei eu s opersoana normala dar barfele lor imi fac rau
am 1,70m shi 30kg!Cu asta cred ca am spus totul.E clar....sunt anorexica.Ma confrunt cu o problema foarte grava...in ultima vreme m-am ambitionat sa mananc mai mult dar daca se intampla sa depasesc limita pe care mi-o impun ma simt foarte rau atat fizic cat shi psihic.Nu stiu cum sa depasesc situatia asta...nu mai suport ca toata lumea sa ma priveasca ciudat.Fara modestie pot sa spun ca sunt si am fost o persoana draguta dar din dorinta de a fi perfecta am ajuns in acest stadiu.Nu stiu ce as putea face...oare ar fi o solutie sa urmez sfatul familiei si sa ma duc la medic?:(sincer nu cred ca ma mai poate ajuta cineva:((((
nu am fost niciodata grasa sant obsedata de faptul ca sant slaba ca nu pot manca saant foarte nervoasa si singuratica nu mai vreau sa fiu asa dar nu ma pot controla oare ce pot face sa devin o persoana normala?
eu cred ca sunt pe cale sa devin ...
Posteaza comentariu