Ce e mai problematic e că, hai, la noi ca la noi, că doar știm că suntem cu minim 50 de ani în urmă în multe domenii, însă astfel de ecouri mai există și prin țări cu mai multă apă caldă.
Iar despre cuvintele la care mă refer se poate spune că există în orice țară, nu cred că face vreuna excepție.
Mai precis, e vorba de cuvintele "regret că am făcut un copil".
Sunt șase cuvinte pe care nicio femeie nu are voie, nu să le exprime, nici măcar să le gândească!
Dacă îndrăznește să le gândească, vor apărea mustrările de conștiință, vorbind de mame normale la cap desigur.
Dacă le exprimă, va fi privită de ceilalți de parcă tocmai i-a amenințat cu o bombă. Pentru că nu, nu ai voie să ai astfel de gânduri. Ironia în toată situația asta e că, exact ceilalți sunt motivele pentru care poți ajunge să ai astfel de gânduri "necurate".
Chiar dacă ne-am mai dat jos din copac, chiar dacă am progresat și privim dintr-un alt unghi femeia, rolul ei, la bază, în conștiința comună a oricărei societăți va rămâne aceeași: întâi femeie, apoi neapărat mamă.
Sigur, acum există și înțelegere. Nu mai ești privită la fel de tranșant dacă spui că vrei să aștepți până când devii stabilă financiar, lumea îți acordă această derogare. Însă derogarea are un termen de expirare. Ajungi să simți și să auzi presiunea celorlalți, care la fiecare nouă revedere îți aruncă un "Și?... Tu când...?" cu subînțeles și un zâmbet galeș.
Te faci că nu înțelegi, că plouă, că încă nu e timpul. Dar tu știi bine că întrebările vor reveni ca un bumerang și data viitoare.
Pentru ființele mai slabe, această presiune e suficientă încât să le facă să creadă că poate totuși asta ar trebui să își dorească, chiar dacă nu își doresc asta. "O să vezi, când vine n-o să mai poți de dragul lui."
Și așa e pentru că biologic suntem construiți să ne iubim progeniturile. Altfel, rasa umană n-ar fi ajuns poate în 2018.
Însă ce te faci când anii trec și apar regretele?
Regretul că n-ai călătorit mai mult? Regretul că nu ți-ai trăit tinerețea? Sau pur și simplu, regretul că ai făcut un copil, deși tu nu îți doreai cu ardoare unul?
Te faci în continuare că plouă, că n-ai încotro. Îți înghiți gândurile și-ți spui că "asta a fost să fie", "ai făcut-o și p-asta, că așa se face" și câte alte asemenea.
Oare câte mame ajung însă să regrete, iar noi nu aflăm niciodată? Câte dintre ele ar exprimă acest regret, dacă societatea, cea mereu pregătită să ridice prima piatră, ar stă să asculte?
Nu vom ști niciodată, pentru că cel mai probabil și noi ținem o piatră în mână.
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Cristina Voinea, în urma concursului publicat pe 1 februarie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea.
Posteaza comentariu