Nu am mai auzit de virgine pana in noaptea nuntii decat din povestile mamei, cand virginitatea era o virtute, pe care femeile o pastrau cu strasnicie. Acum aceasta virtute, daca depaseste chiar si varsta de 20 de ani, a ajuns sa fie considerata un handicap.
"Sunt virgina, dar ma tratez!"
"Pentru mine, virginitatea nu a fost o povara, nu a fost 'ceva' de care a trebuit sa scap. S-a intamplat pe la 19 ani, dar atunci erau alte vremuri", imi spune Magda, acum in varsta de 32 de ani. "Acum, pe la 12 ani fetele raman insarcinate. De ce? Pentru ca habar nu au despre sex, viata sexuala, riscuri etc. Ele nu se gandesc decat la placere, sa devina 'femei' si sunt inconstiente, de cele mai multe ori, de ceea ce li se poate intampla in timpul si dupa orice act sexual. De exemplu, multe nu stiu ca pot ramane insarcinate chiar si de la primul contact sexual, ceea ce mi se pare incredibil", se revolta Magda.
Imi amintesc de o prietena de-a mea, Oana, care la 27 de ani este inca virgina. De ce? Pentru ca asa isi doreste, pentru ca nu a intalnit "omul potrivit", dupa cum imi spune, pentru ca vrea sa se daruiasca unui singur barbat pentru toata viata. Si sa nu iti imaginezi ca este vreo cocosata, plina de cosuri, depresiva sau complexata. Este o fata chiar foarte frumoasa, plina de viata si inteligenta. "Si daca nu il vei gasi?", am intrebat-o, iar ea mi-a raspuns: "Atunci voi ramane asa. Oricum, sexul nu este atat de important pentru mine, am cu ce imi umple timpul. Merg pe principiul: 'Sunt virgina, dar ma tratez!'".
Oana o are drept model pe mama sa, femeia unui singur barbat, pe care l-a gasit mai repede decat ea, pe la 23 de ani, "dar timpul nu e pierdut", dupa cum imi spune.
Comentariile 51-100 din 162
Buna,parerea mea legata de acest subiect,este ca,daca iubesti cu adevarat persoana respectiva si simti ca merita sa faci acest pas,nu ai de ce sa regreti apoi!eu mi-am inceput viatza sexuala la 18 ani si ceva si a fost cu omul pe care il iubeam de la 13 ani,il iubeam nespus si il iubesc i continuare pt ca inca mai suntem impreuna,poate nu m-a meritat pe deplin dar nu imi pare rau pentru k a fost decizia mea si oricum in 3 ani si cv de relatie sigur s-ar fi intamplat acest lucru!exact cum am mai citit si in comentariile vostre trebuie sa va mai ganditi si la partenerii vostri pentru k este greu si pentru ei sa reziste tenatiilor si decat sa va insele mai bine luati atitudine!cunosc un prieten care vorbeste cu o fata de 3 ani de zile si nu au avut relatii sexuale,el are 25 de ani ea 20,sincer cred k ea isi bate joc de el,pt k nu mi se pare normal sa treaca atata timp si sa nu te daruiesti persoanei respective,k sa nu mai vorbim k si asta e o dovada de iubire,poate cea mai importanta!in plus ii spune k poate sa o insele si sa se duca la prostitoate :O:O:O ceea ce mi se pare oribil,cum sa poti sa spui asa ceva,nu concep asa ceva,sigur isi bate joc de el!in fine,fetelor stiu ca virginitatea e foarte importanta dar ganditi-va si la voi,aveti si voi nevoi,si in plus de ce tu sa fi virgina si el sa se fi culcat cu 20 de femei,ce rezolvi,adik dak simti nevoia sa faci asa ceva nu trebuie sa va ganditi k tre sa te pastrezi pana in noapte nuntii,mi se pare o prostie k sa nu mai vorbim k trebuie sa fi si compatibil din punct de vedere sexal cu partenerul k altfel viatza sexuala va fi un calvar!va pup
Da asta e parerea mea deorece,eu am facut o mare gresala pe care o regret enorm, eram o pustoica care ma indragostisem lulea de un baiat, si pentru a nu-l pierde am acceptat sa ma daruiesc lui, numai ca el doar a vrut sa ma aibe, nu sa ma si iubesca si sa ma aprecieze pentru faptul ca am fost si eram doar a lui, ba din contra, nu m-a apreciat deloc si a inceput sa se poarte oribil. Regret ca am facut-o atuci, si stiti de ce? pentru ca acum am laga mine pe cel ce ma merita cu adevarat csi ma iubeste, si i-mi pare rau ca nu i-am daruit lui puritatea mea. Virginitatea este o comora pentru noi fetele si ar trebui sa o daruim celui care merita, de ce sa ajungem sa regretam mai tarziu? Eu asa va sfatuiesc, dati virgintatea celui care trebuie, la momentul potrivit, nu va grabti crezand l l-ati intalnit pe fat frumos, stati si analizati persona, vedeti daca si ea simte la fel ppentru voi, si baiatul care nu insta sa faca dragoste c eu cred ca acela e un baiat bun, daca nu vrea asta de lka tine trebie sa apreciezi.
Stiti cate fetite de 11, 12 ani citesc articolul asta pentru ca parintii nu vorbesc cu ele despre asa ceva si vor sa se informeze? si unii dintre voi ce fac? le spun de casatorie si pacate? Exista o vorba: Alegi si tot alegi dar tre sa si culegi... Fetele nu se mai casatoresc la 20 de ani...si fara suparare sa ajungi la 30 de ani virgina nu e tocmai ok si confortant. Exista si hormoni si au si ei rostul lor... Sa ajungi sa te casatoresti doar pentru ca esti presata de hormoni? Nu e un sfat, e experienta mea: Poate ca aveam doar 17 ani dar eram matura incat sa stiu tot ce implica gestul meu si stiam ca am gasit un baiat pe care il iubesc si cu care am o relatie frumoasa si cel mai mult ma simteam iubita, nu mi-a cerut niciodata sa ma culc cu el (daca o facea probabil nu se intampla) dar am ales eu sa o fac incat si el a fost surprins. Am avut 3 ani jumatate de relatie si nu il voi uita niciodata, un baiat grozav, doar ca aveam ambitii diferite in viata asa ca am ales si cai diferite. Nu regret nimic chiar daca acum sunt casatorita si imi iubesc sotul foarte mult. Care e baza voastra atat de solida ca el a gustat din toata fantanile fericirii care i s-au oferit si s-au oprit la a vostra, cand era legat deja de un contract. Sfatul nu e sa alegeti varsta momentul sau mai stiu eu ce, alegeti sa fiti informate, sa stiti ce riscati si ce se intampla si mai ales nu cedati la insistente, alegeti voi totul. A si daca nu va doriti deja sa fiti si mame, protejativa!
Am dat de acest articol dintr`o pura greseala. Fetelor din suflet va spun apreciati-va mai mult, nu va oferiti asa usor oricui si lasati-l sa va doreasca mai mult si sa "cucereasca" mai greu teritoriul pentru ca asa va aprecia mai mult...isi va aduce aminte cat de greu i-a fost sa ajunga acolo. Eu mi-am pierdut virginitatea in jurul varstei de 22 de ani cu cineva care nu merita deloc atentia dar asta am realizat dupa ce ne-am despartit. Nu ne-am culcat decat de vreo 4 ori dupa care s-a produs ruptura. Baiatul de care va povestesc era de aceeasi varsta cu mine, se purta frumos..ne intelegeam bine...nu a incercat niciodata sa ma bruscheze...nu a insistat...pana cand intr`o seara de la niste pahare de vin s-a intamplat ce s-a intamplat. Nu a fost o iubire de povesti...eu am tinut la el .. el cred ca doar as putea spune ca m-a placut(aveam o relatie de 5 luni) dupa prima experienta a inceput sa se schimbe..nu era deloc comunicativ in ceea ce privea viata intima nu vorbeam deloc despre asta , imi dadea impresia ca se ascunde, evita subiectul...etc .. eu incepand sa imi pun intrebari , cautand raspunsuri pe care el nu mi le dadea fara sa vreau am inceput sa isc certuri intre noi...de la cea mai mica pana cand am ajuns la una mare si ne-am despartit , el apoi mutandu-se din oras definitiv. Nu stiu ce a fost in capul meu sa am o relatie cu un asemenea individ , nu stiu ce a fost in capul lui..experienta sexuala pe care am avut`o cu el nu a fost una prea placuta , se vedea ca nu prea are experienta. Nu era un baiat urat , frumusel as putea spune , si nici eu nu pot spune ca sunt vreo urata. Impresia pe care mi-a lasat`o a fost acea ca el are complex despre care nu vrea sa vorbeasca din cauza ca orgoliul de baiat nu ii permite. Mai pastram legatura..vorbim din cand in cand, el acum este implicat de mai bine de 1 an intr`o alta relatie .. Am fost mereu o fata cu capul pe umeri..am mai avut relatii cu indivizi care tot incercau sa ma convinga sa renunt la virginitate...Nu pot sa spun nici ca baiatul in cauza si-a batut joc de mine sau ceva de genul .. A fost o experienta care ma asteptam sa fie cea mai frumoasa din viatza mea si nu a fost nici pe departe asa...Din contra a fost o dezamagire...Acum ma apropii de varsta de 24 de ani si nu am mai incercat nimic de atunci cu nimeni nu din cauza vreunei conceptii dar pur si simplu nu am gasit o persoana potrivita de care sa ma pot atasa.... Asa ca fetelor ochii in patru prima experienta trebuie sa fie ceva ff special iar baiatul respectiv trebuie sa va trateze asa cum meritati-de la bine in SUS!!!
Cred, sincer, ca "duelul" asta intre femeile care vor sa se pastreze pentru noapte nuntii, si cele care inteleg altfel ideea de sexualitate e cel care creeaza cea mai mare confuzie. Nu stiu. Am avut mereu in jurul meu atat de multe pareri contradictorii, viziuni avant-gardiste in paralel cu altele foarte conventionale, incat mi-a fost extrem de greu sa-mi formez o parere proprie. Treaba, din cate vad eu, sta cam asa: 1. Sexul e un pacat. 2. E vorba de intimitatea ta si trebuie sa ai grija de ea cat de mult poti. 3. Nu vad care-i problema. Si in acelasi timp, fiecare parere e sustinuta cu atata ardoare incat, pe moment, te convingi ca asa-i corect, da' dupa aia.. vine sustinatoarea altei idei si ajungi, in cele din urma, al naibii de debusolata. Intrebarea mea: De ce? Fiecare persoana are dreptul sa-si formeze propria idee despre sexualitate, si tot ce implica asta. Fie ca o fata isi pierde virginitatea la 16 sau la 24 de ani, nu poate fi numit ca "ceva gresit". Din fiecare experienta ai ce invata, fiecare moment al vietii tale te defineste, in cele din urma, ca persoana. Si alegerile sunt, in fond, ale noastre. Free will, nu? Regreti ca ai facut-o prea devreme? Asta este, fii mai atenta pe viitor. Te-ai maritat virgina si ai aflat dupa 20 de ani ca barbatul tau te-a inselat si ca nu mai e persoana de care te-ai indragostit? Curaj si mergi mai departe. Da, virginitatea conteaza. Dar noi decidem cat de mult. Atata timp cat se bazeaza pe sentiment, pe stabilitate si pe o conexiune emotionala/spirituala stransa, nu vad de ce sexul ar fi ceva gresit. Cat despre ideea de "pacat"... asta-i petru doamnele/domnisoarele care arunca in stanga si-n dreapta cu ideea de "preacurvie". Maria Magdalena a fost prostituata. Iisus a iertat-o. A iubit-o. Nu sunteti in masura sa judecati. Si cautati in dictionar cuvantul "curva", sa vedeti ce inseamna. Multumesc pentru atentie.
Vreau sami zic si eu parerea mea despre virginitate.....am 22 de ani si sunt virgina,si ma mandresc cu asta.nu regret nici o clipa ca nu "mi-am traso" cu toti.nu-l astept pe fat frumos dar ink nu miam gasit persoana in care sa am incredere si la care sa tin cu adevara.am avut multe relatii din astea trecatoare.singurul defect al meu prin faptul k sunt virgina,sun un pik plinuta si nu pot sa slabesc,dar in rest e tot ok?acum am si yo o intrebare pt voi:virginitatea iti aduce probleme de sanatate?astept raspuns de la cine stie.sfatul meu pt fetele virgine este:fetelor fiti cu capul pe umeri si daca o faceti facetio cu cine trebuie!
da am inteles ca nu vreti voi asa de repede dar artrebui sa va ganditi si pe celalat.stiu ca ce va scriu nu va place dar bine ca mai este fete din asta care nu vor da im place,place.!!!!!!?
nu regret nicio secunda ca m am culcat cu un barbat care ar putea sa mi fie tata.a meritat din plin. s a purtat extraordinar cu mine, nu ma asteptam. mai mult decat atat, am facut o din dragoste si nu voi uita niciodata asta.ma simt o femeie norocoasa si implinita.fetelor faceti prima data cu un barbat pe care l iubiti mult si care merita .eu am fost virgina pana la 23 ani si nu mi pare rau ca am stat atat., cum nu mi pare rau nici ca m am culcat cu el.
Am vazut din intamplare subiectul si.....iata ca nu ma pot abtine sa nu comentez. Orice barbat cred ca ar fi mandru vazand ca sotia lui este virgina,nu?Si in acelasi timp si femeia este oarecum fericita ca si-a gasit barbatul vietii ei,ca drept raslata de iubire,dragoste pentru familie ii demonstreaza ca numai lui i se ''ofera''. Nu inteleg fetele din ziua de astazi,de ce atata graba?Ar avea timp pentru asa ceva o viata intreaga,pana la urma virginitatea o pierzi pentru totdeauna,pe cand relatiile de sex le poti avea mult si bine. Pot sa spun ca m-am maritat virgina(la 23 ani),nu pentru ca mi-a fost frica de barbati sau pentru ca aratam urat,am avut o gramada de prieteni,in liceu,in faculte. Aproape toti mi-au propus direct,batut apropouri in legatura cu sexul,bineinteles,nu ma-m dat batuta.Da este adevarat ca nu mai eram cei mai apropiati prieteni dar am ramas amici cu totii fara suparare.Cand ne intalneam,altii aveau deja prietene,altii au avut si s-au departit,etc.Imagineaza-ti ca mergi pe strada cu o gasca de prieteni(baieti,fete)vezi trecand pe langa tine o fata iar din gasca respectiva (fost prieten)sa zica;"Ba,i-am tras-o si la asta,ii buna'' sau''Ba am fost la asta,ii o panarama,i-am acut asta,asta,etc'' Numai atunci iti dai seama ce inseamna sa fii cu capul pe umeri,de ce ?Fiinca puteam eu sa fiu in locul acelei fete. Uitati asa ma-m lecuit de ''iubiti'' De atunci mi-am propus ca nu voi fi niciodata subiect de discutie,mai ales pe seama sexului. Bineinteles,va pot spune o gramada,acestea sunt mici pe langa alte chestii care m-au facut si mai puternica si sa imi pastrez virginitatea pentru un sigur om.
cine se considera CRESTIN(a) stie raspunsul la intrebarea CAND: vezi 'poruncile', definitiile pe care le da Iisus Cristos si poate se gandeste ca rezultatele comparatiilor nu sunt magulitoare pentru nici unul din participanti...Plus 'riscul' care nu dureaza doar noua luni...(sentimentul de responsabilitate si de 'crima' sau 'partas la crima'). Fetele se supun propriilor instincte, ne banuind cum vor fi judecate chiar de faptasi (ar trebui sa fie mai atente la ce spun baietii dupa aceea despre fetele respective si sa hotarasca din ce categorie vor sa faca parte...in cunostinta de cauza!)
eu consider ca acum sexul este si la moda....plus ca mai e si efectul de turma: "daca ea face eu de ce sa nu fac; nu pot fi mai prejos"...si uite asa nu mai avem noi fete virgine :D si totusi virginittaea e un lucru bun...si la multi baieti/barbati am vazut acest lucru destul de apreciat.
Buna ziua.Am nimerit din intamplare acest subiect si vreau sa va prezint si eu povestea mea. Intotdeuna m-am respectat si mi-am dorit sa fiu a unui singur barbat asa ca.... pana la 30 de ani am fost virgina si o spun cu mandrie. Niciodata nu m-am uitat la celalte colege care m-au considerat o ciudata , nu am tinut cont de parerile de viata a colegilor si prietenilor,intr-un cuvant am luat singura deciziile cu privire la trupul si la sufletul meu. Toti imi spuneau ca voi ramane fata batrana si totusi mi-am gasit urisutul un barbat, cu 11 luni mai mare decat mine o minune de barbat care in prezent este sotul meu.Avem o casnicie fericita si nici o clipa nu am regretat ca nu am cedat pana la el. NU consider ca vorbele celor din jur sunt mai importante decat tine insati, fiecare face ce vrea dar e mai bine sa ramaneti virgine pana cand ve-ti simti ca sunteti pregatite fara a tine cont de parerile celor din jur. Poti fi la fel de ciudata daca ramai insarcinata sau mai grav daca te trezesti cu vre-o boala cu tansmitere sexuala. Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea ,Va doresc tuturor o viata buna cu deczii corecte.
Atatea comentarii a starnit acest articol, incat nu ma pot abtine. Trebuie sa scriu si eu experienta mea. Sunt casatorita de 4 ani si pot spune ca am o casnicie ff reusita. M-am casatorit cu barbatul vietii mele, primul si ultimul, UNICUL barbat din viata mea si nu stiu in ce masura a contat sau nu virginitatea mea. Sotul meu m-a cerut in casatorie la o saptamana dupa ce ne-am cunoscut, nici nu-i spusesem ca eram virgina, pur si simplu m-a cerut de nevasta si eu ca o nebuna am spus da! Pur si simplu asa am simtit. Actul sexual a venit ca ceva firesc cateva luni mai tarziu, cand mai aveam mai putin de 3 luni pana la nunta. Acum avem o casnicie frumoasa, el ma iubeste si ma rasfata iar eu il alint din cand in cand " barbatul vietii mele " si el stie ca vorbesc serios! Ma bucur ca am avut rabdare , ca am avut noroc si am avut parte o prima experienta usoara:) de care imi aduc aminte cu placere.
ei bine, e imoral ca la 11-12 ani sa te dai primului vazut/venit.am inteles.restul articolului e scris pentru femei care considera ca nu au o moneda de schimb mai buna decat corpul ,si ca barbatii altceva nici nu au nevoie.sexul nu e murdar, si nu e un monstru de care trebuie sa te temi.pe mine personal mai tare m-ar speria unii barbati care au o obsesie si o placere perversa pentru virgine.)))nu consider ca e o dovada de iubire pozitia de scandura inlacrimata ,in intuneric ,mascata de prejudecata "am asteptat persoana potrivita".persoana potrivita o cauti, nu astepti sa cada din tavan.frica e de necunoscut)cunoasteti placerea, si nu o sa va fie frica de ea))
Nu sunt basme, fetelor, cand auziti ca cele care se marita virgine sunt foarte fericite. F rare cazurile in care au necazuri sau certuri cu sotul (asta poate daca e sotul foarte nepotrivit sau curvar). E pe bune. Dumnezeu chiar binecuvanteaza pe cei ce se casatoresc virgini. Iar raritatea acestor perechi oricum ii face de admirat. Din pacate, la mine nu a fost asa. Mi-am pierdut virginitatea pe la 20 de ani cu un baiat cu care am stat 3 ani, insa timpul acela si fecioria nu mi le mai da nimeni inapoi. Daca la baieti instincul acesta e foarte acentuat, macar fiti voi mai cu capul pe umeri si stapaniti-va si asa veti avea rasplata de la Dumnezeu. Si inca un sfat: nu faceti avort daca vreti intelegere in familie. In timp se ajunge sigur la dezbinare, certuri sau infidelitate.
multe fete spun ca virginitatea nu mai conteaza..si nu au dreptate ba chiar conteaza foarte mult..am prietene kre si-au pirdut virginitatea la 13-14 ani frate sunt total nebune..ma intreaba zilnik fta tu inka mai esti virgina..habar nu ai ce placere simti cand faci sex..am inteles poate ca simti o placere doesebita da` nu la 13 ani:))..imi spun ca dak intru in liceu virgina o sa rada toti de mine..sa rada nu-mi pasa eu nu vreau sa-mi pierd virginitatea ininte de 18 ani ..si consider ca asa e mai bine..Le apreciez pe femeile care au ramas virgine pana la 20-27 de ani..dinc ate am citit mai jos este o femeie care si-a pierdut virginitatea la 31 ..Bravo ei..:X
In primul rand e aiurea tot ce scrie articolul...se vorbeste despre fetele virgine ca despre persoane cu handicap pt simplul fapt ca se pastreaza virgine....inseamna ca handicapate v-ati nascut toate....sfaturile care se dau in articol sunt scrie de femei de moravuri usoare....acum tot ce e normal, e anormal...va place sa fiti incercate de toti ca si o pereche de pantofi??? Nu va mirati ca fete de 12 ani fac copii, cand asa sfaturi se dau pe net, tv etc... avem si vom avea doar ce crestem!
salut fetelor, virgine sau nu, eu mi-am pierdut virginitatea.......tineti-va bine..... la 31 de ani pentru ca mi-a fost frica sa o fac pina atunci. au trecut multi ani de atunci si pot spune ca nu este o implinire mai mare ca sexul facut cu un partener care are experienta si temperamentul este asemanator. indiferent la ce virsta o faceti va doresc sa aveti un partener potrivit pentru ca aceaste traire sa nu fie irosita inutil. succes la toate candidatele!!!
Buna, fetelor. Am 29 de ani, mi-am inceput viatza sexuala la 16 ani. In tot timpul acesta m-am iubit cu 6 baieti. De unul singur "am profitat" sa-i spun asa, ceilalti mi-au fost iubiti. Cea mai scurta relatie a mea a fost de 3 luni. Pot sa spun ca ma bucur de viatza si despre sex. Totul e sa stii sa previi nenorocirile ce ar putea urma. Pe vremea cand am inceput eu, nu era internet sa aflu atatea despre sex... dar despre prezervativ oricine a auzit, pana si bunoica. Sexul este bun. De ce s
si eu mi am inceput viata sexuala cu un baiat pe care il cunosteam de putin timp ,vaeam 18 ani si 7 luni, am facut asta pentru ca imi placea de el si nu voiam sa il pierd din aceasta cauza si in plus am considerat ca eram destul de mare pentru asta. sincera sa fiu reret ca s'a intamplat deoarece el nu ma crede nici acum , de fiecare data cand ne certam imi spune ca nu fost virgina ci ca eram la menstruatie si de asta mi a curs putin sange. suntem impreuna si acum avem un an de cand sa intamplat acel lucru si el inca nu ma crede i am explicat de atatea ori dar elo tine tot pe a lui
.Sunt de acord cu someone ....Da, am 20 de ani , sunt virgina...si acest lucru nu mi se pare o rusine:|......
Bravo tie,esti o femeie pe picioarele tale, cu capul pe umeri. Daca tu ai decis sa ramai virgina si ai ales sa nu te daruiesti decat celui care te merita ai toata admiratia mea...nu ca as fi eu nu stiu ce mare om dar te admir din toata inima ! Eu am decis sa nu ma daruiesc decat celui cu care urma sa ma casatoresc, si crede-ma ca asa am facut desi prietenele mele radeau de mine dar pana la urma cine se credeau ele nu m-a interesat opinia lor asa ca am facut cum m-am hotarat am ramas virgina pana la sotul meu la varsta de 18 ani...si nu m-am simtit niciodata frustrata de ceva, te pup si iti doresc tot binele din lume !
Mentionez ca am 21 de ani.
Simplul fapt ca v-ati inceput viata sexuala la 13..14...15..16 ani, denota multe lucruri in legatura cu personalitatea, caracterul si educatia dumneavoastra. Parintii va spun un lucru, insa este la libera dumneavoastra alegere sa ascultati sau nu. Experienta neasteptat de urata a acelora care se casatoresc virgine este o exceptie ca oricare alta. Sunt multe alte conjuncturi care influenteaza reusita in casnicie. Alegerea corecta a sotului este principala. Sa nu dam vina pe virginitate, cand de fapt sotul este o persoana nepotrivita. Incepandu-mi viata sexuala cand nici buletin nu am, reprezinta o inconstienta. Nimeni nu-mi poate spune ca gandeste la acelasi nivel ca atunci. Inceperea vietii sexuale reprezinta un risc, pe care de altfel nu ti-l asumi daca iti pastrezi virginitatea. Cu riscul asta te obisnuiesti cu varsta si devine parte din personalitatea ta. Iti dezvolti anunite idei-forta, principii de viata, conform actului tau de naivitate la acea varsta. Intr-adevar, nu toate fetele reusesc sa ramana virgine pana la casatorie, si sunt persoane sunt structurate pentru un alt tip de viata. Insa, ideea ca suntem in nu stiu ce secol si nu stiu ce milenium, este inselatoare. Multe fete se casatoresc asa, fara ca noi sa fim in spatele lor si sa tragem aceasta concluzie. Personal, am avut relatii care au durat 3 luni cel mai putin si 3 ani cel mai mult, asadar, pot spune, si nu doar din punctul meu de vedere, ci si al altora, ca sunt o persoana normala, comunicativa, nepretentioasa, fara fite si pretentii idioate, cu principii bine stabilite, inteligenta, desteapta, frumoasa, o persoana care a fost iubita de toti prietenii (iubitii), optimista, vesela si dragalasa. Si cel mai important lucru este ca toti prietenii m-au dorit pentru tot restul vietii langa ei, si toti au apreciat faptul ca sunt virgina. Si nu vorbesc de 3 persoane, ci chiar 9. Niciodata nu am fost inselata si pot spune ca exista multe alt moduri de a-ti sasisface dorinta sexuala astfel incat, ca ambii sa fiti fericiti si impliniti. Nu spun, cum s-ar crede, ca virginele n-au voie sa se descarce, sa aiba orgasm, sau sa nu-si duca partenerul la orgasm. E natural, unele persoane au apetit sexual mai mare, altele mai mic, tot ce conteaza este ca nu trebuie sa iti modifici total personalitatea si taria de caracter dezvirginandu-te. Ideea ca, vezi-Doamne, il astept pe cel potrivit pentru a-mi incepe viata sexuala indiferent de varsta, este frumoasa, insa exista riscul ca, poate dupa 8 ani de relatie, fara casatorie, el sa te paraseasca pentru alta, alta - care nu i-a cedat asa usor ca tine. Iar daca e sa te insele, te insela nu neaparat pentru ca nu-l satisfaci, ci mai mult pentru ca e atras de nou si necunoscut. Asta tocmai pentu ca nu exista acest ingredient... virginitatea, care face din tine o fiinta speciala. A-ti trai clipa nu inseamna sa te culci cu unul si cu altul. Implementati idei gresite fetelor tinere si apoi va mirati ca de ce la 12 ani este insarcinata?! Nu mai criticati ceva ce nu cunoasteti. Veti spune ca e valabil si pentru mine, ca nu cunosc ce stiti voi, insa va contrazic. Va doriti orgasmul, placerea, erotismul si pasiunea in cuplu -- le-am avut si le am si eu, doar ca difera modul de a le produce. Si faptul mult mai important este ca virginitatea nu consta neaparat in prezenta himenului, ca s-ar putea ca unele sa nu-l aveti de la natura, ci in bucuria launtrica, mandria, linistea sufleteasca si E-ul dumneavoastra satisfacut si multumit de propria persoana. Va doresc o zi placuta si cel mai important - sa fiti iubite!
fetelor eu am 22 de ani ... mi am pierdut virginitatea pe la 15 ani ... cu un tip care nici macar iubit nu mi a fost !! Dar pentru ca s a intamplat asta nu inseamna ca nu am avut succes sau relatii .. Ba mi a fost chiar foarte bine si ma declar o femeie norocoasa in ceea ce priveste barbatii sau viata de cuplu !! de ce ?? sa va explic : datorita inceperii vietii sexuale devreme am capatat si experienta in domeniul asta si am stiut cum sa imi fac barbatul de langa mine sa se simta bine . Imi place sa experimentez orice .. sa fac persoana iubita sa se simta bine din orice punct de vedere . Iar fetelor sexul este ceva important intr o relatie . facand asta si daruindu ma complet barbatului meu , eu nu am fost niciodata inselata ... pentru ca ii ofeream tot ceea ce el isi dorea , ce sa mai faca la alta ??? am fost respectata , iubita si apreciata chiar daca nu eram virgina . si ce ?? crede ti ca a fi virgina inseamna ceva mai mult in ziua de astazi ??? sa fim seriosi :)) acum barbatii nostri vad filme porno peste tot , aud de la alti barbati etc etc si credeti ma isi doresc si ei acele chestii care noi le consideram scarboase .... vai vai vai si uite din cauza ca noi le consideram scarboase ei pleaca si ne lasa ca pe niste proaste .... stii unde pleaca ??? La femeia cu experienta sexuala caruia nu ii e sila sau scarba sa faca ceva in plus ;) Am o verisoara mai mare cu 2 ani ca mine ... 24 de ani :) casatorita de 4 ani fiind fata virgina .... vai doamne !! eu eram stricata familiei iar ea era sfanta ca na vai doamne era fata cuminte ... si ce a facut ?? e maritata de 4 ani cu un prost , care o inseala din toate punctele de vedere , care a facut un copil cu alta femeie .... pe ea o tine in casa , la cratita , a imbatranit ca dracu zici ca are 30 de ani nu 24 si da a fost virgina fata noastra .... eu sunt de 3 ani in londra , libera fara responsabilitati , lucrez intr un office , 8 ore pe zi ..... vin acasa nu imi cere nimeni socoteala ... plec unde vreau ies unde vreau cand vreau si cu cine vreau si am si un iubit care ma iubeste si ma respecta enorm de mult .... iar viata noastra sexuala este perfecta ... va pup fetelor
buna ! am si eu o intrebare ! baietii ai himen ??? am cunoscut pe cineva care la 35 de ani afirmase ca era virgin si nu vroia sa se culce doar cu cea care ii va deveni sotie !!! nu e rau, insa am inceput sa-l cred doar cand a inceput sa planga in fata mea ! cica sa nu te pui cu nebunii, asa ca l-am lasat sa planga !
Sincer fiecare aici are parerea sa despre virginitate si despre primul contact sexual.Pana la urma nu noi hotaram cand se intampla , daca sunt femei care considera ca isi pot programa varsta inceperii vietii sexuale ,se inseala.Bun si eu vroiam sa fac asta .. ca doar nimeni nu vrea sa ajunga "carpa" altora.La mine s-a intamplat la o varsta frageda aceia de 16 ani .Nu pot sa zic ca am facut un lucru bun dar nici nu regret pentru ca nu a fost viol ,recunosc doar ca am fost putin pusa sub presiune de partener si deabia acum mi-am dat seama ca nu trebuie sa o faci deoarece asa vrea EL!Amandoi trebuie sa vreti nu sa programati : "aa stii cam peste cat timp o sa fi pregatita?"deja intrebarea asta ma sacaie pe creier.Daca ajunge sa-ti zica asa si mereu incerce sa te convinga prin dragostea lui "imensa" si 3 minciuni nu te va aprecia niciodata indeajuns de mult.Mie mi s-a intamplat si credeam ca nu voi mai gasi alt baiat dupa ce prima mea experienta nu s-a terminat cum vroiam eu(cu o relatie de peste 2 ani),din contra s-a terminat din cauza ca nu vroiam atunci cand vroia el (adica mai mereu) si din acest motiv se iscau certurile.Nimic nu trebuie sa facem daca ne forteaza cineva ,e un fel de viol a ceea ce simtim noi .Acum am intalnit un baiat care pot sa spun ca ma apreciaza si fara sa ma "aiba" in pat.Am devenit mult mai atenta si mai precauta de la aceea experienta si pot sa zic ca m-a intarit.E adevarat baietii vor pe cineva cu experienta ,de preferat mai multa ca ei pentru ca altfel se considera EL cel care conduce relatia.Va sfatuiesc doar sa va pastrati cat puteti pentru ca urmarile nu pot fi doar acelea unei sarcine ,dar si schimbarile care apar asupra corpului vostru (nu chiar placute),o constiinta incarcata atunci cand stiti ca nu le puteti spune parintilor si un dispret pentru majoritatea barbatilor.:) )
fetelor, fiti foarte atente! vreti un baiat serios/corect cu principii? e recomandat sa fiti la fel! (tipa de 27 de ani din articol a fost la fel si o APRECIEZ!) cele care spun ca virginitatea nu mai conteaza (da, sunt baieti care trec usor peste asta ca isi stiu si ei viata lor) ,se ascund dupa greselile vietii lor (este ok ,trebuie sa fiti optimiste si sa mergeti inainte) dar nu mai dati sfaturi aiurea, fiti sincere.. "tina" spunea mai sus ca a intalnit un baiat care isi dorea sa fie virgina.. (i-a parut rau ca l-a pierdut), un asfel de baiat ,vrea langa el o fata care traineste dupa principii sanatoase. Sotia mea avea 27 de ani cand am intalnit-o ,era virgina si asa a ramas pana in noaptea nuntii, "da suntem in sec XXI" (nu am sa va descriu cum arata, cat timp are un sot langa ea dupa care au alergat muulte admiratoare si sunt un pretentios la cap asta) ,am apreciat-o foarte mult ca la frumusetea ei a reusit sa ramana asa, are personalitate, traieste dupa principii sanatoase, stie ce isi doreste de la viata.. O iubesc f mult! Va doresc sa fiti la fel!
Sa fim seriosi, nu toata lumea e la fel, nu toti barbatii gandesc la fel si nu toate virginele sunt batute in cap. Prietenul meu nu a dat importanta virginitatii niciodata, pentru el e mai importanta inteligentza,carisma, pofta de viatza,fidelitatea si dragostea in cadrul unei relatii decat HIMENUL. El a dezvirginat gagici de 13 ani care dupa aia il cautau la usa sa se marite cu ele, stiti de ce? Pentru ca pentru ele HIMENUL era singura calitate pentru a fi buna sotie. Si ma mai amuza ceva...toate virginele de 30 de ani care au scris mai jos declara ca nu sunt urate...ci din contra...SERIOS eu cred ca incercati sa va mintiti singure sau chiar sunteti fotomodele in potentza dar aveti multe alte DEFECTE.
si eu am fost virgina pina la 25 ani.mi-am dorit sa am o relatie dar timiditatea parea sa par ca sunt ciudata.la un moment dat am fost indragostita lulea de un baiat care umbla cu o fata extrem de libertina.desi am fost convinsa ca si el ma placea nu am fost niciodata impreuna.am pus esecul pe seama virginitatii de care eram complexata.am incercat sa scap de ea in primul an de facultat,fara sa stiu nimic despre riscuri.m-am simtit ca o cirpa cand respectivul,dupa ce avansasem si-a dat seama ca sunt virgina si mi-a intors spatele.era sa pierd si facultatea din cauza dezamagirii de atunci.mi-am revenit si nu am mai incercat nimic fortat pina nu mi-am intilnit actualul sot,desi as fi putut.trebuie sa faci sex cu cineva la care tii,si care tine la tine.si protejat
Am 24 de ani si sunt virgina. De ce? N-am un motiv anume... Nu cred in povestile cu "domnisoara in noaptea nuntii", "Fat Frumos", etc. Nu ma pastrez pentru nimeni si pentru nici un moment anume. Pur si simplu nu s-a intamplat pana acum... Nu consider asta un handicap, dar nici o virtute. Cu ceva timp in urma am avut o relatie care s-a terminat relativ repede, tocmai din aceasta cauza. Am avut buna sau prosta inspiratie sa-i spun ca sunt virgina. Ce s-a intamplat atunci? Ei bine, s-a terminat. Fara explicatii. Poate doar o vorba aruncata la intamplare in legatura cu "prea mare responsabilitate". Va intreb eu acum, am gresit atat de tare ca i-am spus? Sau a fost atat de bine intentionat, incat gandindu-se ca nu e o relatie serioasa din punctul lui de vedere, a lasat pe altcineva sa fie "primul"? Am tot incercat sa gasesc explicatii, dar nici una nu mi se pare plauzibila...
mai oameni buni dramatizati aici in ultimul hal.nu sunt virgina,si ce?asta inseamna ca trebuie sa stau si sa plang sa ma izolez de lume..hey,treziti-va,nu scrieti carti de adormit copii,nu sunteti in poveste unde totul e roz si va casatoriti cu fat frumos,un baiat daca va iubeste cu adevarat se casatoreste cu voi si daca sunteti virgine si daca nu asa ca va rog eu coborati cu picioarele pe pamant ..eu nu mi-am pierdut virginitatea ca am vrut , am fost violata , m-am simtit oribil dupa , dar nu a fost vina mea , trebuia s imi i-au viata ptr ca nu mai sunt virgina?si ghiciti ce , baiataul cu care sunt de 10 ani stia asta , ii povestisem ,si cu toate astea nu ma privit cu alti ochi , ma respeca si ma iubeste extraordinar de mult ...asa ca nu conteaza virgina/nevirgina trebuie doar sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca viata toata ..tipul potrivit o sa fie cel cu care o sa iti petreci tot restul vietii si dak ai te-ai culcat si cu altii inainte ce?atunci ai vrut-o ,dc regreti??tre sa invatati sa va asumati faptele pe care le faceti ..nu poti spune ca iti pare rau de ceva ce ai dorit sa faci..si ce am mai vazut eu pe aici pustoaice de 14,15,16ani care isi dau cu parerea ..ps:traiti-va copilaria!!!...
barabatii sint niste pui de catei edi cauta femei virgine dar nu se uita la ei ca au inblat cu cite leau chicat asaca fetelor care va fi al vostru nu va atrage la asa ceva mare atentie lor li se permite dar dar noi ce sinteem mai prejos sau ce.......
nu imi place sa fiu grasa si urata vreau sa slabesc
Daca pentru barbatul ala asta a contat, ca nu erai virgina si de-aia nu te-a luat de sotie, ai scapat de o mare pacoste. Sa nu regreti niciodata ca ai scapat de asemenea frustrat care a dovedit din plin ca nu te merita. Cred ca "pierderea" virginitatii e un pas firesc, ce vine de la sine cad intalnesti prima persoana cu care ai o relatie serioasa, bazata pe incredere respect si iubire. Nu mi se pare un motiv de neliniste pentru cei ce nu au facut pasul pana in varsta de 20+ de ani dar nici nu mi se pare in regula sa treci de prima tinerete.Inseamna ca ai un grad enorm de insecuritate si probleme de incredere in tine si in cei din jur. Cel putin asta este parerea mea. Iar cei care spun ca pot trai si fara nu inteleg ca Dumnezeu ne-a lasat de 2 feluri pentru un motiv iar relatiile intime reprezinta o forma de completare si comunicare de o natura extrem de deosebita care isi are si ea rostul ei in viata.
bunna sa stiti ca si eu sunt una din persoanele care sa aritat cu barbatul caruia sa daruit prima data.nu va sfatuiti sa faceti la fel,dar nici contrariul eu am iubit enorm pe cineva inaintea sotului meu dar nu mam daruit ca am simtit ca nu e cel care merita si sa stiti ca am avut dreptate ganditiva bine ce faceti inaite so faceti ca asa cum a spus cineva inaitea mea e pentru totdeauna.cateodata ma gandesc daca am procedat bine ca poate as fi avut mai multa experienta;dar in acelasi timp imi dau seama ca sunt multumita ca am procedat asa.uitasem miam pierdut virginitatea la 23 nu ca nu eram frumoasa si curtata pur si simplu nu am simtit ca e mumentu iar cand am facuto a venit pur si simplu Nu am planificat nimic.Sfatul meu faceti ce va dicteaza mintea dar intotdeauna cu cap.nu are dreptu sa va condamne nimeni e hotararea voastra.
am pierdut-o la 20 ani pt ca asa am vrut eram in relati cu acel baiat de jumatate de an si ma simteam pregatita ,,,a fost decizia mea de atunci,,,insa acum la moment as fi vrut sa fi fost altfel,,,mai bine nu ma grabeam,peste un an am plecat din tara si am intilnit alt barbat cu care am avut o relatie de 3 ani si care sa terminat...Mi-a spus-o clar ca el isi doreste o sotie virgina,,,ne-a fost bine impreuna tot timpul,,,acum e dureros sa stiu ca niciodata nu a avut intentii serioase cu mine din cauza ca nu am fost virgina.Sint barbati diferiti stiu bine dar in cazul meu nu cred ca am sa mai pot sa ma apropii de vreun barbat..
de ce spune-ți că virginitatea este o *porcărie*! nu este deloc corect! aceasta este ceva sfînt! daca la 27 ani esti virgina,inseamna ca sint2 variante:ori te pastrezipenru ca esti o d-ră de treaba,care te-a educat părinții ori esti un copil la minte ,care trebuie sa te maturizezi!,poate nu esti destul de serioasa pentru a avea un barbat adevarat care sa te merite pe de plin? problema nu este in virginitatea ta si ca doresti sa te dai unuia care sa te merite,dar problema poate e chiar in tine si in comportamentul tau! UN SFAT PENTRU TOȚI: CUM ÎȚI VEI AȘTERNE AȘA ȘI VEI DORMI!!
sa stiti ca barbatii nu apreciaza virginitatea-asa am vrea noi sa credem ,dar pentru ei nu conteaza decat asa ca si palmares-oricum o s comnenteze intr-o zi ca ai fost la menstruatie siai vrvrut sa-l pacalesti-sunt niste porci-eu m-am culcat pt prima data cu prietenul meu la 19 ani si .ulterior a devenit sotul meu-rahat-cand,peste vreo 10 ani a devenit infidel mi-a zis ca era nor,al cala 19 ani sa fiu virgina-cemare lucru ca am fost-la ce bun? Cand a avut loc oficializareaa rel noastre ,soacra mea a dorit sa stie daca sunt virgina si el saoferit ,discret,sa se taie la deget-noroc sa zic asa cu tatal meu care ne-a dus la hote sa ne odihnim in noapteaaceea =evident ca n-am certat intr-una-fara lipsa de modestie-suntem intelectuali-atunco eram studenti-de mult de 26 de ani-trebuia sa ma cukc cu 10barbati sis spoi sama marit si nu cu el dar am fost proasta si am crezut in fideliate-WRONG and Sorry-to late for me
Am citit comentariile voastre si am cam inceput sa rad..Mai ales cele de la fetele care au 21,22,23 de ani si sunt inca virgine.Toate scrieti inca cu "k" "me" "tz" "d" de parca nici limba romana nu stiti..Eu am impresia ca nu ati inceput viata sexuala pentru ca nu sunteti coapte inca la minte:) ..Totusi,recunosc..mult mai bine decat sa incepi la 11 ani..Oricum femeile sunt prostanace..Si te mariti virgina cu unu' care dupa 20 de ani de casatorie,te inseala.Si ce ai rezolvat ? cum a apreciat? Sau un caz si mai urat..sa descoperi ca nu sunteti deloc compatibili in pat d-abia dupa casatorie..O relatie e bazata f mult pe intimitatea voastra,iar daca voi tocmai acolo nu va intelegeti,mi-e mila de copiii care vor trebui sa treaca prin traumele unui divort..Si mai treziti-va!! Nu exista Fat-Frumos.Fiti femei independente,frumoase,ingrijite,puternice,indiferent ca sunteti virgine sau nu.Si indiferent ca prima experienta a fost cu cineva care nu a meritat.Barbatii isi bat joc doar de femeile slabe,fara pic de influenta.Invatati sa va impuneti..si invatati cum sa va distrati in pat,pentru ca pot sa va jur ca sex makes the world go round..Doar asa putem avea barbatii la picioarele noastre frumoase :) Ingrijiti-va!
Nu exista "darui". Ce daruiesti? O bucata de membrana sangeranda? Hai sa fim seriosi. Vaita inseamna experiente. Nu sa ajungi in pat cu primul venit dar nici sa faci atata caz. De acord poti astepta un barbat cu care prima experienta sa fie placuta dar nu e obligatoriu sa te casatoresti cu el. Si nu exista barbati sau femei ideale, exista doar persoane cu care te potrivesti sau nu insa in orice relatie daca vrei sa functioneze trebuie sa stii sa faci "compromisuri" care au foarte putin de a face cu faptul ca ai fost virgina la inceputul relatiei.
Nu sunt adepta vietii fara responsabilitate. Generatia de azi se maturizeaza mult prea repede, informatii in mass-media si peste tot de tot felul. Acest "pas" e bine sa nu se planifice!!! Este contra naturii. Si daca ati facut-o sa nu regretati, ca seamana cu o betie cu remuscari. Sa nu lasati instinctul sa va domine constientul. Sub 18 ani nu se realizeaza nici rostul gestului si nu poti avea nici responsabilitate in ceeace poate urma.In acest gest importanta ce ami mare trebuie s-o aibe persoana ta si nu al altuia!!"Ti-e sete? Bea, dar cu masura!!" Nu de dragul modei, a fatarniciei, dar nici macar constans de omalta persoana. In 2011 numai cred ca este in lume acest lucru asa de important.Tine si de educatie, respect pentru semeni si mai ales respect pentru persoana TA. Amin
citesc ce scrieti aici si m-ar amuza daca n-ar fi tragic. Cum se face ca la varsta onorabila de 27 de ani inca mai crezi ca exista Fat-Frumos? Nicio persoana de pe planeta asta nu e “Fat-Frumos”! Toti au calitati dar si defecte. Ceea ce ma duce la urmatoarea intrebare: cum se face ca ii gasiti doar p’aia plini cu defecte? Am impresia, si va rog sa ma contraziceti daca ma insel, ca va e teama sa gasiti persoana potrivita. Si da, am zis “sa gasiti”, ceea ce implica sa si cautati, nu sa asteptati sa vina la usa cu buchetul de flori si sa va ceara in casatorie. Ideea conform careia virginitatea ta ar trebui sa fie cimentul pus la baza casniciei este complet eronata pentru ca virginitatea e ceva trecator, e de ajuns sa faceti sex o data si, gata, nu mai e! Sfatul meu (ca tot se dau sfaturi pe aici) este sa va deschideti mintea, sa scapati de naivitate si sa cautati persoane deschise la minte. Schimba anturajul daca la varsta de peste 20 de ani inca te invarti prin preajma copiilor care fac misto de o tipa pentru ca e virgina sau alte porcarii d’astea. Fii mai exigenta cu tine in primul rand si vei vedea ca lucrurile se vor schimba si perspectiva ta asupra lumii va urma aceeasi cale. Multa bafta!
imi pare rau ca s__a intamplat,nu ma iubea nu il iubeam abia ne cunoscusem,dar am ramas impreuna ,stiti ce mi zice intr o zidupa jumatate de an?"vreau sa ti pun o intrebare,dar sa nu te superi:sigur erai virgina,ca daca nu ti a curs sange?"pentru ca at cand m am dez nu mi acurs sange....si acum cand ma gandesc,acele spuse ma ranesc.....
eu mi am pierdut virginitatea la 19 de ani,si imi pare rau deoarece sa intamplat intr un moment in care nu imi doream sa se intample,nu eram pregatita,nu simteam ca trebuia sa fac acel pas,acum am aproape 21 ani si sunt cu acel baiat cu care mi am pierdut vriginitatea,insa imi vine cateodata in minte fraza:oare am facut bine ce am facut?este el cel potrivit pentru mine,ma iubeste cu adevarat?aceste intrebari mi le pun datorita faptului ca eu consider ca ar fi minunat si perfect sa ti pierzi virginitatea cu barbatul cu care o sa ti fie alaturi toata viata,care te iubeste cu adevarat
ceea ce am citit aici ma impresionat...e bine k unele fete realizeaza ceea ce isi propun...mereu am vrut sa ma daruiesc celui c il voi avea o viata intreaga,am crezut si am cazut in capcana unuia,il kredeam nebuneste ...mam daruit lui si akum nici nu imi da importanta,regret acel moment regret k la m krezut...regret k ink mai traiesk uneori totul sa prabusit i vyata mea de atunci..numai sunt persoana kre eram..e greu mie foarte greu..incerc sa mer mai departe dar nu stiu daca voi putea
Buna!Si eu ma numar printre putinele persoane care sunt virgine.Am 21 de ani,aproape 22 si inca nu am facut-o.De ce?pentru ca nu am simtit momentul potrivit,pentru ca nu ma respect foarte mult.Asta nu inseamna ca nu am avut prieteni sau ca sunt o persoana speriata...Imi place la nebunie sa socializez si sa am prieteni cu care sa ma distrez.
ochi sanatosi gene superbe http://www.freewebstore.org/NATURAVITA
am 42 de ani si sunt virgina. n-am putut sa ma apropii de nimeni din cauza ca sufar de schizofrenie. asta e!
Salut, am citit cele de mai sus (nu tot recunosc:) si pot sa va sigur ca sunt si barbati virgini nu doar femei ;)
Posteaza comentariu