Totul parea sa mearga in directia buna, dar Dana nu putea sa isi raspuna la o intrebare, care o macina: "Cu ce am gresit?". A urmat o alta lovitura: el a rupt, din nou, relatia, spunand ca nu se simte fericit.
"Nu a dat de inteles nicio clipa ca ar fi nefericit cu mine! Aceasta instabilitate a lui m-a doborat inca o data, m-a aruncat la pamant, mai ales ca nu exista un motiv plauzibil.
Stiu ca nu avea pe altcineva, dar cum putea fi atat de crud? Cum putea fi atat de instabil? Desi constientizam faptul ca iubesc un om care in urmatoarea secunda ar putea sa imi dea papucii, continuam sa sper si, din pacate, continui sa sper ca imi va fi bine alaturi de el...
Am momente in care am impresia ca traiesc intr-un film prost, din care nu pot iesi. Marele meu noroc este ca am cativa prieteni 'stabili' care imi fac zilele si noptile mai usoare, care imi sunt alaturi si incearca sa ma ajute sa trec peste acest moment.
Se spune ca daca nu suferi din dragoste, ai trait degeaba, dar atunci cand suferi din cauza cuiva care nu apreciaza ceea ce are, atunci suferi degeaba si nu merita efortul. Daca ar fi atat de usor... daca as avea un buton pe care sa apas si sa imi spun: 'Gata, mi-a ajuns! E timpul sa ma gandesc si la mine!', iar apoi sa apas un alt buton care sa ma ajute sa zambesc...".
O vad cum isi sterge lacrimile, iar apoi altele ii siroiesc pe obrajii cutati de durere...
Intr-un fel sau altul, Dana va reusi sa depaseasca momentul, nu am dubii... Unora le ia cateva saptamani, altora cativa ani, dar este timp destul pentru toate. O astfel de experienta te poate sfarsai pe dinautru si poti deveni lipsita de speranta, dar, in timp, te poate intari. Este foarte greu, dar viata merge inainte...
Comentariile 51-66 din 66
Daca ar fi atat de usor sa putem comanda inimii ce sa simta n-am mai suferi si poate nici n-am mai iubi din tot sufletul nostru. Eu am invatat un singur lucru si stiu ca este adevarat: sa ma respect pe MINE mai intai de toate, sa ma iubesc pe MINE mai inainte de toate si sa fiu ferma in ceea ce fac. Intr-o relatie daca dai TOT si ai uitat ca mai existi si TU, daca uiti sa te iubesti cu siguranta ca ai de pierdut. IUBITI-VA MAI INTAI PE VOI SI APOI PE CEL DE LANGA VOI. NU FACETI SACRIFICII PREA MARI CA INTR-O ZI ACESTEA SE VOR INTOARCE IMPOTRIVA VOASTRA. Sunt putini barbatii care stiu sa aprecieze sacrificiile astfel ca nu se merita sa uitam de noi. Fara dragoste nu putem trai NOI FEMEILE, asa suntem noi, iar ei nu ne inteleg, oricum ei gandesc altfel decat noi. Prin urmare sa nu uitam de noi!!!!!!
si eu am trecut print-o asemena experienta si a trecut 2 ani de atunci dar din pacte nu exista acel buton inca nu l-am uitat inca planga dupa El sper sa il pot uita si sper sa fiu si eu candva fericita
Este impresionant cate femei sufera din aceasta cauza!
E adevarat ca nu le putem avea pe toate , nici in viata, nici in dragoste. Si totusi, unele au totul, sau par ca au totul..... Si eu sunt intr-o relatie, nu neaparat instabila, ci nesigura......care imi provoaca mie nesiguranta......Suntem impreuna de 7 ani, dar el nu vrea familie, copii, nu vrea sa se casatoreasca, desi aparent totul merge bine intre noi...el nu vrea si nu vrea......spune ca ii e frica, chiar daca are o varsta matura. Este vorba despre lasitate, parerea mea. Pacat ca nu-si da seama ca ma face sa sufar. Cand deschid subiectul, el tace.....
Cam asa si la mine..prea des se intalneste aceasta ipoteza..:(
La tot pasul auzi o prietenă sau pe cineva cunoscut -,,am trăit o experienţă de genul ăsta", uneori eşti chiar tu aceea-simţi o durere imensă, te întrebi de ce sau cu ce ai greşit şi îţi repeţi de mii de ori că viaţa e incorectă cu tine...începi să cauţi răspunsuri...ai cerut prea mult, prea repede sau de la cine nu trebuia...dar îţi aminteşti că aceleaşi lucruri ţi le spuneai şi acum 2 ani când erai cu un altul şi culmea eşti cam la a doua sau chiar a treia experienţă. Dacă este dureros? Devii imună la toate şi nu mai ai vlagă, n-ai pentru ce trăi...începi să reînvii- te refugiezi în muncă, în citit, activităţi cu prietenele, plimbări, poate chiar un psiholog şi vrei să uiţi, să îţi vindeci rănile şi mai trece ceva timp- trăieşti cu speranţa că ăsta n-a fost bun dar cu siguranţă următorul care vine are de toate-ce am visat şi la ăsta şi la celălalt şi la celălalt...asta e cea mai mare durere că nu din cauza ta eşti din nou în acelaşi punct ca dintotdeauna. De ce? Ai făcut totul, ai oferit prea mult...şi ai aşteptat, uneori din frica de singurătate, renunţi la ceea ce reprezintă ,,eu". Stai liniştită că şi aceea care nu face compromisuri sau are pretenţii de la început, nu renunţă-poate fii prinsă pe picior greşit. Există o altă categorie care încă visează, altele se resemnează - nu mai speră nimic. Mă întreb oare chiar există în realitate poveşti de dragoste ca în filme, romane? Nu ştiu întreb şi eu aşa? Avem senzaţia că toţi îs fericiţi numai noi nu, ştiu singurătatea nu e soluţie dar mai bine decât să te transformi într-un ,, preş de şters pe picioare ", să nu ai un cuvănt de spus...dar le faci pentru relaţie, că poate dacă renunţi va fii mai bine. Nici ,, viperele sau scorpiile " n-au şanse, ci vor rămâne singure pe vecie...nu cred că mi s-ar putea întâmpla mie să trăiesc o poveste de dragoste...şi dacă nu ce? Ce mă face pe mine să trăiesc? M-am regăsit pe mine, prefer să fiu singură decât să cerşesc, să mă lupt veşnic să demostrez că merit locul care înseamnă-în viaţa lui, alături de el. Dacă el nu este convins de asta, eu câte zile voi avea de trăit nu o să pot să-l conving...în fiecare zi să mă lupt să fiu altcineva, niciodată deajuns, niciodată suficient, nu trebuie să fii perfectă să fii iubită sau să iubeşti, ci trebuie să fii tu - dacă celălat nu te apreciază ce aş avea de câştigat? De ce? Te devalorizezi, dai vina pe tine,...dă vina pe tine- începi să te corectezi, să te repari ca o maşină stricată...că el e divin chiar dacă te calcă în picioare, tu eşti bună şi-l ierţi. Nu cerşesc ceea ce merit-dragoste, atenţie, respect, fac compromisuri...dar nu îmi vând sufletul diavolului...pentru o dezamăgire, că asta nu e iubire...
Din orice motive ar fi......relatia instabila aduce numai "instabilitate" psihica, emotionala, suferinta, neincredere in sine.....Nu este nimic mai dezarmant si mai sufocant decat o astfel de relatie.....ai vrea si n-ai vrea, si-ti face rau, e o forma de automutilare.....si te simti prins la mijloc, ca-ntr-un cerc vicios din care nu poti iesi.......nu vezi o scapare, o lumina, o portita........DEPENDENTA , nu dragostea isi spune cuvantul aici!!! Nu ai puterea, curajul sa spui STOP, sa o iei de la capat......Dar pana cand.......?!
Stiu cum e sa iubesti cu adevarat,sa fii in stare de orice pentru El,sa simti ca El e centrul universului tau,fara El viata ta nu ar avea acelasi sens , aceiasi culoare.Dar cel mai crunt e cand te desparti fara sa stii motivul pt care te-a parasit.A fost o relatie de 4 ani de zile in care ne faceam planuri de viitor,si urma ca sa ne mutam impreuna,traiam o adevarata poveste de dragoste,imi spuneam ca nu e adevarat, sunt prea norocoasa sa am o asa relatie.Si dintr-o data ne-am despartit...nu a mai raspuns la telefon,nimic ...stiam ca nu are pe alta.Am suferit enorm si inca sufar...inca mai sper si inca il mai visez....si sunt constienta ca toate visele sperantele mele unt in zadar.Acum am o alta relatie dar eu pentru acesta nu simt nimic...nu ma simt atrasa si tot timpul vorbesc de fostul si il compar cu fostu....nu stiu ce sa fac vreau sa scap de chinul asta vreau sa fiu din nou fericita....nu stiu ce sa mai fac...inca Il mai iubesc pe El...desi au trecut 8 luni de zile de cand ne-am despartit....:((trebuie sa fim puternice pentru a scapa d suferinta care ne creeaza barbatii
traiesc aceeasi mizerie de aproape un an de zile .. imi doresc sa se sfarseasca cumva, ori cu mine ori fara mine si sa-mi continui viata. asa-s barbatii, nu tre sa le dam toata inima, dar si ei la randul lor cand le vine randul sa le fie franta inima .. se razbuna pe toate femeile care le ies in cale :))
sunt casatorita de 20 ani, o casatorie in care dragostea lipseste.Acum cateva saptamani am cunoscu pe cineva de care m-am indragostit.Sunt intr-un impas .Nu stiu ce sa fac,Simt ca ar trebui sa dau dragostei o sansa dar ce fac cu 20 de ani de casnicie.. un copil.. oare merita ...
stiu ce inseamna sa suferi din iubire.Am suferit destul,e timpul sa ne acordam noua ,femeilor, mai multa importanta.
imi vine sa zic ca totul in lumea asta e un mare rahat (scuze, dar e expresia care exprima cat de cat dezamagirea si revolta din sufletul meu) in materie de dragoste. si poate n-as gresi...sunt mult mai putini cei care au trait o poveste frumoasa de dragoste decat cei care au avut parte de tradare, compromisuri, iertari, iar greseli, mizerie.... si se pune totul acolo in suflet.... la mine s-a pus, n-as putea sa-mi gandesc o relatie inafara acelei experiente....si imi vine sa dau de pereti cu el, nu pot sa-i adresez un gand bun... nu conteaza ce a fost bun...am ramas cu nimic si cu un gol...si nu vreau sa ma impac, vreau sa-mi consum suferinta pana la capat si acolo sa simt usurare.... dar nu stiu unde e capatul...
Parca ar fi povestea vietii mele ,maia ales ca ma numesc chiar Dana. o inteleg fffffffff bine mi sa intmplat si acuma iar am inceput sa vb ,nus dece dar nu am puterea sa spun nu. ma facut sa sufar am plins am zis ca nu o sa imi revin niciodata si acuma dupa aproape un an , revine cu aceleasi pov ca ii dor de mine,ca nu e fericit fara mine. De fiecare dat a zic ca nu il mai cred ca mia ajuns cit am suferit dar totu se schimba cind il vad , cind ii aud vocea . Ma doare sa zic dar cred ca e mai puternic decit mine. chiar nu pot sa inteleg de ce se comporta asa ca ma iubeste nu pot sa inteleg pt ca se spune ca daca iubesti nu faci pers de linga tine sa sufere.Eu cred ca unele platim scump pt o clipa de fericire. !!!!
Acum traiesc si eu sentimentul tradarii, sau mai bn zis retraiesc. E crunt sa iubesti pe cineva si dupa ce esti sigur de sentimentele lui sa descoperi ca te inseala cu alta. Cruntul adevar l-am aflat dupa 3 ani de relatie superba. Acum ma cauta, regreta, plange spune ca ma iubeste si ca ii pare rau pentru ce a facut, ca a actionat la un impuls pe care acum nu il recunoaste. Imi pare rau ca s-a intamplat asa pentru ca in vara urma sa ne casatorim, dar pe de alta [arte ma bucr ca s-a intamplat pentru ca asa am aflat ce fel de om este. Am suferit, sufar si acum pentru ca ma cauta si nu ma lasa sa ma detasez de el. Dar gata a venit momentul sa ne stergem lacrimile si sa ne dam seama ca noi suntem cele mai importante persoane.
Si eu am trait o astfel de relatie, stiu cum este , stiu cum te simti, din pacate acel buton nu exista, trebuie sa fim noi cei care spunem , STOP, din pacate nici asta nu ne poate ajuta mult, poate cu timpul, poate... oricum acea relatie ma infioara si astazi cind ma gindesc la EL, sint trista si sint fericita cit a durat, sau mai bine zis cind eram impreuna era totul perfect, dar din pacate dura putin, poi raminea dezamagirea si suferinta, impotenta de-a intelege de ce??? daca stam bine nu se poate continua asa, poate pt. ca unele persoane sint diferite de noi sint nascute sa ne faca sa suferim!
ce trist... stiu cum este... sa iubesti pe cineva si lui sa nu-i pese...
Posteaza comentariu